PS Ignatie: „Învierea ne învață să fim pătrunși de cele spirituale”

6 Mai 2021 12:20 Episcopia Huşilor

Luni, 3 mai 2021, în a doua zi de Paști, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din municipiul Vaslui. Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele protopop Adrian Chirvasă şi părintele consilier eparhial Cosmin Gubernat, slujitori în această parohie.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a descris trăirile contradictorii pe care le-au avut ucenicii și femeile mironosițe în momentul în care au luat contact cu realitatea Învierii:

«Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am» (Luca 24, 36-39)

Săptămâna dintre Învierea lui Hristos și Duminica Sfântului Toma este una de cristalizare și lămurire a adevărului că Hristos a înviat.

Ucenicii au trăit o stare de derută spirituală, o formă de îndoială în ceea ce privește faptul că Hristos, Cel răstignit în Vinerea Mare, a biruit moartea și a înviat a treia zi.

În sufletele lor era atât de copleșitoare realitatea morții lui Hristos pe cruce, încât atât ei, cât și femeile mironosițe au uitat, parcă li s-a șters din memorie, făgăduința făcută de Însuși Domnul, că va învia a treia zi.

Femeile mironosițe se duc la mormânt, în prima zi a săptămânii, duminica. Pentru evrei, duminica era o zi obișnuită, de lucru, ziua lor de odihnă fiind sâmbăta.

Ele merg la mormânt să îndeplinească o datină, o cutumă în ceea ce privește morții: îmbălsămarea, ungerea cu mirodenii. Hristos fusese luat de pe cruce fără să I se fi făcut această rânduială specifică înmormântării la iudei. A fost pus în mormânt în grădina Ghetsimani, fără ca să se ocupe cineva de cele care țin de rânduială, de acest obicei de a-L îmbălsăma cu mirodenii. Femeile mironosițe, în dragostea lor, s-au gândit să facă acest lucru.

Spre uimirea, surprinderea și stupoarea lor, au descoperit un mormânt gol, plin de lumină, cu giulgiurile așezate la capul locului unde fusese înmormântat Hristos. Acolo, un înger le-a vestit Învierea, întrebându-le de ce Îl caută pe Cel viu între cei morți.

Această întâlnire cu realitatea că Hristos a biruit moartea a trezit în sufletul femeilor mironosițe multă nedumerire și foarte multă frică. Chiar dacă li se spusese explicit, de către înger, că Hristos nu mai este printre cei morți, că a înviat precum le spusese mai înainte, ele credeau că cineva L-a furat din mormânt și a săvârșit un sacrilegiu.

În sufletele lor era confuzie, lucrurile nu erau clarificate. Credeau și în ceea ce le spunea îngerul, dar sufletele lor erau mai copleșite de faptul că ceva bizar s-a întâmplat, de vreme ce trupul lui Hristos nu mai este în mormânt.

Se întâlnesc cu ucenicii Domnului și le spun acestora că Hristos nu mai este în mormânt, că îngerul le-a vestit că a înviat. Nici apostolii nu primesc această veste ca pe o realitate pe care să și-o asume în mod plenar. Și ei se îndoiesc, pentru că experiența din Vinerea Mare, răstignirea, era mult mai prezentă în sufletele lor decât promisiunea lui Hristos, că va învia.

Ucenicii erau adunați în foișor, iar Hristos intră la ei prin ușile încuiate, întâmpinându-i cu acest cuvânt, atât de dătător de liniște, de așezare lăuntrică: «Pace vouă!».

Ucenicii s-au speriat, gândind că este un duh, de vreme ce Hristos a sfidat legile fizicii, intrând prin ușile încuiate.

Dumnezeu-Omul le citește gândurile și frământările din inimile lor. El le spune: «De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am».

De asemenea, le cere de mâncare, iar ucenicii Îi dau un fagure de miere și pește.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că prin Învierea Sa, Hristos a depășit afectele specifice trupului omenesc:

În această experiență a întâlnirii ucenicilor cu Cel care a biruit moartea, întrezărim un adevăr legat de Învierea lui Hristos: prin Învierea Sa, materia, corporalitatea, tot ceea ce ține de trup, este covârșit de spirit, de cele duhovnicești.

Hristos - ne spune Sfântul Ioan Damaschin -, după Înviere a lepădat afectele. Nu a mai simțit foame, oboseală, sete, frică. Trupul Său era pnevmatizat, spiritualizat, fără să înțelegem prin aceasta că El a renunțat la trupul Său, la corporalitate, ci a transfigurat-o, a înduhovnicit-o.

Trupul Său nu mai era supus celor materiale, nu mai era dominat de acestea.

Prin trup, noi suntem legați de materie, suntem dominați de afecteAcestea exprimă dependența de această lume. Ne este foame, ne este sete, avem stări de frică, depindem unii de alții.

În stările de frică, de singurătate, simțim nevoia să avem pe cineva în preajma noastră. Avem nevoie de prezența lui fizică, nu este suficient să fim consiliați prin telefon sau online. Simțim nevoia imperioasă să simțim pe cineva fizic lângă noi, simțim nevoia unei prezențe.

Tot ceea ce facem noi reflectă faptul că noi suntem mai dependenți de materie decât de cele spirituale.

Hristos, prin Învierea Sa, înduhovnicește trupul. De aceea trece prin ușile încuiate. Această pnevmatizare nu înseamnă renunțare la trupul Său.

În fața ucenicilor, El însuși îi invită să se convingă de realitatea trupului, că este același din Vinerea Mare.

Le cere de mâncare, nu pentru că i-ar fi fost foame – spune  Sfântul Ioan Damaschin -, pentru că prin Întrupare, Și-a asumat trupul nostru, pe care nu îl va lepăda niciodată. Cu acest trup înduhovnicit, plin de energiile dumnezeiești, va urca înspre Dumnezeu-Tatăl și va ședea de-a dreapta Lui.

Tot ceea ce a asumat Hristos din firea noastră a fost de mare preț, exceptând cele care au intervenit în viața noastră ca o consecință a păcatului.

Afectele au venit în existența noastră ca o consecință a păcatului. Păcatul ne inspiră frică, el ne face să ne fie foame sau sete, chiar dacă acestea sunt trăsăturile naturale, «pătimitoare» – cum le numește Sfântul Maxim Mărturisitorul. Ele, în sine, nu constituie un păcat dar sunt consecință a păcatului. De pildă, frica în sine este nevinovată, însă în momentul în care exagerăm, săvârșim păcatul.

Un afect natural poate să fie desfigurat, deformat, ajungând să păcătuim.

Relatările evanghelice ne arată că apostolii erau în stare de derută. Hristos pe de o parte mânca, fiind astfel încredințați că nu este o nălucă, iar pe de altă parte erau uimiți de faptul că El sfida legile firii. Intra prin ușile încuiate, S-a făcut nevăzut la Cina de la Emaus.

Apostolii, având în față aceste două realități, nu știau ce se întâmplă.

Preasfinția Sa a arătat că și pentru oameni este posibilă depășirea afectelor:

Prin Înviere, Hristos a covârșit, prin duh, cele materiale, dându-ne și nouă această posibilitate de a fi oameni liberi, de a nu mai fi dominați de afecte (foame sete, frică, oboseală fizică, etc.).

Omul sfânt este cel care întrupează cel mai bine, și-a asumat cel mai frumos învierea în trupul său.

Pentru el, nu mai sunt atât de relevante nici mâncarea, nici îmbrăcămintea, nici relațiile dintre oameni, pentru că centrul vieții sale este mutat în cele spirituale.

Se folosește de cele materiale doar pentru a-și întreține minimal existența biologică. Postește mult, se îmbracă elementar - nu are nevoie de o garderobă întreagă.

Erau sfinți care, în plin ger, nu simțeau frigul, pentru că erau încălziți de harul Duhului Sfânt. Erau sfinți care nu simțeau foamea, deși se hrăneau foarte puțin, fără ca prin aceasta să le fie afectate funcțiile biologice.

Duhul Sfânt îi ajuta să trăiască toate cele ce țineau de materialitate - fără să o disprețuiască -, ca pe o chestiune de ordin secundar. Pentru ei, era principală viața spirituală.

Când venim la biserică ne străduim să punem pe prim plan viața spirituală, să înduhovnicim trupul și să nu îl lăsăm subjugat de patimi. Acestea ne leagă inevitabil și ne transformă în oameni drogați.

Suntem dominați de cele ale lumii acesteia. Învierea ne învață să fim pătrunși de cele spirituale, iar pe cele materiale să le folosim într-o manieră minimală.

În slujba Învierii ni se spune că «acum toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul; făptura toată se bucură că Hristos a înviat».

Unde pătrunde lumina este foarte multă transparență, lucrurile se văd cu foarte multă claritate. Un om de lumină este un om transparentizat. Aceasta înseamnă Învierea.

sursa: episcopiahusilor.ro

Ultimele din categorie