PS Antonie a slujit în paraclisul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi
Credincioşii din Iaşi au avut bucuria de a participa duminică, 14 martie 2021, la Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, în paraclisul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi.
Acesta este situat în curtea Bisericii „Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril” din Iaşi, aflată într-un proces de reconsolidare şi reabilitare. Ierarhul de la Bălţi a slujit în locaşul de închinăciune cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Potrivit Biroului de presă al Episcopiei de Bălţi, în cuvântul adresat cu acest prilej, Preasfinţia Sa a vorbit despre virtuţile care trebuie cultivate în timpul postului. PS Antonie a dăruit şi părintelui misionar de caritate Dumitru Păduraru o candelă care să ardă pentru unitatea neamului românesc. La rândul său, părintele Dumitru Păduraru a mulţumit ierarhului pentru rugăciunile arhiereşti şi i-a dăruit o icoană cu chipul Sfântului Antonie cel Mare.