PS Ignatie: „Fiecare am avut momente, mai mult sau mai puțin intense, în care ne-am lepădat de Hristos. Sfinții Apostoli Petru și Pavel ne sunt modele de întoarcere autentică, fără șovăială”

29 Iunie 2022 07:47 Episcopia Huşilor

„Acești doi Apostoli sunt, pentru noi, o nădejde și o bucurie. Când trădăm, când ne lepădăm de El, avem nădejde că ne iartă, cu o singură condiţie – să ne asumăm prin pocăinţă. Va veni un drum al Damascului și pentru cei care sunt ostili și în contrast faţă de învăţătura Bisericii și care ne ironizează. Are grijă Dumnezeu.”

În după-amiaza zilei de marți, 28 iunie 2022, în ajunul Sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii Catedralei Episcopale din Huși, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei, înconjurat de un sobor de preoți  și diaconi din care au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul Eparhial și preoți din cuprinsul Eparhiei. Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, dirijați de diaconul Vlad Mironescu.

Numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre Episcopie, pentru a participa la slujbă și pentru a se închina la Icoana relicvar a Sfinților Apostoli Petru și Pavel și la Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, care au fost așezate într-un baldachin special, în curtea Catedralei Episcopale.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre faptul că Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt modele autentice de întoarcere spre credința adevărată și de fidelitate față de Hristos:

«Dat-ai pildă de întoarcere celor păcătoși, pe amândoi Apostolii Tăi, pe unul, ca cel ce s-a lepădat în vremea Patimii și s-a pocăit; iar pe celălalt, ca pe cel ce s-a împotrivit propovăduirii Tale și apoi a crezut; și pe amândoi ca pe cei mai mari ai adunării prietenilor Tăi, Iisuse Atotputernice, Mântuitorule al sufletelor noastre» (Stihiră de la Vecernia Praznicului Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel)

Cei doi Apostoli ne sunt, fiecăruia dintre noi, model de întoarcere autentică, fără șovăială, la Hristos. Noi, cei care suntem ucenicii lui Hristos și ne-am asumat duhul de vieţuire evanghelic, ne regăsim în fiecare din cei doi Apostoli.

Sfântul Apostol Petru – o fire temperamentală, plină de fervoare, cu o credinţă extraordinară în Hristos – este cel care, în timpul Pătimirilor lui Hristos, s-a lepădat, de trei ori, de El. Când era departe de curtea unde Iisus era judecat, i-a vorbit o slujnică, spunându-i: „Şi tu erai cu Iisus Galileeanul”, iar el i-a spus: „Nu știu despre ce vorbești”. La poarta acestei curţi, o altă slujnică i-a spus același lucru, iar el a continuat, și mai mult, în lepădarea sa de Hristos, spunând un cuvânt foarte dureros: „Nu-L cunosc pe Omul Acesta”. A treia oară, mai mulţi din cei care erau de faţă i-au spus: „Graiul te vădește că ești galileean. Şi tu ești de-al lui Iisus”. Şi el a negat, s-a lepădat, a căzut în apostazie faţă de Hristos.

Fiecare, în parte, am avut momente, mai intense sau mai puţin intense, în care ne-am lepădat de Hristos. Ne-am făcut ca și cum nu L-am cunoaște și nu-L știm pe Cel care a devenit Împăratul inimii noastre. Hristos a pătruns în adâncul fiinţei noastre odată cu Taina Sfântului Botez. Sfântul Marcu Ascetul, unul dintre Părinţii filocalici,  ne spune: „Hristos a intrat în inima ta și S-a așezat acolo ca un Împărat”.

Poate nu ne-am lepădat în felul în care a făcut-o Petru. Evident, aceasta nu ne disculpă în niciun fel, și nici nu ne putem considera ca fiind mai buni decât el. Trădările noastre poate sunt mai perfide, mai viclene, mascate, iar nu atât de evidente și asumate, așa cum a fost trădarea lui Petru.

Noi mimăm credinţa, dar în adâncul inimii noastre nu trăim așa cum vrea Hristos, nu gândim și nici nu simţim așa cum vrea El. Pozăm în cei care am fi ucenicii Lui, dar starea noastră lăuntrică este una în contrast cu ceea ce Hristos ne-a lăsat moștenire în Evanghelie.

De multe ori îl invocăm pe Iuda, ca fiind simbolul trădării. El a fost „cinstit” în trădarea lui, chiar dacă a făcut-o pe ascuns și nu a avut curajul să mărturisească, la Cina Cea de Taină, auzind cuvântul lui Hristos: „Unul dintre voi Mă va vinde”. Şi Iuda și-a asumat trădarea faţă de Iisus, în Ghetsimani, în plină noapte, într-un întuneric dens, când s-a apropiat de Iisus și L-a sărutat. Şi el – am spune noi – a fost cinstit în trădarea lui, adică și-a asumat condiţia de trădător.

Noi nu facem așa. Noi suntem ipocriţi, purtăm multe măști, și am vrea să fim ceea ce însăși conștiința noastră ne spune că nu suntem. Facem acest lucru și faţă de cei din jurul nostru (față de semenii noștri).

Cu cât un om se ploconește mai mult și cu cât este mai lingușitor, să ne gândim că nu este un om cinstit, ci unul care ne trădează cu aceeași rapiditate, cu același entuziasm și cu aceeași fervoare cu care ne lingușește. Să nu avem încredere în astfel de oameni!

Cu cât vedem pe cineva mai ascuns, mai viclean, cu atât să ne gândim că urzește ceva, iar nouă nu ne rămâne decât să ne rugăm, nu să ne răzbunăm – Iisus nu S-a răzbunat, nici faţă de Petru, nici faţă de Iuda, nici faţă de Pavel.

Când a conștientizat, la modul deplin, că a greșit, că a trădat, că s-a distanţat faţă de Învăţătorul său și că, de fapt, a decis, prin apostazia lui, să nu-L mai iubească pe Iisus, Petru s-a căit cu amar.

Trădarea este semnul distinctiv al lipsei de iubire. Când trădăm, noi nu iubim. Câtă trădare, atâta ură, și câtă ură, atâta trădare.

Nu putem spune că Sfântul Apostol Petru L-a urât pe Iisus, ci a avut un moment de neputinţă, de frică. De multe ori, trădăm din frică. Frica diminuează iubirea faţă de Cel pe Care ar trebui să ni-L asumăm în mod deplin, așa cum a diminuat-o și în sufletul lui Petru.

Dacă era un om cu sufletul plin de iubire, avea și curajul necesar să spună: „Da! Eu am fost cu Iisus. Am fost și pe Muntele Tabor împreună cu El, L-am văzut în slavă, I-am văzut minunile, L-am auzit vorbind cum n-a mai vorbit nimeni din lumea aceasta. Eu sunt acela – sunt prietenul Lui și nu-L pot trăda. Faceţi ce vreţi din mine. Eu Îi sunt alături de aici, de departe, chiar dacă voi nu mă lăsaţi să mă apropii și să mă simtă că-I sunt aproape în durerea, suferinţa și răutatea care se năpustește asupra Lui din partea oamenilor nerecunoscători”. Nu a putut să facă lucrul acesta, dar s-a căit, i-a părut rău.

Atunci când privirea Sfântului Apostol Petru s-a intersectat cu cea a lui Iisus, privirea iubitoare a lui Dumnezeu-Omul a generat pocăinţă în sufletul lui Petru. iar Evangheliștii ne spun că «a plâns cu amar».

Ierarhul Hușilor a amintit și de momentul convertirii Sfântului Apostol Pavel, moment din care a devenit cel mai ardent propovăduitor al credinței în Hristos:

Sfântul Apostol Pavel – Saul din Tars -, era un mare învăţat, un om cu o minte cât o lume întreagă (cei care citiţi Epistolele Sfântului Apostol Pavel vă veţi dumiri de acest lucru – că era nu numai minte, ci și multă inspiraţie și mult har de la Dumnezeu). Sfântul Evanghelist Luca ne spune, în Faptele Apostolilor, că pe drumul spre Damasc, în inima lui Saul din Tars «sufla» încă ura faţă de creștini. Acest Saul avea o intensitate în a-i prigoni pe creștini.

În drumul său spre Damasc, cu mintea plină de gânduri de prigoană și de ură faţă de creștini, Iisus i Se arată într-o lumină, întrebându-l: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Îţi este așa de greu să dai cu piciorul în ţepușă (adică – este așa de greu să negi o evidenţă, nu putem nega bisturiul evidenţei). Eu sunt Cel pe Care tu plănuiești să-L prigonești. Eu sunt în sufletul fiecărui creștin care M-a asumat și Mă mărturisește pe Mine, până la moarte (creștinul are această dragoste, încât își dă viaţa pentru Mine). Tu, de fapt, pe Mine Mă prigonești, pe Iisus Cel răstignit și Înviat”.

A rămas orb, iar mai departe știm ce s-a întâmplat – s-a dus la preotul Anania, și Dumnezeu i-a descoperit lui Anania că cel care s-a împărtășit de Lumina necreată a Dumnezeirii, pe drumul Damascului, va deveni «vasul alegerii», care să poarte Numele Lui printre neamuri și în faţa regilor.

Acesta a fost momentul în care Sfântul Apostol Pavel, dintr-un prigonitor, s-a convertit, devenind unul dintre cei mai ardenţi Apostoli ai lui Hristos – avea un curaj extraordinar, nimic nu putea să-l împiedice în a vorbi despre Cel Care i S-a descoperit în Lumină, pe drumul Damascului.

În Epistola către Romani, Sfântul Apostol Pavel ne spune că „nici frigul, nici foamea, nici suferinţa, nici prigoana, nici moartea, nimic nu mă poate despărţi de dragostea lui Hristos”. Iar în alt loc spune: „Pentru mine, a muri este un câștig, pentru că Îl voi întâlni pe Iisus, Cel pe Care L-am văzut în Lumina Dumnezeiască, pe drumul Damascului”.

Biserica a considerat, în slujbele ei, că cei doi Apostoli sunt un model, o pildă de întoarcere pentru fiecare dintre noi. Unul – ca cel care s-a lepădat și s-a pocăit, iar celălalt, care nu credea în învăţătura lui Hristos, o ironiza (o persifla), și îi prigonea pe ucenicii Lui, și-a schimbat viaţa, și întreaga lui propovăduire a fost o mărturie permanentă despre Iisus Cel răstignit și Înviat.

Acești doi Apostoli sunt, pentru noi, o nădejde și o bucurie. Când trădăm, când ne lepădăm de El, avem nădejde că ne iartă, cu o singură condiţie – să ne asumăm prin pocăinţă. Va veni un drum al Damascului și pentru cei care sunt ostili și în contrast faţă de învăţătura Bisericii și care ne ironizează. Are grijă Dumnezeu.

Atât Sfântul Apostol Pavel, cât și Sfântul Apostol Petru, spun: „Să vă purtaţi cu multă înțelepciune faţă de cei care sunt în afara Bisericii”. Să știm să dăm și mărturie despre credinƫa noastră – adică să știm, ca ucenici ai Lui, de ce credem în Hristos – cu inteligenţă, dar, în același timp, să ne comportăm și cu multă înţelepciune și fermitate faţă de cei care încă nu o împărtășesc și, poate, stau în expectativă.

Sfântul Ioan Gură de Aur, surprinde, într-o omilie, personalitatea duhovnicească a Sfântului Apostol Pavel, în cuvintele:

„Pavel căuta rușinarea și ocara cea pentru predicarea Evangheliei, mai mult decât căutăm noi cinstea. Căuta moartea, mai mult decât căutăm noi viaţa. Căuta sărăcia, mai mult decât căutăm noi bogăţia. Căuta ostenelile, mai mult decât caută alţii tihna. Dar nu numai mai mult, ci cu mult mai mult. Căuta durerile, mai mult decât căutau alţii bucuriile. Căuta să se roage pentru dușmani, mai mult decât caută alţii să-i blesteme”.

Să luăm aminte la viaţa acestor doi minunaţi Apostoli, și să avem curaj, atunci când, în scăpătările, neputinţele și deficienţele noastre spirituale, Îl trădăm pe Dumnezeu, sau batjocorim, persiflăm sau ironizăm învăţătura Lui. Să avem nădejde că Își va face milă de noi, așa cum a făcut-o faţă de acești doi minunaţi Apostoli.

Miercuri, 29 iunie, de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Sfânta Liturghie va începe la ora 9.00, în Curtea Catedralei Episcopale.

Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților

Slujba Sfintei Liturghii din ziua hramului se va putea urmări live pe pagina de facebook episcopiahusilor.ro și pe site-ul Doxologia.

Sursa: Episcopia Hușilor

Ultimele din categorie