Prof. univ. dr. Anéstis Keselópoulos: „Biserica nu are duşmani“

Educaţie

Prof. univ. dr. Anéstis Keselópoulos: „Biserica nu are duşmani“

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a primit marţi, 11 noiembrie 2014, oaspeţi de seamă. Profesorul univ. dr. Anéstis Keselópoulos de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Tesalonic a susţinut în Sala Coloanelor de la facultatea ieşeană o conferinţă despre fenomenul secularizării, la care au participat studenţi de la toate secţiile, însoţiţi de cadrele didactice, în frunte cu pr. decan Ion Vicovan.

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a avut loc o conferinţă susţinută de profesorul univ. dr. Anéstis Keselópoulos de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Tesalonic. La conferinţa ce a avut ca temă fenomenul secularizării au participat profesori şi studenţi ai facultăţii, care după prelegerea susţinută i-au adresat întrebări invitatului.

„Secularizarea, atât în mediul social, cât şi în mediul bisericesc, se referă la două dimensiuni: lumea şi biserica. De multe ori spunem şi facem precizarea că începutul Bisericii este ziua Pogorârii Sfântului Duh. Această precizare exprimă un adevăr pentru credincioşii Bisericii noastre, dar nu este adevărul întreg despre întemeierea Bisericii. Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează că Domnul Dumnezeu, atunci când a zidit lumea, numai pe om l-a gândit având în vedere Biserica. De aceea, între lumea creată, om şi Biserică nu pot exista lucruri intermediare. Biserica îşi are provenienţa sa de la Dumnezeu, precum şi lumea şi toate cele zidite în lume îşi au, de asemenea, cauza şi provenienţa în Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, ne spune că „toate prin El şi pentru El s-au făcut“. În lumea creată, dar şi în Biserică se descoperă şi se vădeşte lucrarea lui Dumnezeu, de aceea nici lumea şi nici creaţia nu poate fi înţeleasă în afara lui Dumnezeu, dar nici noi nu-L putem înţelege pe Dumnezeu în afara lumii. Acest fapt realizează o legătură dialectică între lume şi Biserică; lumea face parte din purtarea de grijă a lui Dumnezeu“, a subliniat prof. univ. dr. Anéstis Keselópoulos, în referatul prezentat, tradus de părintele protosinghel Nathanael Neacşu, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

„Credinţa nu are o dimensiune individuală, ci una ecleziologică“

Un alt lucru important pe care invitatul l-a subliniat în cadrul întâlnirii a fost acela că unul dintre rolurile principale ale Bisericii astăzi este acela de a realiza comuniunea dintre oameni: „Biserica nu poate exista, nu poate fiinţa ca o grupare sau ca un club al oamenilor înaintaţi în cunoştinţele duhovniceşti şi în virtuţi, ignorând persoanele păcătoase şi necredincioase. De aceea, Biserica trebuie să fiinţeze în lume ca o comunitate chemată să strângă şi să adune în jurul ei şi oamenii necredincioşi, asemenea unei corăbii aflate pe mare. Instituţia Bisericii trebuie să îmbisericească lumea, să o facă Biserică. Corabia Bisericii nu este aici, pe pământ, niciodată la liman, ci este în drumul ei spre ţinta propusă. Credinţa nu are o dimensiune individuală, ci are o dimensiune ecleziologică, bisericească. Din această perspectivă, putem spune că Biserica nu are duşmani, chiar dacă există oameni care de multe ori nu înţeleg misiunea Bisericii şi se pun împotriva ei. De asemenea, nu putem înţelege Biserica ca având ceva împotriva celor care se exprimă contra lucrării ei“.

În partea a doua a întâlnirii, prof. univ. dr. Anéstis Keselópoulos a răspuns întrebărilor adresate de cei prezenţi.

Citește despre: