Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu și părintele stareț Timotei Condurache.

În cuvântul rostit în cadrul Sfintei liturghii, Părintele Episcop Ignatie a arătat cum iubirea lui Dumnezeu va ieși permanent biruitoare împotriva urii și răutății acestei lumi:

«Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte» (Ioan 15, 19)

Pasajul evanghelic ne vorbește despre iubirea lui Dumnezeu și ura lumii. Prin termenul «lume» nu trebuie să înțelegem mediul înconjurător, universul care ne înconjoară, ci totalitatea atitudinilor potrivnice, disprețuitoare, la adresa lui Dumnezeu.

Când Sfântul Ioan Evanghelistul vorbește despre opoziția dintre ura lumii și iubirea lui Dumnezeu, el îi are în vedere pe cei care se poziționează disprețuitor, înjositor la adresa lui Dumnezeu și pe cei care sunt ucenicii Lui.

Martirul, mucenicul, este cel care învinge ura vrăjmașilor lui Dumnezeu, pentru că, în adâncul inimii sale, este înrădăcinată iubirea lui Dumnezeu -din care se hrănește.

Oricât de năvalnică, de impetuoasă, ar fi ura lumii împotriva lui Dumnezeu, întotdeauna iubirea este cea care învinge; iubire care izvorăște din bunătatea ființială a lui Dumnezeu – iubire care nu poate fi clintită, știrbită în niciun fel de ura lumii.

Așa putem înțelege cum martirii au rămas neîncovoiați de răutatea, de disprețul și de chinurile fizice la care erau supuși. Hristos, Iubirea întrupată, era în inima lor, în adâncul existenței lor.

Când ura lumii se îndreaptă împotriva ucenicilor lui Hristos, aceasta are drept motivație mai întâi ura față de Iisus. El însuși ne spune: «dacă pe voi vă urăște lumea, de fapt, pe Mine mă urăște întâi, prin voi».

Este atâta delicatețe în cuvântul lui Hristos! Dă curaj celor care sunt supuși ironiei, batjocurii și persiflării lumii acesteia. Le spune că nu ei sunt ținta reală a urii celor care nu Îl iubesc pe Dumnezeu, ci ținta reală este Însuși Hristos, Cel a cărui viață s-a încheiat prin prigoană, prin răstignire, prin revolta omului care, în iluzia lui, a crezut că poate să Îl omoare pe Dumnezeu.

Paradoxal și de neînțeles, cu cât ura lumii se năpustește mai mult asupra lui Dumnezeu, cu atât El ne covârșește cu dragostea Sa.

Cu cât omul își propune, în nebunia și în iluzia minții lui, să Îl omoare pe Dumnezeu, cu atât El face minunea de a-l învia pe om din răutatea, revolta și disprețul lui.

Ierarhul Hușilor a vorbit despre puterea de mărturisire a martirilor și despre atitudinea pe care este bine să o avem atunci când credința și valorile creștine sunt batjocorite:

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon era un om foarte învățat, un medic profesionist. El L-a iubit pe Hristos atât de mult încât nu s-a lăsat înfricoșat și încovoiat de cei care îl amenințau că îi iau viața. Inima lui era plină de iubirea lui Hristos.

În Scriptură ni se spune că iubirea este mai puternică decât moartea. Martirii au trăit acest adevăr în carnea și sângele lor, nu era o simplă teorie, o vorbă lipsită de conținut.

Numai în felul acesta, martirii mergeau - cum spunea părintele Ilie Moldovan – la moarte ca la nuntă. Prin moarte martirică se „cununau” cu Hristos, Mirele sufletelor lor.

Așa se poate explica și răbdarea pe care o aveau, faptul că știau să convertească un moment de ură într-unul de binecuvântare, într-o sursă de mare har și de exprimare deplină a dragostei lor față de Dumnezeu.

Noi, când suntem ironizați, batjocoriți în credință, ne întristăm. Încercăm, pe cât ne stă în putință, nu să ne apărăm - că nu are nevoie Hristos să fie apărat de noi -, ci să dăm o mărturie despre ceea ce iubim cel mai mult.

Ne întristăm, cădem în deznădejde, gândindu-ne că vor veni vremuri ostile pentru Biserică, în care să suferim, poate chiar să fim închiși pentru că avem curajul să mărturisim valorile în care credem, care sunt în contrast cu duhul lumii de astăzi, cu ideologiile care se perindă și care sunt atât de viclene și malefice încât vor să ne prindă în logica lor, ca să le dăm credibilitate.

Din partea noastră este suficient doar să dăm mărturie, nicidecum să intrăm într-un conflict cu cei care se năpustesc asupra noastră cu ură și cu foarte mult dispreț.

Mărturia credinței noastre în Hristos este deja o exprimare a dragostei, a iubirii în fața răutății oamenilor.

Modelul nostru este Hristos, când era pe cruce și nu a primit din partea oamenilor decât priviri piezișe, batjocură, revoltă, răutate, iar când I-a fost sete a primit oțet și fiere. În fața acestei răutăți, Hristos nu a contenit să iubească lumea, să îi iubească pe cei care erau nerecunoscători și ingrați.

Cea mai minunată manifestare a dragostei lui Dumnezeu față de om a fost descoperită pe cruce. Nu atunci când oamenii se minunau de cuvântul lui Hristos, nici când se bucurau de minunile pe care El le făcea, nici când simțeau puterea harului lui Dumnezeu în viețile lor, ci atunci când oamenii și-au propus, în nebunia lor, să Îl ucidă. Atunci Domnul ne-a iubit cel mai mult.

Preasfinția Sa  a afirmat că întotdeauna, împotriva aparențelor, iubirea lui Hristos va birui ura și răutatea lumii:

Evanghelia ne încredințează că întotdeauna ura va fi înghițită, spulberată de iubirea lui Dumnezeu - desăvârșită și neclintită.

Așa putem înțelege martiriul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Atunci când era cel mai tare chinuit fizic, el s-a rugat pentru toți cei care îl vrăjmășeau, aidoma lui Hristos care, pe cruce, a spus: «Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac».

În această stare de rugăciune și iubire de vrăjmași, Domnul i-a descoperit că el, care până atunci se numea Pantoleon (cel atotputernic ca un leu), se va numi Pantelimon (în limba greacă înseamnă „preamilostivul”).

 Chiar dacă vin vremuri ostile pentru Biserică, când ni se cere să dăm mărturie, când vom fi luați în derâdere pentru credința pe care  o avem, să avem nădejdea că iubirea va învinge întotdeauna, pentru că izvorăște din bunătatea ființială a lui Dumnezeu.

Oricât de răi vor fi oamenii potrivnici, iubirea ne va da puterea ca noi să rămânem neclintiți în fidelitatea noastră față de Hristos.

Pentru noi, El nu este un simplu întemeietor de o religie, ci Dumnezeu întrupat, Adevărul în Persoană, Viața ființială, Lumina ființială, însăși viața noastră.

Sfântul Pantelimon să ne inspire pe toți să Îl iubim pe Dumnezeu așa cum el L-a iubit.

Să rămânem neclintiți în dragostea lui Hristos, mai ales atunci când vin asupra noastră vifornițele lumii acesteia.

Să rămânem asemenea celui care este pe vapor și, prin surprindere, se iscă o furtună pe mare. Ar face o mare imprudență să fugă în cabină, pentru că există riscul ca valurile să fie atât de puternice încât să îl măture și să îl arunce în mare. Dacă este un om inteligent, se ține de prima bară de lângă el și își salvează viața.

Să ne ținem de Hristos, când vedem că suntem asaltați de valurile urii!