Procesiunea de scoatere a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva
Astăzi, de la ora 6:30, va avea loc, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, procesiunea de scoatere a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. În timpul procesiunii, la care va participa Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, sfintele moaşte vor fi purtate în jurul Catedralei prin bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi vor fi depuse, spre închinare, în baldachinul amenajat în incinta Catedralei. În continuare, de la ora 9:00, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie.
Mâine, la ora 19:00, va avea loc Pelerinajul „Calea Sfinţilor“, când moaştele Sfintei Parascheva se vor întâlni cu moaştele Sfântului Policarp, episcopul Smirnei.