Program de vară la Şcoala „Varlaam Mitropolitul” şi la Grădiniţa „Buna Vestire”

Educaţie

Program de vară la Şcoala „Varlaam Mitropolitul” şi la Grădiniţa „Buna Vestire”

La Şcoala „Varlaam Mitropolitul”, cât şi la Grădiniţa „Buna Vestire”, unități de învățământ aflate sub patronajul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, continuă în aceste zile programul special de vară, care include ateliere de creație tematice, jocuri logice, jocuri de dezvoltare personală, excursii, precum și activități surpriză pentru cei mici.

În perioada 8-12 iulie 2013, la Grădinița „Buna Vestire” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei , în cadrul programului special de vară, copiii, însoțiți de cadrele didactice,au confecţionat  pălării, cu care auorganizat o paradă în parc numită „Parada pălăriilor trăsnite- Crazy Hat Day”,  aufost în vizită la „Şcoala de echitaţie Bucium 1949”din Tomeşti, unde au văzut speciile cabaline, au făcut o plimbare cu poneiul Maximus,  şi s-au jucat în spaţiul special amenajat pentrucopii. Activitățile continuă în această săptămână la Grădinița „Buna Vestire”,  majoritatea dintre ele la  „Baza de agrement Ezăreni”,şi la „Arcalui Noe”dinBucium.

La Școala „Varlaam Mitropolitul”, la clasele I-II, săptămâna trecută a fost dedicată, după cum ne-a declarat învățătoarea Simona Marinică, atelierului experiențial  „Povestea unei păduri spusă de cei mai bătrâni copaci”, în cadrul căruia elevii au mers la pădure, unde au observat copacii, diferențele și asemănările dintre speciile de copaci, precum și vietățile în mediul lor natural. Reîntorși în sălile de clasă, elevii au discutat despre diferențele și asemănările  dintre brad, plop și stejar, după care au desenat aceste specii de arbori și au lucrat, prin tehnica tehnica quilling, un tablou despre tot ceea ce se poate găsi într-o pădure. La final, cei mici au desenat „Stejarul Școlii Varlaam”. Elevii claselor III-IV au avut săptămâna trecută atelierul experențial „Sistemul solar” în cadrul căruia au vizitat Planetariul din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” și au alcătuit machete și desene tematice.

Pregătiri pentru începerea anului școlar la „Varlaam Mitropolitul”

La Școala „Varlaam Mitropolitul”, pregătirile pentru începerea anului şcolar au demarat în forţăluni, 15 iulie 2013, când a avut loc prima întâlnire a celor 17 copii de la clasa pregătitoarecu d-na învăţătoare Bianca Năstase, cât și întâlnirea părinţilor  cu echipa de conducere a şcolii şi a Fundaţiei. Pe lângă momentul prezentărilor,în cadrul întâlnirii,părinţii au aflatdetalii importante pentru începerea în bune condiţii a anului şcolar în luna septembriea acestui an.

La eveniment a fost prezent și arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a ținut și un scurt cuvânt de bun-venit noilor copii și părinți, precizând că „întâlnirea din această zi a fost necesară din perspectiva clarificării condițiilor în care se stabilește acest parteneriat între Biserică, școală și familie, pentru educarea acestor copii. Unul din punctele forte al evaluării activităților Fundației «Varlaam Mitropolitul» este cel al unei strânse colaborări între acești trei factori, Biserică, școală și familie, pentru binele și desăvârșirea spirituală, intelectuală și morală a copiilor noștri”.

Clasa pregătitoare aȘcolii „Varlaam Mitropolitul” va începe cursurile în luna septembrie a acestui an, cu maxim 20 de copii. Momentan sunt 17 locuri ocupate. Cele 3 locuri încă disponibile îi aşteaptă pe cei interesaţi.Pentru înscriere, părinţii pot afla informațiila nr. de telefon 0727/377 334.

Citește despre: