„Iar spaţiul era deja foarte mic”, a spus Stareţul.

Devreme, încă din 1910, Nilus a consemnat alte cuvinte prooroceşti ale Stareţului despre ceea ce văzuse în vis.

Acest vis a durat aproape toată noaptea, — spunea Părintele Nectarie. Nu pot să vă relatez toate detaliile, căci ar dura prea mult. Iată esenţialul: văd o câmpie imensă, unde are loc o bătălie cumplită între nenumărate gloate de apostaţi şi o mică oaste de creştini. Toţi apostaţii sunt foarte bine înarmaţi şi duc lupta după toate legile ştiinţei războiului; creştinii sunt însă fără arme. Eu, cel puţin, nu văd la ei nici o armă. Şi deja se poate ghici, spre îngrozirea mea, deznodământul acestei lupte inegale: survine momentul biruinţei totale a gloatelor de apostaţi, deoarece dintre creştini nu a rămas aproape nimeni. Îmbrăcaţi sărbătoreşte, apostaţii, împreună cu soţiile şi copiii lor, triumfă şi deja sărbătoresc victoria... Deodată, un grup neînsemnat de creştini, printre care sunt femei şi copii, execută un atac neaşteptat împotriva apostaţilor şi, într-o clipă, imensa câmpie de luptă se acoperă de trupurile oştii atee şi toată nenumărata adunătură este nimicită şi, pe deasupra, spre uimirea mea, fără ajutorul vreunei arme. Şi l-am întrebat atunci pe un ostaş creştin, ce stătea lângă mine:

- Cum aţi putut înfrânge această nenumărată oaste?

- Dumnezeu ne-a ajutat! - a fost răspunsul.

- Dar cu ce? - întreb eu. Doar nu aţi avut nici un fel de arme.

- Cu ce s-a nimerit, a răspuns oşteanul.

Cu aceasta s-a sfârşit visul meu”, a încheiat Stareţul.

(Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 74-75)