PS Ignatie: „Cel vindecat dă dovadă de o atitudine foarte nepotrivită. Primind atâtea daruri, el se convertește într-un delator”

24 Mai 2021 11:03 Episcopia Huşilor

În Duminica a IV-a după Paști, 23 mai 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat slujba de sfințire a bisericii din localitatea Tomești, Parohia Bogești, Protopopiatul Bârlad. De asemenea, Ierarhul Hușilor a binecuvântat și altarul de vară ridicat în apropierea locașului de cult.

După slujba de sfințire a urmat Sfânta Liturghie. Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri Eduard Irimiea și Ciprian Aurelian Tacu, părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Silviu Marin.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a descris atmosfera din jurul Scăldătorii Vitezda din Ierusalim și starea de spirit a celor ce așteptau acolo vindecare:

Pericopa evanghelică de astăzi ne pune spre reflecție duhovnicească atitudinea unui om bolnav, slăbănog, paralitic, care a beneficiat de harul binecuvântării lui Iisus.

Acest pasaj este citit în răstimpul dintre Înviere și Cincizecime pentru că ridicarea din boală și suferință este un alt mod de a trăi Învierea.

În partea de nord-est a Templului din Ierusalim era o scăldătoare numită în ebraică «Vitezda», «casa mulțumirii». În acest loc se adunau foarte mulți oameni suferinzi, așteptând, cu foarte mare dorință, să primească vindecare după ce un înger al Domnului se cobora în acea scăldătoare și îi dădea un har tămăduitor.

Acest loc era unul plin de suferință, câți oameni erau acolo, atâtea drame se consumau.

Era o imagine dezolantă și descurajantă, nu numai în ceea ce privește suferința fizică sau sufletească, ci și din cauza faptului că oamenii de acolo nu au găsit un moment de solidaritate, de comuniune și de dragoste. Nu se gândeau că pot fi, lângă ei, suferinzi de mai multă vreme care trebuie ajutați să ajungă în acea scăldătoare.

Hristos vine acolo și se apropie de un om bolnav, despre care deducem că era paralitic, țintuit pe targa sa - care i-a devenit un mormânt de suferință.

Domnul îi pune întrebarea: „vrei să te faci sănătos?” Răspunsul paraliticului pare că ignoră conținutul întrebării lui Hristos. Dacă am fi primit o asemenea întrebare, în mod firesc am răspunde: „Cum să nu vreau să fiu vindecat? Sufăr de treizeci și opt de ani”. Am spune că este o întrebare nepotrivită.

Slăbănogul nu răspunde în felul acesta, ci într-un mod în care parcă nu ar fi primit o astfel de întrebare. El spune: „Eu nu am om care să mă arunce în scăldătoare!” Cu alte cuvinte: „degeaba spun că sunt suferind și am această boală de atâția ani și m-a covârșit sufletește. Nu rezolv mare lucru. Eu am nevoie să mă arunce cineva în scăldătoare, de un om care să se gândească și la mine”.

Slăbănogul a fost foarte pragmatic, își urmărea, cu maximă inteligență, scopul său. A sărit niște etape, gândindu-se că se va vindeca doar dacă cineva îl va arunca în scăldătoare. Nu era nevoie de povestea dramei lui, de desfășurătorul tuturor trăirilor interioare, pe care le-a avut vreme de treizeci și opt de ani. A trecut direct la motivul real pentru care stătea acolo.

Paradoxal, lângă scăldătoare, erau foarte mulți oameni, fiecare cu suferințele specifice. Cum a putut să spună că nu are om?

El spunea un adevăr. Ceilalți, chiar dacă la înfățișare erau oameni, spiritual vorbind atitudinea lor era una dezumanizantă, lipsită de sensibilitate, de comuniune și de solidaritate.

Niciunul nu s-a gândit că omul acela suferă de mai multă vreme decât probabil sufereau toți cei de față.

Erau așa de egoiști încât fiecare își urmărea propriul țel. Erau atât de acaparați de problemele lor încât nu mai aveau resursele necesare să se gândească că s-ar putea ca cineva să fie dărâmat și ruinat de suferință mult mai intens decât oricare ar fi fost de față.

Preasfinția Sa a afirmat că atitudinea slăbănogului, după vindecare, a fost una foarte dezamăgitoare. S-a transformat într-un delator:

 «Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta» (Ioan 5, 15-16)

Hristos primește răspunsul acestui slăbănog și îl vindecă. Atitudinea acestuia este însă una la fel de dezarmantă și dezamăgitoare ca și a celor care erau de față și își vedeau, fiecare, doar de suferința lor.

În momentul în care iudeii l-au văzut cu targa în spate, s-au năpustit asupra lui și i-au reproșat de ce și-a permis, în zi de sâmbătă- zi de odihnă la evrei, în care nu se lucra , până și pașii trebuie numărați - să își ducă targa în spate? Cine i-a dat puterea? Cine l-a vindecat, cine l-a înviat? Cine i-a dat această verticalitate, căci el era orizontalizat de suferință?

Slăbănogul nici nu știa cine l-a vindecat. Domnul nu a făcut caz, nu s-a prezentat pe Sine însuși. Delicat și gingaș, se amestecă în mulțime.

Cel vindecat se duce în Templu, și acolo Hristos îl caută spunându-i: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”.

După această întâlnire, slăbănogul dă dovadă de o atitudine foarte nepotrivită. Era un om care a beneficiat de o minune, s-a bucurat de harul tămăduirii, de o atenție specială față de toți ceilalți care erau la scăldătoarea Vitezda.

Primind atâtea daruri, el se convertește într-un delator, într-un pârâcios. Cel vindecat se duce la iudei și le spune că Iisus l-a vindecat; El a fost Cel care  a încălcat ziua sâmbetei.

În Legea Vechiului Testament, oricine călca legea Sâmbetei, Sabatul, era vrednic de moarte. Ca să se salveze, acest om ingrat și nerecunoscător îl pârăște pe Hristos iudeilor.

În urma acestei atitudini foarte perverse, iudeii și-au propus să Îl omoare pe Iisus. Au început să Îl prigonească pentru că a încălcat Sabatul.

Atunci când reflectăm asupra vindecării slăbănogului bolnav de treizeci și opt de ani, care a trăit drama singurătății, a lipsei de solidaritate a celor care purtau și ei o suferință, ne oprim asupra faptului că niciunul nu s-a lăsat sensibilizat să îl ajute.

Mai dezolantă și mai neduhovnicească este atitudinea acestui slăbănog după ce este vindecat. În sinaxarul duminicii de astăzi ni se spune că acest slăbănog a fost cel care i-a dat o palmă lui Iisus în fața lui Caiafa, în timpul Pătimirilor.

Atitudinea slăbănogului este mai de plâns decât a celor care erau de față la scăldătoare și care se angrenaseră într-o competiție a egoismului.

Din nefericire întâlnim foarte mulți oameni care adoptă comportamentul acestui slăbănog. El beneficiase de o atenție gratuită din partea lui Hristos. Nici măcar nu se gândea că va fi vindecat, nu ceruse acest lucru.

Din păcate, când cineva ne acordă o atenție deosebită, fără ca noi să îi cerem, nu prețuim acest lucru și ne comportăm inadecvat. În vorbirea curentă, atunci când ținem la cineva în mod deosebit și simțim că deodată ne mușcă, spunem că «ținem șarpele la sân» - ne otrăvește prin răutatea și nerecunoștința pe care o are față de toată disponibilitatea și dragostea manifestate.

După Sfânta Liturghie, în semn de apreciere pentru lucrarea pastorală desfășurată până în prezent, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Silviu Marin, De asemenea, a oferit Crucea eparhială pentru mireni domnului Daniel Roșca, pentru sprijinul oferit mod deosebit în cadrul lucrărilor edilitare de la biserica din satul Tomești, și diplome de vrednicie celor care au contribuit la aceste lucrări.

Ultimele din categorie