Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, alături de copiii de la „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” Junior, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

Acest moment de rugăciune a devenit o tradiție în Huși, numeroși credincioși alegând să participe, ca pregătire pentru începutul Postului Mare.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a arătat că perioada de post este momentul cel mai propice pentru a lupta cu propriile dependențe:

«Nu știți voi postul care-Mi place?, zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății; dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine» (Isaia 58, 6-7)

Începând cu Vecernia din această seară, am intrat în atmosfera de pocăință a Postului Mare, prin care ni se cere fiecăruia dintre noi să ne străduim să postim din punct de vedere alimentar și duhovnicește. 

Din nefericire, când reflectăm asupra importanței postului în viața noastră, suntem foarte unilaterali, reducționiști, în sensul că ne gândim că postul se referă doar la înfrânare de la un anume tip de alimente. Adică postul ar însemna doar abstinență de la hrana de origine animală. Dacă vom rămâne la o astfel de percepție a postului, evident că nu vom simți în viața noastră o schimbare din punct de vedere duhovnicesc. Acest efort îl fac și cei ce nu sunt creștini sau cei care nu și-au asumat un mod concret de viețuire în Hristos, prin participarea la sfintele slujbe, prin spovedanii și desigur prin primirea Trupului și Sângelui lui Hristos. 

Mentalitatea pe care o descoperim în jurul nostru, în societatea în care trăim, este una care a regăsit, din fericire, într-un anume fel, ce înseamnă postul, răgazurile acestea acordate trupului nostru în ceea ce privește mâncarea. Se vorbește foarte des de postul intermitent, adică mâncăm într-un anume interval de timp și apoi urmează o fereastră de timp mult mai mare decât cea în care mâncăm, dedicată abstinenței, abținerii de la alimente. Există postul terapeutic cu apă, adică cei care nu mănâncă nimic un anumit număr de zile, fiecare după cum poate. Este un lucru minunat că omul postmodern a descoperit semnificația și importanța postului. 

Însă ar fi bine ca de la acest nivel să facem un salt, la înțelegerea postului mult mai profund, ca o formă de nevoință spirituală în stare să schimbe radical viața noastră. Să ne ajute să renunțăm la multe din viciile noastre. Postul nu este numai abținere de la alimente, ci este vindecarea de dependențe. 

Aș îndrăzni să rezum trei dintre marile adicții cu care se confruntă și de care este dominat omul societății de consum.

Prima dintre adicții este cea de mâncare patologică. Sunt mulți oameni care sunt gurmanzi și-și dau seama, într-un anume punct al vieții lor, că nu le face bine sănătății, unii ajung obezi, își pun viața în pericol din punct de vedere cardiovascular - de aici sunt o altă serie de consecințe negative pe care nu vreau să le inventariez. Le știu foarte bine medicii noștri, care în urma acestui dezechilibru care se produce în corpul nostru, ne recomandă să fim mai atenți, mai înfrânați cu mâncarea. 

În Filocalie, Sfântul Ioan Casian ne spune o măsură a postului, care este cea mai greu de îndeplinit, în sensul că ni se spune că „a posti înseamnă a nu te ridica de la masă sătul”. Să simțim că am mai putea mânca ceva și acela să fie momentul când ne ridicăm de la masă - mai ales când avem în față o masă copioasă. 

Despre dependența patologică de mâncare a vorbit cu precădere Sfântul Ioan Scărarul. Această adicție se numește „gastrimarghie” sau „lăcomia pântecelui”. Sfântul Ioan Scărarul ne spune, în termenii timpului său, că un om gurmand nu s-ar sătura nici dacă ar bea toată apa Nilului, nici dacă ar mânca tot grâul Egiptului. 

Postul este vindecarea de dependențele patologice care ne domină. În societatea de consum căreia îi suntem parte, se pune foarte mare accent pe mâncare, de parcă viața noastră se rezumă doar la dimensiunea biologică. Sigur, trebuie să ne hrănim trupul, să avem grijă de sănătatea noastră, însă o putem periclita prin exces de mâncare sau băutură. Adesea excesul de mâncare sau băutură dăunează mult mai grav sănătății omului decât faptul de a nu fi atenți cu noi.

A doua adicție este cea legată de pofta trupului, de viața sexuală. Sigur că Dumnezeu așa a rânduit și binecuvântat viața noastră, ca prin rațiune noi să ne stăpânim poftele trupului. Din nefericire, acestea sunt cele care copleșesc viața omului și-l degradează. 

Sunt multe situații, mai ales acum, când oameni dependenți de pornografie, de patimile trupului, resimt stări de mare ruptură sufletească, nu-și mai găsesc echilibrul și starea de liniște, pentru că se creează o mare dezordine când nu ne străduim să stăpânim acest instinct sexual cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. Este ceva binecuvântat, dar dacă lăsăm să ne domine, atunci noi ne animalizăm, ne desfigurăm spiritual.

Preasfinția Sa a insistat asupra dependenței pe care o creează mediile digitale, postul fiind o perioadă propice pentru a lupta împotriva acestei adicții:

A treia formă de adicție este una pe care nu o conștientizăm deplin și de care nu știu dacă poate cineva să spună că nu este stăpânit, anume dependența de mediile digitale, de tot ceea ce ține de virtual, de dispozitivele tehnologice folosite pentru a accesa portaluri, a intra pe pagini de net, pentru a accesa rețelele de socializare, pentru a întreține conturile pe care le avem în mediul digital. 

Este una dintre adicțiile cele mai răspândite despre care vorbesc cercetătorii din zona neuroștiințelor. Sunt statistici competent realizate de oamenii de știință privitor la impactul negativ al mediilor digitale pe care noi le folosim.

Tehnologia este o binecuvântare, nu trebuie demonizată. Însă contează foarte mult maniera în care o folosim. Dependența de internet e cea care ne fură liniștea, generează stări depresive, de anxietate, de singurătate și mai mult decât acestea, stări de neîmplinire și de negăsire a sensului vieții. 

Este o carte celebră a lui Manfred Spitzer „Demența digitală”, în care există analize, statistici ale oamenilor de știință care vorbesc explicit despre impactul pe care îl are folosirea în exces a mediilor digitale. Cu toții suntem dependenți, aproape drogați de acestea. Ele sunt extensiile noastre, cel puțin smartphone-ul e cel care ne însoțește peste tot. Și dacă vom încerca să renunțăm la ele, vom vedea că avem reflexul de a întinde mâna și de a verifica notificările de pe telefon sau tendința de a scrola pe internet.

Postul este mai mult decât o abstinență de la cele alimentare, este o vindecare de dependențele noastre patologice și mai cu seamă să fim mai atenți, dependența de mediile digitale. 

Așa cum există post alimentar, post sufletesc de la patimi pe cât putem, să ne gândim că există postul de la folosirea internetului sau a mediului virtual. 

Este foarte important să conștientizăm că postirea trebuie să ne aducă în starea de oameni liberi, ai lui Hristos, pentru că ori de câte ori renunțăm la păcat, suntem oameni liberi. Când încuviințăm adicțiile, nu mai suntem liberi. Însuși termenul de dependență conține în sine faptul că suntem legați cu lanțurile păcatului. 

Profetul Isaia vorbește despre această dezlegare de legăturile jugului și de ruperea lanțurilor nedreptății - nedreptate în viața noastră este ori de câte ori lăsăm păcatul să intre. Jugul este deja sclavia păcatului care ne copleșește, a adicțiilor cărora ne este greu să le facem față. 

Dintre toate cele trei adicții patologice amintite, dependenței de mediile digitale nu i se poate sustrage nimeni, nici măcar cei mici. Celelalte două nu le regăsim la copii, sunt nevinovați, dar adicția la mediile digitale o au și ei. Când le este dat un astfel de device și după un timp vrem să li-l luăm din mâini, vedem ce scandal și ce agitați și tulburați sunt copiii. La fel suntem și noi, doar că noi poate ne controlăm ceva mai bine. Dacă ar veni o presiune din exterior și cineva ne spune că de acum trebuie să închidem contul de Facebook, Instagram, Tik-Tok, foarte greu am accepta acest lucru. Acesta este un semn că suntem dependenți.

Și eu însumi încerc să fac așa cum v-am îndemnat; și eu sunt dependent și o constat în perioadele când îmi propun să nu folosesc mediile digitale decât minimal, îmi dau seama că ceva lipsește din conținutul vieții mele. 

Vă îndemn și la post de la mediile digitale în prima săptămână; să nu folosiți deloc rețelele de socializare, de a intra pe internet, măcar în prima și ultima săptămână. 

Ar fi foarte benefic și pe parcursul postului dacă reușim să folosim mult mai puțin mediile digitale decât le folosim în cealaltă perioadă a anului. 

Totodată, Ierarhul Hușilor a arătat că prin participarea mai intensă la programul liturgic specific perioadei de post, primim resursele spirituale necesare în lupta împotriva oricărui fel de dependență:

Să ne învrednicească Domnul ca prin postirea noastră, prin mica noastră nevoință, să vindecăm multe dintre dependențe de care suntem locuiți. 

Prima săptămână este specială. În fiecare seară se citește Canonul Sfântului Andrei Criteanul, o alcătuire imnografică formată din 250 de tropare în care ne sunt înfățișate personaje biblice care s-au pocăit, au renunțat la adicții pentru a recâștiga comuniunea și iubirea lui Dumnezeu.

Vă îndemn pe tot parcursul Postului să vă străduiți să participați și la slujbele din cursul săptămânii, pentru a face diferența. Dacă veți veni doar duminica la Liturghie, nu va fi o mare diferență, doar veți constata că Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este puțin mai lungă decât cea a Sfântului Ioan Gură de Aur. 

Ceea ce vă va da simțământul că am intrat într-o perioadă de postire comunitară, adică a întregii Bisericii, sunt slujbele din timpul săptămânii: Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, slujbele de dimineață, Ceasurile, Utrenia, Vecernia în care sunt rânduite multe citiri biblice. Nu este o întâmplare acest lucru. 

Când a fost ispitit Domnul în pustiul Carantaniei, satana a fost cel care a încercat să-l ademenească, spunându-i să prefacă pietrele în pâini pe care să le mănânce. Domnul îi spune că omul nu va trăi doar cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (cf. Matei 4, 4). Acesta este motivul pentru care Biserica a rânduit ca pe tot parcursul Postului Mare, în cadrul slujbelor noastre, să fie foarte multe citiri biblice.

Cineva a făcut o statistică și a ajuns la concluzia că zilnic, în Postul Mare, în acest răstimp, se citesc aproximativ 20-30 pagini din Sfânta Scriptură. Noi trebuie să ne hrănim cu cuvântul lui Dumnezeu și, mai presus de toate cu Trupul și Sângele Lui, cu Însuși Cuvântul întrupat, Dumnezeu-Omul. 

Să ne ajute Domnul să putem duce fiecare după putințe, Postul, și să ajungem la bucuria și Lumina Învierii lui Hristos. 

Sursa: episcopiahusilor.ro