Promovabilitate ridicată la bacalaureat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Roman
Absolvenţii claselor a XII-a de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Roman au avut la examenul de bacalaureat din această vară un procent ridicat de promovabilitate. Astfel, 80% dintre seminariştii înscrişi au promovat bacalaureatul, surclasând media judeţeană şi naţională a promovabilităţii acestui examen. „Acest procent arată faptul că seminarul nostru asigură condiţii deosebite pentru desfăşurarea unui proces instructiv-educativ eficient, având cadre didactice devotate care au ca principal obiectiv viitorul moral şi profesional al elevului seminarist. Toate aceste realizări le obţinem sub permanenta grijă şi binecuvântare a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care, pe lângă alte multe preocupări, are ca întâietate şi rezultatele elevilor din seminarul nostru“, a declarat pr. prof. Gheorghe Smerea, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Roman.