Proiectul „Dor de rugăciune“, la Seminarul Teologic din Botoşani

Educaţie

Proiectul „Dor de rugăciune“, la Seminarul Teologic din Botoşani

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Botoşani a demarat marţi, 12 mai 2015, proiectul intitulat „Dor de rugăciune“, care presupune efectuarea unor pelerinaje ale elevilor la mănăstiri şi parohii din zonă. Activităţile vor fi coordonate de pr. prof. Gabriel Ţifrea.

Proiectul „Dor de rugăciune“ a fost iniţiat de elevii instituţiei, cu aprobarea părintelui director Constantin Zăiceanu, în contextul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete.

Activităţile se vor derula pe parcursul a două luni şi presupun efectuarea unor pelerinaje ale elevilor la mănăstiri şi parohii din zonă. Un prim pelerinaj a avut loc marţea trecută, când a fost vizitată Mănăstirea Zosin; elevii seminarişti au participat la Sfânta Liturghie, au ascultat cuvântul de învăţătură rostit de părintele stareţ Teodosie Pleşca, apoi au vizitat aşezământul monahal.

„Acest proiect educaţional se va desfăşura pe parcursul lunilor mai şi iunie şi presupune implicarea elevilor seminarişti în realizarea unor pelerinaje la câteva mănăstiri botoşănene şi vizitarea unor parohii în care se organizează activităţi dedicate în special tinerilor. Astfel, întâlnindu-se cu duhovnicii mănăstirilor şi cu preoţii de mir, elevii seminarişti vor afla care este misiunea parohiei şi a mănăstirii în societatea noastră, marcată de o secularizare agresivă, şi cum pot ei contribui la apărarea şi promovarea valorilor Ortodoxiei. Pe scurt, vor învăţa cum pot îmbina apostolatul clericilor cu apostolatul mirenilor. Am ales titlul «Dor de rugăciune?» pentru că dorim să sugerăm starea sufletească de îmbunătăţire duhovnicească spre care trebuie să tindă tinerii seminarişti pentru a se putea face pildă de vieţuire creştină. De altfel, unul dintre scopurile acestor pelerinaje pe care le vom întreprinde este intensificarea rugăciunii şi a vieţii spirituale“, ne-a declarat pr. prof. Gabriel Ţifrea, coordonatorul proiectului.

Citește despre: