Protopopiatul Fălticeni a donat un sterilizator nou spitalului municipal

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Protopopiatul Fălticeni a donat un sterilizator nou spitalului municipal

În urma activităţilor filantropice pe care Protopopiatul Fălticeni le derulează la nivelul Spitalului Municipal Fălticeni, s-a decis achiziţionarea unui noi sterilizator, deoarece cel care se afla în folosinţă era vechi şi necesita de foarte multe ori reparaţii. Acest apel a venit din partea domnului director dr. Vlad Morariu, în urma frumoasei colaborări dintre unitatea medicală şi Protoieria Fălticeni.

Pentru achiziţia aparatului ce a costat 6.000 lei s-au implicat toţi preoţii din Protoieria Fălticeni, activitatea de colectare de fonduri fiind coordonată de către părintele protopop Adrian Dulgheriu, alături de preoţii Gheorghe Brădăţanu, Nicolae Apostol, Dan Panţîru, Genucu Ciubotariu, Ionel Meleşteanu şi Mircea Martiniuc. La predarea aparatului, ce a avut loc marţi, 21 iunie, a fost prezentă conducerea spitalului, cadre medicale, părintele protopop şi preoţii care au strâns aceste fonduri.

Pr. Adrian Dulgheriu a mulţumit conducerii spitalului pentru buna colaborare şi pentru faptul că a fost posibilă această acţiune de a veni în ajutorul bolnavilor ce sunt internaţi în spital, rămânând cu speranţa că şi alte instituţii ori sponsori vor ajuta la modernizarea spitalului. Părintele protopop a mai menţionat că genul acesta de acţiuni vor continua. Directorul dr. Vlad Morariu a mulţumit, de asemenea, tuturor celor care au ajutat la crearea celor mai bune condiţii spitaliceşti pentru cei care se află în nevoi. 

Citește despre: