Proiect dedicat Zilei Naţionale la Oneşti
Elevii Şcolii Gimnaziale "Emil Racoviţă" din Oneşti, au prezentat luni, 2 decembrie 2013, un spectacol dedicat Marii Uniri de la 1918, în cadrul proiectului "Trăiască România Mare".
Scopul acestui proiect a fost de a dezvolta şi consolida sentimentul de patriotism în sufletele elevilor, de îmbogăţire a cunoştinţelor istorice. Activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect au constat în realizarea unei expoziţii cu desene închinate Zilei Naţionale şi prezentarea unui program artistic, în cadrul căruia au participat elevi ai clasei pregătitoare şi ai claselor II-VII. Momentul poetic dedicat zilei de 1 Decembrie, a fost îmbinat de cântece patiotice şi de prezentarea a două scenete tematice. Momentele au fost pregătite de înv. Aglaia Fonoca, înv. Bordeianu Ramona, înv. Oana Vîlcu, înv. Simona Andrei, şi de prof. Elena-Daniela Coşa, care a şi coordonat acest program artistic. La realizarea expoziţiei a mai contribuit înv. Liliana Purice. "Costumul popular, purtat cu multă dragoste de elevi, a adus căldură în sufletele acestora, a părinţilor şi a cadrelor didactice, fapt ce a dus la crearea unei atmosfere de sărbătoare", a spus prof. Elena-Daniela Coşa.