Proiect educaţional internaţional la Grădiniţa nr. 4 din Iaşi

Social

Proiect educaţional internaţional la Grădiniţa nr. 4 din Iaşi

Duminică, 30 aprilie 2017, Grădiniţa cu program prelungit nr. 4 din Iaşi a fost gazda desfăşurării proiectului educaţional ACTUM - Asigurarea continuităţii tradiţiilor universului moldo-românesc. Acesta şi-a propus promovarea tradiţiilor şi valorilor culturale în rândul preşcolarilor, având ca temă sărbătorile pascale la români. 

Instituţiile participante în cadrul acestui proiect cultural-educaţional internaţional sunt Grădiniţa cu program prelungit nr. 4 din Iaşi, Grădiniţa cu program prelungit nr. 85 şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 143, ambele din Buiucani - Chişinău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Casa Corpului Didactic „Spiru Haret“ din Iaşi şi Complexul Muzeal Naţional Moldova din Iaşi.

Scopul acestei acţiuni are în vedere familiarizarea copiilor încă de la vârste mici cu valorile moral-etnice şi civice ale folclorului românesc tradiţional, îndrăgirea meşteşugurilor tradiţionale, cultivarea sentimentului de apartenenţă, de iubire şi dragoste pentru rădăcinile şi valorile poporului român, iar la nivel de colaborare s-a axat pe promovarea schimbului de experienţă interculturală în vederea dobândirii unei imagini complete în ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ preşcolar din lume.

Cadrele didactice de la Grădiniţa nr. 4 din Iaşi i-au întâmpinat pe oaspeţii sosiţi de la Chişinău conform tradiţiei, cu pâine şi sare aşezate pe un prosop tradiţional, gest de bunăvoinţă şi binecuvântare. Gazdele evenimentului le-au prezentat musafirilor instituţia, atenţia concentrându-se pe rodul muncii, expoziţiile dedicate sărbătorilor pascale. În fiecare grupă au putut fi observate drăgălăşenia, priceperea şi munca copiilor prin materialele lucrate şi expuse.

Activitatea propriu-zisă s-a concentrat pe o serie de prezentări realizate de educatoarele Grădiniţei nr. 4 din Iaşi. Mariana Sbera a enumerat câteva obiceiuri şi tradiţii de Paşti din vremea străbunilor. În continuare, Florica Morariu a prezentat activitatea artistică dedicată sărbătorii de Florii, iar Teodora Romaniuc a expus câteva aspecte metodice cu privire la tipurile de activităţi din grădiniţă. Accentul a fost pus pe educaţia moral-religioasă, domeniul om şi societate care determină însuşirea valorilor autentice: credinţa, dragostea, întrajutorarea, altruismul, sinceritatea, bunătatea, compasiunea, empatia, prietenia şamd.

Oaspeţii sosiţi de dincolo de Prut au expus câteva aspecte din activităţile desfăşurate la grupele de copii din Chişinău: gimnastica de dimineaţă în spaţiul numit „foişor“, spaţiu dedicat pentru fiecare grupă de copii; cele două plimbări pe zi, fie în prejma grădiniţei sau în afara ei; existenţa instrumentelor muzicale în fiecare grupă (sala de muzică în care se dau mici concerte); existenţa grupei pregătitoare în învăţământul preşcolar; abundenţa materialelor expuse la nivelul de înălţime al copilului. Toate aceste aspecte enumerate respectă idealul educaţional ce constă în dezvoltarea liberă, integrală, în formarea personalităţii autonome şi creative.

Schimbul de experienţă presupus de proiectul ACTUM s-a încheiat la Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Moldova din Iaşi, punând încă o dată accent pe tradiţiile şi valorile morale ce trebuie preţuite şi împătăşite de-a lungul timpului, căci, aşa cum spune una din devizele proiectului, „fără trecut nu avem viitor!“

Citește despre: