Prin această lucrare, la care a lucrat timp de patru ani, din 2009 până în 2013, autoarea a împărtăşit, în felul ei, iubirea de viaţă, ne-a amintit şi reamintit cine suntem, cum suntem, poate cum ar trebui să fim. A făcut-o, uneori, cu duritate, alteori cu seninătate, alteori cu tristeţe sau umor şi cu diferite stări şi atitudini pe care le-a trăit din plin într-o lume contemporană în care consideră că ar trebui să se întâmple o schimbare. Lumea ar trebui să-şi stăpânească graba. Să iasă dintr-un vârtej abisal în care parcă a intrat. Să-şi dea seama că nu îşi este scop sieşi, să-şi amintească de rădăcinile ei bune şi de Cel care a creat-o. De învăţăturile pe care trebuie să le urmeze. O lume în care fiecare să-şi cerceteze propria conştiinţă şi, în acelaşi timp, să fie interesat de ce se întâmplă în jur. În care, în loc de a fi ridiculizate, sensibilitatea şi manifestările ei să fie încurajate, gândirea bună şi rezultatele ei să fie valorificate. „Cu sufletul îndreptat spre lumină/ În trei chipuri/ Din noi, tăcut,/ Adun lacrimile/ Într-un sărut.“

Numărul poeziilor cuprinse în volum, cincizeci, are o anumită semnificaţie din punct de vedere religios. În cea dea cincizecea zi s-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli. Ceea ce s-a săvârşit în mod general (pentru întreaga omenire) prin Învierea şi Înălţarea Domnului s-a realizat în mod concret (pentru fiecare om în parte) abia la Pogorârea Duhului Sfânt. Hristos promisese omului „duhul înfierii“, adică capacitatea omului de a trece din stadiul de rob al Domnului în acela de fiu al Său. Însă pentru ca înfierea să fie reală era nevoie mai întâi ca Dumnezeu să Îşi unească firea Sa cu cea umană - fapt realizat prin întruparea lui Iisus Hristos, să biruiască păcatul prin moartea şi Învierea Sa şi să primim şi noi Duhul Sfânt. Astfel, la cincizeci de zile după Înviere, pe când Apostolii şi noii creştini se rugau, Duhul Sfânt - a treia Persoană din Sfânta Treime - Se pogoară sub formă de limbi de foc şi se sălăşluieşte în cei prezenţi. „Un semn ţi-am făcut/ Spre copacul cu cristale de gheaţă;/ Încet, m-ai privit:/ Înger nevăzut mi-a atins aripa de faţă./ Gând nerostit/ Adună cuvântul în taină/ Şi-l revarsă în noi nesfârşit./ Necuprinsul atunci s-a născut.“

Pentru autoarea Mioara Dragomir, lingvist şi filolog de formaţie, poezia înseamnă în primul rând ritm exteriorizat prin cuvânt care poartă un mesaj, un suflu interior cu autenticitatea, ordinea şi frumuseţea sa. Rima pe care nu a insistat în mod special, deşi este prezentă, nu întotdeauna în stil clasic, s-a organizat după ritm. Uneori limba veche, alteori sensurile primare ale unor cuvinte au fost considerate adecvate pentru exprimarea trării în forma potrivită pentru mesajul pe care îl poartă fiecare poezie.

Cartea de 130 de pagini pe hârtie specială imprimată sepia, în format A5, cu coperta cartonată, a apărut în condiţii grafice deosebite. Fiecare poezie este insoţită de o ilustraţie realizată de Lucian Săcrieru Dragomir, care are menirea să contureze mesajul transmis şi să îl conducă pe cel care va avea răgazul să răsfoiască paginile lucrării până la cele mai adânci trăiri.

Vă invit să lecturaţi cartea şi, după puterea propriului suflet, împărtăşiţi-vă din mesajul, imaginea, ideea, atitudinea, trăirea cuvântului.

Cartea Iubirea de a trăi. Treptele vieţii, autor Mioara Dragomir, poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.