Malachia este un arhiepiscop irlandez care a prezis în 1139 că ultimul papă va fi cel de-al 112-lea. Benedict este – se crede – al 111-lea. Ierarhul a fost canonizat de Biserica Romană în 1190.

Despre fiecare papă, acesta scrie câteva cuvinte. Spre exemplu, despre Benedict el spune că este „slava măslinilor” (gloria olivae), ccea ce a fost pus în relaţie cu originile benedictine ale Papei Ratzinger, benedictinii fiind numiţi şi olivetani. Profeţia lui Malachia se opreşte în mod criptic la cel de-al 112-lea papă şi aceste ultime cuvinte – cred mulţi – se referă la ultimul papă dinaintea sfârşitului lumii.

Aceste cuvinte despre ultimul papă (profeţit) sunt următoarele: „În extrema persecuţie a Sfintei Biserici Romane, va sta... Petru Romanul, care va păstori turma sa prin multe suferinţe. Şi când aceste lucruri se vor sfârşi, cetatea celor şapte coline va fi distrusă şi Judecătorul cel înfricoşător va judeca pe poporul său. Sfârşit”.

Unul dintre posibilii candidaţi la papalitate este Cardinalul Peter Turkson din Ghana, care poartă numele de Petru, însă nu există niciun cardinal catolic născut în Roma.

Unii istorici pun sub semnul îndoielii autenticitatea însăşi a profeţiei, de vreme ce manuscrisul original lipseşte, fiind doar descoperit şi amintit de către Benedictinul Arnold de Wyon în 1590. Înaintea lui nimeni nu a menţionat nimic de această profeţie.

Pe de o parte, mulţi istorici şi teologi au declarat că acest manuscris este un fals, sau că nu înseamnă mai mult decât un horoscop. În acelaşi timp, alţi istorici susţin că cea mai bună atitudine pentru creştini este una de atenţie sporită la împlinirea soroacelor şi semnelor care apropie sfârşitul lumii.

Într-adevăr, un creştin adevărat nu trebuie nicidecum să adopte poziţia cognitivă a struţului, iar dictonul „Crede şi nu cerceta” este străin de teologia creştină dintotdeauna, care a promovat întotdeauna înţelepciunea, ca participare la Raţiunea cea veşnică a lui Dumnezeu, care este Fiul cel Unul născut. Înţelepciunea – diferită de inteligenţă – extrage înţelesuri din tainele lumii şi înţelege întregul prin analiza părţilor, păstrând fiorul de lumină al lucrurilor şi găsindu-L pe Dumnezeu în frumuseţea făpturilor sale. Înţelepciunea este o pătrundere cosmologică a tainelor lumii şi o intrare prin smerenie în taina iubirii lui Dumnezeu pentru om. Aşa că atitudinea rezervată faţă de proorocii târzii sau false trebuie dublată de o atenţie sporită faţă de semnele pe care ni le trimite Dumnezeu pentru a ne arăta, ca unor fii iubiţi, plinirea istoriei în Biserică şi apropierea timpului de sfârşit al acestui veac. Pentru că – nu-i aşa – sfârşitul lumii se apropie, însă nimeni înafară de Dumnezeu nu îi ştie momentul. Ceea ce se dă nouă pământenilor este neîncetata aşteptare a învierii morţilor – aşa cum declarăm în Crez, atenţia asupra sfârşitului nostru, rugăciunea neîncetată şi agonisirea din această viaţă a luminii necreate a harului lui Dumnezeu.

Un adevărat creştin este adâncit în pacea Scripturilor, cufundat în şoaptele rugăciunii, însă cu ochii minţii larg deschişi la tainele lumii şi la semnele prezenţei lui Dumnezeu în lume.