„Să nu-L pierzi pe Dumnezeu; în rest, ce poți să pierzi?”

Nu merită să trăiești decât pentru ceea ce merită să mori, spunea un înțelept. Când te eliberezi de frica morții, te eliberezi și de frica de a pierde ceva, inclusiv propria viața. Să nu-L pierdem pe Dumnezeu; în rest, ce putem pierde? Hristos este Cel care ne trece de la moarte la viață. De aceea, cu cât ne punem mai repede problema aceasta a morții și a sensului vieții, cu atât suntem mai câștigați. Fiindcă toate se lovesc de testul morții. Suntem astăzi, în acest moment, pregătiți de marea trecere? Să nu uităm că omul este un pelerin pe pământ. Mântuitorul a fost și El Om și pelerin timp de 33 de ani, devenind acum gazdă cerească, care ne așteaptă, pe fiecare dintre noi, să ajungem acasă, în Împărăția lui Dumnezeu. Aceste gânduri le-a așezat părintele Nicodim Petre la inima ascultătorilor săi.  

Gândul la moarte, frica de moarte aduce în sufletul omului frica de păcat. Iar atunci când omul nu mai face păcate și respectă poruncile, dobândește învierea. Din punct de vedere uman, moartea este o desprindere a sufletului de trup. Iar când omul se poartă ca și cum Dumnezeu n-ar exista, când omul Îl refuză pe Dumnezeu, când se desprinde de harul lui Lui, atunci moare duhovnicește, deși trăiește biologic.

„Doamne, din iubire de oameni ai făcut ca sufletul să se despartă de trup”

Sfântul Nicolae Velimirovici spunea că europenii și cultura europeană seamănă că tot mai mult cu femeia gârbovă din Evanghelie, care timp de 18 ani nu a văzut decât pământul și s-a hrănit din vederea aceasta. N-a mai putut vedea cerul, soarele, nemaiavând astfel perspectiva nesfârșitului, ci s-a hrănit din pământ.

„O cultură care face abstracție de Dumnezeu este o cultură care, asemenea femeii gârbove, se alimentează din ceea ce oferă pământul acesta ca un cimitir rotitor, fără Dumnezeu. Dacă noi credem în Dumnezeu, atunci pământul este planeta albastră pe care oamenii se nasc și trec în veșnicie, de mii de ani. În perspectiva unei lumi fără Dumnezeu, încercăm să facem raiul aici, pe pământ, să trăim cât mai bine, neincomodați de ceea ce ne aduce aminte de moarte; toate acestea pentru că nu mai avem speranța unei Împărății a lui Dumnezeu”, a afirmat protos. Nicodim Petre.

Într-un tropar la înmormântare citim că Dumnezeu, „din iubire de oameni, a făcut ca sufletul să se despartă de trup”. Ca moartea să nu fie veșnică pe pământ, Dumnezeu, din iubire de oameni, a rânduit ca oamenii să moară, pentru că ei purtau păcatul, și păcatul trebuia să moară și el. Odată cu venirea Mântuitorului, s-a dat perspectiva învierii, a redobândirii Împărăției. Adam a părăsit raiul din nepostire; acum reîncepe ascultarea și postul pentru a redobândi raiul.

„Rezolvându-ne problema morții, începem să înviem din viața aceasta”

„ Există cumpene, momente în care poți să ieși din viața aceasta, când simți că se întâmplă ceva și bine ar fi să poți păstra memoria acelui moment. Moartea dansează printre noi. Important este să ne găsească într-o stare frumoasă, pentru că veșnicia morții ne înfricoșează atunci când nu suntem pregătiți. Dacă îți rezolvi problema aceasta a morții, viața ta de dinainte de moarte este o viață liberă. Să avem perspectiva bucuriei morții, având sufletul primenit. Rezolvându-ne problema morții, putem să începem să înviem din viața aceasta. Învierea ce înseamnă? Unirea cât mai profundă cu Hristos. Să-L lăsăm pe El să lucreze cât mai mult în viața noastră. Hristos este Învierea, Hristos este nemurirea. Unindu-ne cu nemurirea, ne molipsim de nemurire. Unindu-ne cu Cel care a învins moartea, învingem și noi moartea”, a subliniat protos. Nicodim Petre.

Însă ca acest lucru să se întâmple, trebuie să facem curat în suflet, ca El să poată coborî. Nu coboară harului lui Dumnezeu într-o inimă în care nu s-a măturat, pentru că nu are loc.

„Să fim sărbătoare pentru fiecare om pe care-l întâlnim”

Potrivit părintelui Nicodim, meditația la moarte este o mare înțelepciune: „  Eu cred că un om care și-a rezolvat frica de moarte prin Spovedanie, printr-o înțelegere și printr-o angajare corectă în viață, devine un om liber, cu care poți discuta, pentru că el s-a eliberat, el nu mai urmărește ceva, el a înțeles că poate să trăiască cu mai puțin; important e să trăiască. Nu vedeți că noi nu trăim? Ori trăim în visuri: măi, ce-o să fac eu…, ori nostalgizăm: ce bine era altă dată…, dar clipa aceasta, prezentul - îl pierdem. E foarte important să știm să trăim și să ne bucurăm de prezent, să fim sărbătoare pentru fiecare om pe care-l întâlnim”.

Adesea observăm și noi că există o discrepanță majoră între ceea ce știm că ar trebui să facem și faptele noastre. Dacă chiar credem în Dumnezeu, să trăim în Dumnezeu, acesta a fost îndemnul invitatului tinerilor. Să nu părem că suntem credincioși, dar viața noastră să fie alta, cu păcate și gânduri ascunse de tot felul. „Să fim ceea ce spunem că suntem. Altfel ne mințim pe noi, și în societate, printre oamenii care chiar trăiesc în Biserică, suntem prezențe nedefinite. Nu putem face comuniune, pentru că omul te simte. El nu intră în comuniune cu tine pentru că are o rezervă, care poate să dureze toată viața. Iar noi nu putem traversa toate greutățile decât uniți, și unitatea presupune sinceritate, deschidere, intrarea în Biserica reală”, a concluzionat protos. Nicodim Petre.