Protoieria Fălticeni în sprijinul unei familii cu o situaţie materială dificilă

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Protoieria Fălticeni în sprijinul unei familii cu o situaţie materială dificilă

Protoieria Fălticeni desfăşoară o acţiune de întrajutorare a unei mame a şase copii din municipiul Fălticeni, care trăiesc doar din ajutor social şi în condiţii precare. 

Elena Gafiţa, în vârstă de 42 ani, a rămas văduvă acum doi ani (soţul a murit în condiţii suspecte în Italia) şi este suferindă de o boală malignă, ce necesită tratament adecvat şi internare în spital. Tratarea afecţiunii presupune costuri materiale ce nu pot fi susţinute de familie, iar în absenţa mamei copiii ar rămâne fără sprijin şi supraveghere. Cel mai mic dintre copii are 2 ani şi 6 luni (Darius Lucian), iar cel mai mare are 17 ani (Ionela), şi, ca orice mamă, Elena Gafiţa situează pe primul loc creşterea şi îngrijirea copiilor, iar pe loc secund, sănătatea personală. Traiul îl duc de pe o zi pe alta, primind ocazional ajutor de la vecini.

Acest caz l-a impresionat pe pr. protoiereu Adrian Dulgheriu, care a dorit să ajute această familie, oferind în luna iunie suma de 500 RON pentru achitarea utilităţilor. În luna iulie, în parteneriat cu Ocolul Silvic Silva Bucovina, reprezentant  dl. ing. Rareş Hrestic, s-a oferit un ajutor ce a constat în alimente de primă necesitate (ulei, făină, zahăr, legume, fructe, bulion, mazăre, orez, sare, conserve, lactate), în valoare de 800 RON.

La numai o zi de la această acţiune, d-na. Elena Gafiţa a fost internată din nou la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, pentru îngrijire medicală, din cauza durerilor ce au devenit de nesuportat pentru pacientă. Costul medicaţiei prescrise de către medici va fi suportat integral de către Protoieria Fălticeni. Cei care doresc să săvârşească o faptă bună sunt rugaţi să o contacteze pe d-na Gafiţa, prin intermediul Protopopiatului Fălticeni. „Astfel de acţiuni vor continua în încercarea de a aduce un strop de speranţă celor aflaţi în nevoinţă, dar considerăm importantă şi mediatizarea acestor cazuri pentru a le aduce la cunoştinţă celor care au posibilitatea de a ajuta“, a precizat pr. protoiereu Adrian Dulgheriu. (Pr. Georgian Rotar)