Proiectul „Alege Școala!”, la final: Sute de copii aflați în diferite situații de risc, ajutați de Biserică

Arhiepiscopia Iaşilor

Proiectul „Alege Școala!”, la final: Sute de copii aflați în diferite situații de risc, ajutați de Biserică

Ansamblul Mitropolitan Iași a găzduit vineri, 8 decembrie, în Sala „Iustin Moisescu”, evenimentul de încheiere a proiectelor „Alege Școala!”, derulate în perioada mai 2021 – decembrie 2023, în cadrul programului pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Proiectele au avut scopul de a preveni fenomenul de părăsire timpurie a școlii și de menținere în sistemul de educație a 810 copii expuși acestui risc, cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.

Evenimentul a fost deschis cu mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat: „Proiectul „Alege Şcoala!” este o mărturie dinamică despre educația copiilor în Familie, Biserică și Şcoală.”, transmis de către părintele Florin Marica, coordonatorul proiectelor „Alege Școala!” din partea Patriarhiei Române:

Provocările la care sunt expuși copiii și tinerii din partea societății actuale, marcată de secularizare și globalizare, sărăcită de valori spirituale și supusă unor permanente schimbări, crize economice, sociale și morale (emigrația, consumul de alcool și droguri, violența fizică sau verbală), reprezintă un motiv întemeiat de conștientizare a rolului și importanței Familiei, Bisericii și Școlii în educarea și formarea copiilor și a tinerilor.

A educa un copil nu înseamnă numai a-l orienta spre un sistem informațional construit doar pe asimilare de cunoștințe, ci înseamnă şi a-l forma și a-l convinge pentru un anumit mod de viață, bazat pe înțelegere și asimilarea valorilor spirituale perene. O educație edificatoare pentru viață vizează şi experiențe nemijlocite, trăite în cadrul unei comunități, începând din familie și continuând în școală și în viaţa Bisericii.

Familia conturează personalitatea copiilor și îi ajută în parcursul lor spiritual și emoțional. Atunci când părinții sunt preocupați de cultivarea permanentă a relației lor cu Dumnezeu, ei reușesc să deschidă perspective spirituale și copiilor lor, iar în strânsă legătură cu Biserica, ei contribuie la dezvoltarea calităților naturale ale copiilor. În familie se formează primele deprinderi, se nasc primele dorințe, se formează caracterul religios-moral, benefic pentru dezvoltarea copilului sub toate aspectele.

Școala este cel mai important sprijin pe care părinții îl au în creșterea și dezvoltarea copilului, în educarea și formarea lui. Orice copil are nevoie ca Familia și Școala, la care se alătură din prima zi de viață și Biserica, să lucreze împreună pentru el. Această conlucrare oferă sprijin în formarea personalității și a caracterului religios-moral al viitorului om matur. Prin urmare, şcoala este chemată să formeze caractere morale dinamice, oameni care să cultive un ideal şi să apere valori perene.

Biserica, prin lucrarea ei spirituală, educațională și culturală, vine în întâmpinarea nevoilor societății, constituindu-se într-un reper spiritual și un sprijin moral atât în vremuri bune, cât și în situații de criză. De aceea, misiunea Bisericii în educarea tinerei generații pornește de la realitățile lumii contemporane, de la problemele comunităților mici aflate în nevoie și în suferință pe care mulți le privesc inactivi sau dezinteresați. Eforturile pe care Biserica le depune pentru a asigura pacea interioară, echilibrul emoțional și motivația participării copiilor la viaţa comunităţii se concretizează în programe și proiecte educaționale menite să asigure legătura copiilor cu o comunitate vie, rugătoare şi solidară.

Astfel, Proiectul „Alege Şcoala!” își propune realizarea unui parteneriat funcțional bazat pe cooperarea dintre Biserică, Familie și Şcoală, pentru a răspunde nevoilor profunde ale generațiilor de copii și de tineri din societatea actuală. Aspirațiile spre bine și frumos ale copiilor și tinerilor trebuie susținute de întreaga comunitate, care are responsabilitatea de a-i orienta pe aceștia și de a le cultiva încrederea, pentru a iubi valorile spirituale, morale și culturale.

În acest context, prin Proiectul „Alege Şcoala!”, Biserica susţine educația copiilor aflați în risc de abandon școlar, afectați de o situație materială precară sau de fenomenul migrației, pentru a se integra şi a creşte într-o comunitate care are la bază valori spirituale şi culturale. Prin rezultatele obținute de-a lungul timpului, Proiectul „Alege Şcoala!” a arătat că, prin ateliere de suport educațional, ateliere tematice, Școala de Duminică, programe de consiliere psihologică, școlară și vocațională, concursuri, excursii și tabere, poate oferi o alternativă educațională, aducând un spor de cunoaștere și înțelepciune în inimile și în sufletele copiilor din familiile, parohiile și comunitățile din întreaga țară.

Astfel, la finalul celor trei ani de implementare a proiectului, ne bucurăm să observăm progresul copiilor, dorința lor de cunoaştere şi efortul lor de a nu abandona școala. Prin Proiectul Alege Școala! au fost descoperite aptitudinile și potențialul multor copii, care au conștientizat că prin împletirea educației cu credința în Dumnezeu vor avea șansa unui viitor strălucit, vor dobândi o perspectivă nouă și se vor deschide asupra lumii în care trăiesc, vor fi mult mai bogați sufletește și vor oferi dragoste și ajutor semenilor lor.

Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze pe toți copiii și tinerii, împreună cu familiile lor din țară și de peste hotare, să-i lumineze, să le insufle dorinţă de-a învăţa mereu și să le dăruiască ajutor în cultivarea talentelor proprii, ca daruri ale lui Dumnezeu pentru binele societăţii întregi.

 † Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Biserica Ortodoxă Română pune accentul pe educația copiilor, precum și pe dezvoltarea acestora din punct de vedere spiritual și emoțional. Lipsa unuia dintre părinți din tabloul familial lasă amprente semnificative în sfera emoțională și socială a copiilor, iar aceștia au nevoie de ajutor specializat din partea psihologilor și de sprijin duhovnicesc din partea preoților pentru a putea gestiona situația prin care trec și pentru a se putea integra într-o manieră firească în societate, fără a se simți marginalizați. Pentru a veni în sprijinul copiilor rămași singuri acasă odată cu plecarea la muncă în străinătate a părinților, proiectele implementate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Fundația World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română au oferit săptămânal copiilor, timp de aproape trei ani, activități de tip școală după școală, ateliere tematice, Școala de Duminică, programe de consiliere psihologică, școlară și vocațională, concursuri, excursii și o platformă de comunicare cu părinții. 

În cadrul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și-a exprimat gândul de recunoștință față de echipa de implementare și de sprijinitorii programului, afirmând că prin intermediul proiectului „Alege Școala”, copiii au reușit să se apropie mai mult de Dumnezeu:

Mulțumim tuturor celor care au contribuit, români din țară sau din alte țări ale Uniunii Europene, care susțin astfel fonduri, mulțumire multă părintelui și ostenitorilor din diferite domenii, echipei care s-a adunat pentru a împlini această lucrare frumoasă. Prin mila lui Dumnezeu, copiii au simțit mai puțin tristețea distanței între ei și părinții lor, plecați în străinătate. Dacă s-au apropiat cu un pas de taina cărții sau dacă și-au împlinit, într-o formă sau alta, un anumit gând, pe care nu l-ar fi împlinit dacă nu ar exista acest program, atunci înseamnă că acest demers și-a atins scopul. Țin să mulțumesc tuturor celor implicați, părinților voștri, copii, că v-au născut și că v-au oferit împreună cu Dumnezeu darul cel mare al vieții, și țin să-i mulțumesc părintelui Constantin Naclad pentru osteneală, a mărturisit Înaltpreasfinția Sa.

Toți copiii înregistrați în proiect au fost susținuți și din punct de vedere material pentru a-i stimula să participe la activități, să se integreze într-o comunitate care să îi ajute să se regăsească, să suplinească atât cât este posibil afecțiunea și atmosfera tristă creată de lipsa unuia sau a ambilor părinți. Proiectele Alege Școala! de-a lungul timpului au pus accentul pe o motivație interioară care este stimulată de comuniune și comunitate.

La evenimentul final au fost prezenți 150 de copii din comunitățile Deleni, Bucecea și Hudești, care au colindat, ducând mai departe tradiția și obiceiurile învățate în satul natal. 

Părintele Constantin Naclad, managerul proiectelor „Alege Școala!” a declarat că „osteneala celor trei ani de proiect a constituit de fapt continuarea unei serii întregi de proiecte Alege Școala! care au definit viața și misiunea celor care au înțeles că a fi preot înseamnă, pe lângă slujirea lui Dumnezeu în spațiul liturgic, și sădirea Cuvântului în inima celor care astfel pot să își înțeleagă mai bine rostul în această lume și să își proiecteze un viitor frumos prin educație, dincolo de vicisitudinile momentului. Fiecare dintre cei care au pus sufletul lor în slujba copiilor au și căpătat înapoi, după cuvântul Mântuitorului, înzecit din recunoștința, mulțumirea, împlinirea sau bucuria copiilor și a părinților din program. Nădăjduim ca misiunea aceasta să meargă mai departe cu sprijinul celor care au finanțat programul din Fondurile europene și cu jertfa celor mulți și în mare parte neștiuți care au dus povara lucrării acestor proiecte”.

Cele trei proiecte „Alege Școala”, implementate în 13 comunități din județele: Iași (Deleni), Botoșani (Bucecea, Ibănești, Hudești, Săveni, Știubieni), Prahova (Comarnic, Măneciu), Galați (Frumușița, Ghidigeni, Nămoloasa), Vaslui (Huși) și Constanța (Medgidia), au reușit să le dezvolte copiilor creativitatea, spiritul de lucru în echipă, precum și abilitățile de comunicare și relaționare. Participând la activitățile desfășurate la Biserică de preoți, pedagogi sociali și psihologi, elevii s-au simțit ca într-o familie și au învățat că prietenia, altruismul, empatia și socializarea îi pot ajuta să relaționeze, să se integreze și să nu se simtă singuri. S-a constatat un progres în privința rezultatelor școlare și o ameliorare a stărilor emoționale. 

Părintele Florin Marica, coordonatorul proiectelor „Alege Școala!” din partea Patriarhiei Române, este de părere că „o intervenție educațională reușită presupune sădirea unei motivații interioare puternice în sufletul copilului, bazată pe un sistem de valori autentice, și susținută de o abordare integrată la nivelul comunității locale. Multă vreme s-a considerat că doar copiii cu anumite deficiențe cognitive, care au și rezultate slabe la învățătură sunt expuși abandonului școlar. Realitatea însă, bazată pe cercetări de specialitate derulate în cadrul proiectului Alege Școala!, a infirmat acest lucru, evidențiind că un copil care are abilități de interacțiune socială reduse și dificultăți de autoreglare emoțională este mai predispus abandonului școlar decât un copil cu performanțe educaționale slabe, dar care are competențe socio-emoționale bine dezvoltate. De aceea, activitățile proiectului s-au dovedit de un real folos paletei largi de beneficiari, copii și adulți deopotrivă. Rezultatele cantitative, dar mai ales cele calitative relevă o eficiență ridicată a acestui program menit să răspundă unei nevoi educaționale, dar mai ales unor nevoi spirituale, sociale, comunitare și morale. Aceste aspecte justifică și dau sens implicării Bisericii în proiecte educaționale, ale căror rezultate se vor vedea în timp”.

Proiectele „Alege Școala pentru viață!”, „Alege Școala, consolidează familia!” și „Alege Școala pentru viitor!” s-au încheiat, dar misiunea continuă cu sprijinul parteneriatului Biserică-Școală-Familie, care stă la baza dezvoltării educaționale, spirituale și emoționale a fiecărui copil.  

Vă invităm să accesați și: (Video) La Iași a avut loc Festivitatea de încheiere a proiectelor „Alege Școala!”

Citește despre: