PS Emilian Crişanul, la hramul Bisericii „Sfânta Parascheva” - Păcurari din Iaşi
Sute de credincioşi au participat în seara zilei de 13 octombrie 2019, la prima slujbă dedicată hramului din acest an al Bisericii „Sfânta Parascheva” - Păcurari din Iaşi.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, slujba Vecerniei unită cu litia a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, alături de un sobor numeros de preoţi şi diaconi. La final, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre minunile pe care Sfânta Parascheva le săvârşete de sute de ani prin sfintele sale moaşte aflate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. „Dumnezeu lucrează prin sfintele moaşte ale sfinţilor pentru a ne apropia mai mult de El. Noi actualizăm sărbătoarea Sfintei Parascheva, chiar dacă sufletul ei s-a despărţit de trup şi s-a urcat la ceruri. Aici e vorba de prezenţa harului lui Dumnezeu care lucrează în oameni atât timp cât sunt în viaţă, dar şi după plecarea din această lume. Aceasta deoarece este o comunicare prin sfinţi dar şi în mod direct cu Dumnezeu”, a explicat Preasfinţia Sa care a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan pentru binecuvântarea de a fi prezent la slujba hramului. Părintele paroh Ion Vicovan a mulţumit Preasfinţitului Emilian Crişanul, soborului de slujitori şi tuturor celor prezenţi pentru că s-au rugat împreună în cadrul slujbei închinate Sfintei Cuvioase Parascheva.