Priveghere și Sfânta Liturghie în miezul nopții (2010)
Ziua hramului Catedralei mitropolitane din Iași a fost sărbătorită în mod deosebit. Sfânta Liturghie a fost săvârșită atât după miezul nopții, în sfântul lăcaș, iar în dimineața zilei de ieri a avut loc pe podiumul din fața edificiului din centrul Iașului.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a adunat anul acesta la Iași sute de mii de pelerini. De duminică seara, Catedrala mitropolitană din Iași s-a transformat într-un loc de rugăciune continuu, astfel încât credincioșii, după ce s-au închinat moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Maxim Mărturisitorul, au putut asista pentru câteva clipe sau ore întregi la sfintele slujbe. Privegherile din această săptămână au avut loc până în miezul nopții. Oboseala a fost înfrântă atât de “enoriașii“ Catedralei, care și în aceste zile au venit ca de obicei să se roage, cât și de pelerinii osteniți de povara orelor petrecute la rândul format. Sărbătoarea hramului Sfintei Parascheva a fost moment de bucurie și pentru obștea Catedralei mitropolitane (ieromonahi, protosingheli, arhimandriți, monahi și monahii), diaconi și preoți de la parohii din Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Pelerinii i-au mulțumit Sfintei pentru toate
Cea mai frumoasă și mai deosebită slujbă oficiată în miezul nopții din această săptămână a fost Privegherea închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, care a început miercuri seara la ora 21:00. Astfel, Vecernia unită cu Litia și Utrenia au fost oficiate de Înalt Preasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din soborul de preoți a făcut parte și arhimandritul Partenie, starețul Mănăstirii “Sfântul Pavel“ din Sfântul Munte Athos. Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, noaptea de priveghere a continuat cu Sfânta Liturghie oficiată de arhim. Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Horaița, împreună cu un sobor de 20 de preoți. Catedrala cu hramurile “Întâmpinarea Domnului“, “Sf. M. Mc. Gheorghe“ și “Sf. Parascheva“ a fost arhiplină de numărul mare de persoane care au înălțat rugăciuni de slavă, mulțumire și cerere către Dumnezeu.
„Am fost vindecată cu ajutorul rugăciunilor Sfintei“
În tot acest timp, pelerinii Sfintei Parascheva, așezați la rândul de doi kilometri și jumătate care s-a format, au ascultat slujba, au citit acatiste, au aprins lumânări, așteptând cu răbdare momentul ajungerii la moaștele Sfintei Parascheva. “După ce ani la rând am venit să mă închin moaștelor Sfintei Parascheva am fost vindecată cu ajutorul rugăciunilor Sfintei. Am fost de mai multe ori operată iar după ce am plecat de aici am primit vindecare. Este obositor dar mulțumirea sufletească este mult mai mare“ a declarat Ana Vârban, 70 de ani, din localitatea Lumina, județul Constanța. “Stau de zece ore la rând pentru a ajunge alături de mama mea să mă închin moaștelor Sfintei Parascheva. Am venit să mă rog pentru sănătate, bucurie duhovnicească, spor în casă. Este al cincilea an de când vin la acest pelerinaj“, a mărturisit Mălina Denisa Ursu, 12 ani, din localitatea Câmpuri, județul Vrancea. (Constantin Ciofu)