Profesorul Constantin Cucoş - moment aniversar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Profesorul Constantin Cucoş - moment aniversar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi

Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, delegat laic al Arhiepiscopiei Iaşilor şi membru în Adunarea Naţională Bisericească şi membru în Consiliul Naţional Bisericesc, a fost aniversat astăzi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. La momentul festiv, inițiat de dr. Ana-Nicoleta Grigore, au fost prezenți studenți teologi de la mai multe secții, cât și conducerea facultății.

Sala de curs T11 a Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a fost azi-dimineață neîncăpătoare pentru studenţii veniți să îl felicite pe prof. univ. dr. Constantin Cucoș cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viață. Cursul susținut de domnul profesor studenților de la specializarea Asistența Socială s-a transformat astfel într-un moment aniversar, de la care nu a lipsit prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, lect. univ. dr. Constantin Iulian Damian, directorul de Departament, dr. Ana-Nicoleta Grigore, inițiatoarea momentului festiv.

După o bogată cântare de „La mulţi ani!” din partea studenţilor teologi, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan a a adresat un cuvânt de apreciere pentru întreaga activitate a profesorului Constantin Cucoș atât la catedră, cât și în slujba Bisericii: „Domnul profesor Constantin Cucoș este foarte cunoscut atât în țară, cât și în străinătate; nu mai are nevoie de nici o prezentare. Aș dori doar să adaug, având în vedere că îl cunosc de foarte multă vreme, că a fost și este un om foarte harnic. Drept dovadă, și în această dimineață a fost foarte matinal, ajungând la curs chiar mai devreme, conform proverbului «Ziua bună se cunoaște de dimineața și viața de la început». Domnul profesor are o activitate impresionantă din punct de vedere științific, al cercetării, fiind cel mai de seamă reprezentat al domeniului în care activează, având contribuții reale, de mare valoare, și în ceea ce privește învățământul religios. Nu există lucrare de grad didactic la noi în țară, și nu numai, în care profesorul Constantin Cucoș să nu fie citat consistent. În al doilea rând, domnul profesor este foarte angajat în viața Bisericii, fiind în trecut membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor, iar în acest moment delegat laic al Arhiepiscopiei Iaşilor şi membru în Adunarea Naţională Bisericească (Patriarhia Română) și membru în Consiliul Naţional Bisericesc, comisia cultural-educaţională. Astfel, putem spune că pe linie didactică domnul profesor este la vârf, iar pe linie de implicare în viața Bisericii și în învățământul religios și teologic este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți, cu un cuvânt ce cântărește greu”.

Vizibil emoționat, profesorul Constantin Cucoș a mulțumit pentru momentul organizat, menționând colaborarea frumoasă cu Facultatea de Teologie  Ortodoxă din  Iași și amintind satisfacţiile profesionale deosebite pe care le-a avut din partea studenţilor teologi pe care i-a format: „Sunt foarte legat de această facultate de Teologie. De la bun început am ținut să susțin cursuri la această instituție de învățământ superior și pot spune că cele mai mari bucurii și satisfacții de ordin profesional-didactic le-am avut la această facultate și sper să le am în continuare. Sigur, lucrul acesta a fost posibil și prin aportul studenților teologi, care sunt deosebiți; de-abia aștept, de pildă, începând cu semestrul următor, să țin cursuri și la secția Pastorală, având în vedere că s-a reactivat modulul psihopedagogic și pentru acești studenți”. De asemenea, domnul profesor a anunţat următoarea sa carte, care va avea ca tematică Filosofia educaţiei, în care filosofia creştină cu sensurile pierdute ale pedagogiei va constitui un capitol esenţial: „Gândul meu acum se îndreaptă spre următoarea carte, care va fi o filosofie a educației, o zonă mai puțin explorată. Doresc să defrișez acest teritoriu care mi se pare important, căci fără o viziune, fără un scop, fără o finalitate, orice proces paideic nu se poate derula”.

„Profesorul Constantin Cucoş este un reper axiologic pentru generaţii de educatori”

Dr. Ana-Nicoleta Grigore, diriguitorul evenimentului, a subliniat modestul şi firescul din acest gest al conducerii facultăţii şi a studenţilor pentru o personalitate imensă a mediului academic ataşată Bisericii, „cu care avem bucuria să fim contemporani”: „Studenţii Facultăţii de Teologie sunt cu atât mai mult interesaţi şi ataşaţi de lucrările profesorului, cu cât planurile sale de viitor vizează domeniul filosofiei educaţiei, fundamentul ruinat de numeroasele reforme ale sistemului educaţional românesc. Constantin Cucoş are o carieră universitară de peste 30 de ani, iar în ultimii douăzeci de ani, în calitate de profesor universitar doctor, deţine numeroase funcţii administrative în organismele academice şi bisericeşti. A scris şi a susţinut sute de articole ştiinţifice, în jur de douăzeci de lucrări în calitate de autor unic, fiind o prezenţă referenţială în toate listele bibliografice ale domeniului Ştiinţe ale Educaţiei. Totodată, domnia sa s-a remarcat prin fermitatea şi rigoarea cu care a apărat elementele identităţii noastre culturale şi antropologice atât de contestate în societatea corectitudinii politice. Profesorul Constantin Cucoş este un reper axiologic pentru generaţii de educatori pe care i-a format prin cuvântul şi pilda vieţii sale”.

Citește despre: