Dacă omul se sârguieşte astfel pentru sănătatea trupească, cât mai mult trebuie să se îngrijească de sănătatea sufletească. Dacă omul se osteneşte fără preget pentru agonisirea bogăţiei pământeşti, deşartă şi trecătoare, apoi cu atât mai mult trebuie să se ostenească creştinul pentru agonisirea bogăţiei celei sufleteşti, care poate face viaţa deplin fericită şi încă veşnic fericită, întru împărăţia lui Dumnezeu, acolo unde comorile creştinului furii nu le sapă nici le fură (Mt. 6, 19-21).

(Protosinghel Grichentie Natu, Din frumuseţile vieţuirii creştine, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, p. 118)