Protosinghelul Vichente Bobeică, comemorat la Mănăstioara

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Protosinghelul Vichente Bobeică, comemorat la Mănăstioara

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, sâmbătă, 9 noiembrie 2019, în Parohia Mănăstioara, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a poposit Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, mulțimea de credincioşi a luat parte la sfințirea clopotniţei și a casei de prăznuire. Apoi a fost săvârșit Parastasul de șapte ani a protosinghelului Vichente Bobeică, cel care a fost preot slujitor timp de zece ani în această comunitate. În cuvântul de învățătură, IPS Pimen a amintit despre începuturile călugăriei părintelui Vichente, fiind ucenic al părintelui Melchisedec Dumitriu, starețul Mănăstirii Neamț. În perioada regimului comunist, părintele Vichente a fost scos din mănăstire. După o perioadă, primește binecuvântarea mitropolitului din acea vreme pentru a sluji în parohii. Mai târziu, revine în mănăstire, ajungând la Schitul Cămârzani, unde găsește o biserică mică de piatră, ctitorie boierească și o casă cu două camere. Auzind de el, credincioșii au început să meargă în număr mare pentru că citea rugăciuni cu toată smerenia și cu toată pătrunderea sufletească. Părintele Vichente a fost un călugăr gospodar, fiind bun slujitor, bun rugător, folosindu-se mulți credincioși de rugăciunile lui. După ce a plecat de la Cămârzani, a ajuns în satul Mănăstioara unde primește în anul 1999 binecuvântarea de înființare a unui schit pe locul unei foste mănăstiri din anul 1848. Începe construcția unei case pentru chilii, apoi în anul 2006 pune piatra de temelie pentru construirea bisericii. Ajunge până la stadiul de acoperire a bisericii, iar din anul 2009 este rânduit în funcţia de paroh preotul Dănuț Maftei, ce duce la bun sfârșit lucrările începute. Prin purtarea de grijă a părintelui Dănuț Maftei, părintele Vichente rămâne la Mănăstioara, ajungând la vârsta de 85 ani. Pe 7 ianuarie 2013 trece la cele veșnice. „A fost o mare bucurie pentru întreaga comunitate prezența Părintelui Arhiepiscop Pimen și a celor zece preoți din sobor. Mulțumim domnului primar Vasiliu Ioan și enoriașilor pentru sprijinul acordat în săvârșirea tuturor lucrărilor realizate pănă acum”, s-a exprimat preotul paroh Dănuț Maftei.

Citește despre: