PS Ignatie: „Credința noastră în Înviere se consolidează prin experiență, prin întâlnirea cu Hristos Cel Înviat”

25 Aprilie 2022 23:04 Episcopia Huşilor

„În Săptămâna Luminată, uşile împărăteşti de la Altar stau deschise, pentru că Altarul este ca un rai înspre care suntem chemați cu toƫii să mergem, să ne direcționăm viaƫa. Noi ne împărtăşim în faƫa Altarului şi, împărtăşindu-ne, inima noastră devine ca un rai, devenim ființe de lumină.”

Luni, 25 aprilie 2022, în a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Vaslui.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri eparhiali Vladimir Beregoi și Cosmin Gubernat alături de părintele protopop Adrian Chirvasă și de părintele Silviu Lupu, slujitori la această biserică.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre credința fundamentată pe experiența proprie, pe vedere:

«Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalți. Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare, şi nu le-au crezut» (Luca 24, 9-11)

Din punct de vedere liturgic, ne aflăm într-una din cele mai frumoase săptămâni ale anului bisericesc – Săptămâna Luminată –, cea de după marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel care a biruit, în mod definitiv, moartea.

Zilele dintre Învierea lui Hristos şi Duminica Tomii sunt de o încărcătură deosebită, din două motive. Primul dintre ele este unul de natură biblică: în aceste zile se cristalizează în sufletele Apostolilor credința în Înviere.

Aşa cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca, şi precum și ceilalți Evanghelişti, Apostolii au ezitat, n-au putut să îşi asume mărturia pe care au primit-o de la femeile mironosițe, că Hristos a înviat cu adevărat, că mormântul este gol şi  că acolo au găsit un înger care le-a vestit, spunându-le: «A înviat Domnul! Nu-L mai căutați printre cei morƫi. Nu vă mai temeți!».

În inimile Apostolilor era prea covârşitoare suferința Vinerii celei Mari, durerea Răstignirii. Credeau că Cel în care şi-au pus toate nădejdile – Iisus –, pe care L-au slujit cu atâta abnegație şi dragoste, a murit, şi, prin moartea de pe Cruce, toate speranțele pe care şi le-au pus în legătură cu El au fost spulberate.

Era prea covârşitoare şi, în acelaşi timp – am spune noi –, dezamăgitoare, moartea lui Hristos pe Cruce. Nu mai aveau în orizontul inimii şi al minții lor faptul că Hristos le-a făgăduit că va învia a treia zi, iar moartea este o realitate în faƫa căreia Hristos va fi biruitor, fără să lupte cu ea. El este Viața fiinƫială, este Dumnezeu, iar în Dumnezeu nu poate să fie moarte. Nu aveau în minte toate aceste lucruri şi, de aceea, n-au putut să creadă.

În aceste zile, până la Duminica Tomii – când vor primi o încredințare atât de evidentă (clară) şi lămuritoare –, Apostolii pendulează între adevărul Învierii şi faptul că s-ar putea să fie doar un simplu zvon, o părere pe care şi-au format-o femeile, în urma mergerii lor, dis-de-dimineață, la mormânt.

Din experiența îndoielii Sfinților Apostoli în adevărul Învierii, în ceea ce le-au mărturisit femeile mironosițe, noi extragem un adevăr fundamental: convingerea în Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos n-a fost generată de credința Apostolilor în aceasta, ci de experiența pe care ei au avut-o cu Hristos Cel Înviat.

Ei nu şi-au format convingerile pe baza strictă a unor relatări pe care le-au primit de la cele care au fost la mormânt; nu şi-au format această convingere în urma unor discuții, a transmiterii unui adevăr, ci în urma unei experiențe. După ce L-au văzut pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Cel care a fost răstignit în Vinerea Mare, s-au dumirit şi au crezut că El este Acelaşi şi că a înviat.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune că în slujbele Bisericii noi cântăm «Învierea lui Hristos văzând», nu «crezând», şi trage această concluzie: „Sunt foarte mulƫi care cred în Înviere, dar foarte puțini cei care au văzut Învierea” (L-au văzut pe Hristos Cel Înviat, adică L-au experiat, L-au întâlnit în experiența vieții lor duhovniceşti).

Prin experiență, prin întâlnirea cu Hristos Cel Înviat, aşa cum au făcut-o Apostolii, se formează şi se consolidează convingerea (credința) noastră în Înviere.

Sfântul Evanghelist Ioan pune foarte mare accent pe vedere, nu atât pe celelalte simțuri ale omului, considerând că vederea este cea care prevalează în întâlnirea cu Dumnezeu. El ne spune că atunci când ucenicii s-au întâlnit cu Hristos, când Domnul a intrat prin uşile încuiate, salutându-i cu un salut atât de frumos şi profund: «Pace vouă!», ei s-au bucurat că L-au văzut pe Domnul. Bucuria vine din vedere. Întâi este vederea (experiența), şi apoi bucuria că am întâlnit pe cineva foarte drag.

Noi înțelegem cel mai bine, în secolul al XXI-lea, ce înseamnă experiența vederii, ce înseamnă să-l întâlnim pe om în carne şi oase.

Trăim într-o lume dominată de virtual. Cei doi ani de pandemie au reuşit să ne familiarizeze cu ceea ce înseamnă a trăi în mediul virtual (online) şi viața concretă, fizică (palpabilă). Tuturor ne-a fost foarte greu să transferăm absolut totul – inclusiv trăirea credinței noastre – în mediul online.

Nu demonizăm, în niciun fel, tehnologia, pentru că are partea ei de binecuvântare, de utilitate şi de frumusețe, dar este insuficientă – nu poate niciodată să substituie întâlnirea fizică, faƫă către faƫă, dintre oameni. Oricât de mult ne-ar plăcea cineva pe care îl cunoaștem prin rețelele de socializare, la un moment dat se naşte în noi dorința de a-l cunoaşte acel om, de a-l întâlni în carne şi oase, chiar dacă noi avem o primă părere formată în urma întâlnirii online.

Înțelegem foarte bine de ce Apostolii, în această săptămână, şi-au fundamentat (consolidat) credința în Înviere nu atât pe o convingere, cât pe experiență.

Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce săptămâna de după Învierea Domnului este numită Săptămâna Luminată:

Iar al doilea motiv pentru care această săptămână este deosebită, este desprins din viața Bisericii primare. La începuturile vieții Bisericii, când erau foarte puțini creştini (majoritatea oamenilor fiind păgâni), unii dintre păgâni decideau să îmbrățișeze credința în Hristos Cel Înviat). După o pregătire foarte minuțioasă și extrem de responsabilă, care dura trei sau patru ani, ei erau botezați. Odată ce îşi exprimau dorința de a deveni creştini (se numeau catehumeni – cei care aşteptau Botezul lui Hristos), erau pregătiƫi de către episcopi, care făceau cateheze și se tâlcuiau texte din Sfânta Scriptură, pentru ca ei să-şi consolideze cât mai mult această dorință, care căpăta contur definitiv în Taina Sfântului Botez, care însemna întâlnirea cu Hristos Cel Înviat.

Botezul avea, întotdeauna, loc în ajunul marilor sărbători, la Liturghia săvârşită în miez de noapte. Ştim acest lucru din faptul că la marile sărbători – Crăciun, Bobotează, Învierea Domnului – se cântă, în cadrul slujbei: «Câƫi în Hristos v-aƫi botezat, în Hristos v-aƫi şi îmbrăcat». Această cântare era pentru cei care primeau Botezul în noaptea de Crăciun, de Bobotează sau de Paşti. Era ziua întâlnirii lor plenare cu Hristos, după o pregătire şi aşteptare de trei sau patru ani.

Cei care erau botezați în noaptea de Înviere, în săptămâna care urma (Săptămâna Luminată) veneau zi de zi la Liturghie, îmbrăcați în haine luminoase (de culoare albă), aşa cum îmbrăcăm orice copilaş, după ce îl botezăm. Hainele de culoare albă fac trimitere la faptul că acel copil, odată botezat, este îmbrăcat în lumina lui Hristos şi, prin Taina Botezului, L-a primit pe Dumnezeu-Treimea în inima sa.

Dacă am avea posibilitatea să vedem cum arată sufletul unui copilaş, după ce este scos din cristelniță, ne-am minuna şi am trăi într-o perpetuă uimire – ce suflet curat şi luminos are.

Pentru primirea Tainei Sfântului Botez este necesară o pregătire foarte serioasă, atât din partea părinților (trebuie să se spovedească, să mediteze pe marginea semnificației acestui eveniment din viața copilaşului), cât și din partea naşilor, cei care îşi asumă să devină părinții spirituali ai acelui copilaş. Naş nu înseamnă numai să dai o sumă de bani şi să fii cu gândul numai la masa care se organizează după Botez. Din păcate, accentul cade pe acest lucru.

Pentru primii creştini, credința nu era o joacă, o chestiune numai de duminică sau de sărbători, ci de fiecare zi şi de fiecare clipă, pentru toată viața lor . Pentru ei, credința era o chestiune „de viaƫă şi de moarte”.

Cei care erau botezați în noaptea de Paşti, neofiții (nou-luminați, în limba greacă) se îmbrăcau în această săptămână în hainele luminoase pe care le primeau atunci când erau botezați. Veneau în fiecare zi la Liturghie şi se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Fiecare zi din Săptămâna Luminată (de luni până sâmbătă) este ca o duminică şi ca o zi de Paşti, pentru că slujba care se săvârşeşte este identică cu cea din noaptea de Paşti, nu se schimbă nimic (un singur moment este evitat, care se săvârşeşte numai în noaptea de Paşti: chemarea preotului sau a episcopului – «Veniƫi de primiți Lumină!»). De aceea, această săptămână este numită, foarte frumos, „raiul anului bisericesc”.

În Săptămâna Luminată, uşile împărăteşti de la Altar stau deschise, pentru că Altarul este ca un rai înspre care suntem chemați cu toƫii să mergem, să ne direcționăm viaƫa. Noi ne împărtăşim în faƫa Altarului şi, împărtăşindu-ne, inima noastră devine ca un rai, devenim ființe de lumină.

Câtă nevoie este de oameni de lumină! Suntem atât de întunecați şi răi; „pescuim” tot timpul răutățile celor din jurul nostru; adunăm în noi numai rele; suntem aşa de atenți, când cineva greşeşte, să-l prindem la o mică cotitură, la strâmtorare, şi să-i spunem ceva; nu iertăm, nu avem capacitatea de a fi puțin mai îngăduitori cu cei care greşesc accidental (cei care recidivează şi nu învață nimic, trebuie puşi la punct, cu fermitate şi noblețea necesară, evident că nu putem să-i lăsăm să se rostogolească în groapă, trebuie să-i ajutăm, să le spunem că se vor zdrobi, când ajung în hău).

Pentru Apostoli, aceasta este o săptămână de foc, în care se lămureşte credința în Înviere, dar nu pe convingere, şi nici măcar pe ceea ce le-au spus femeile mironosițe, ci pe experiența întâlnirii cu Hristos Cel Înviat.

Pentru noi, această săptămână este luminată, dacă ne luminăm cu împărtăşirea, şi căutăm să primim Trupul şi Sângele lui Hristos.

Să ne învrednicească Domnul să fim oameni de lumină, oameni buni, cu multă credință în Dumnezeu, şi să avem grijă să le transmitem această credință și copiilor noştri şi celor din jurul nostru!

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenți să aibă un gând de rugăciune și pentru creștinii ucraineni și români din Ucraina, care nu se pot bucura în aceste zile de lumina Învierii, din cauza războiului, fiind nevoiți să se ascundă sau să ia calea pribegiei.

După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie a oficiat slujba de binecuvântare și a inaugurat Așezământul social „Sfinții Adrian și Natalia” al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, care funcționează în cadrul Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din  Vaslui.

Sursa: Episcopia Hușilor

Ultimele din categorie