PS Ignatie: „Să nu cedăm atunci când cineva ne disprețuiește; noi să răspundem cu dragoste, cu răbdare și cu rugăciune”

15 Septembrie 2022 12:54 Episcopia Huşilor

Miercuri, 14 septembrie 2022, de Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în localitatea Popești, filie a Parohiei Miclești, Protopopiatul Vaslui.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Petru Horduna.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de monahii de la mănăstirea băcăuană Tisa Silvestri, condus de maica stareță Teoctista Ungureanu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a explicat ce presupunea condamnarea la răstignire și la ce atitudine de batjocură și dispreț a fost supus Domnul Hristos:

«Însă noi propovăduim pe Hristos Cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu» (I Corinteni 1, 23-24)

Biserica ne pune spre meditație duhovnicească taina Crucii lui Hristos, cea care, prin jertfa Lui, a devenit – așa cum cântăm în textele liturgice – «bucurie la toată lumea».

În mentalitatea evreilor, crucea era un instrument de batjocură, prin care erau pedepsiți, printr-o moarte lentă, toți cei care îndrăzneau să se ridice (să protesteze) împotriva ocupantului roman.

Moartea pe cruce era considerată extrem de infamantă și degradantă. Toți cei care erau răstigniți aveau acest stigmat. Hristos a fost supus, pe nedrept, unei asemenea denigrări, pentru că El a fost trimis la moarte din ura și invidia celor care nu puteau să-L primească și să-L accepte ca fiind Mesia, Fiul lui Dumnezeu. El a venit în lume, din ascultare față de Tatăl Ceresc, ca să Se răstignească și să răscumpere păcatele oamenilor.

Moartea pe cruce era una dintre cele mai greu de suportat. Cei care erau pedepsiți în felul acesta simțeau, în cele mai adânci fibre ale ființei lor, ce înseamnă moartea, pentru că această modalitate de pedeapsă presupunea o moarte lentă. Cel care era țintuit pe cruce, murea după două sau trei zile. Fiecare secundă pe care o petrecea pe cruce nu însemna altceva decât conștientizarea suferinței și a durerii pe care o implica moartea, atât din punct de vedere sufletesc, cât, mai ales, trupește, pentru că trupul stătea pur și simplu atârnat de un lemn.

Mai mult decât atât, cei care erau răstigniți, deveneau, prin această pedeapsă, obiect de batjocură, pentru că nu mai erau considerați ca fiind oameni, ci ca cei care meritau tot ceea ce era mai urât. De aceea, și Domnul Hristos, când a fost răstignit pe dealul Golgota, care era în afara cetății Ierusalimului, toți cei care treceau pe acolo, Îl batjocoreau, și Îi spuneau, ironic: „Tu, Cel care Te-ai numit pe Tine Însuți ca fiind Fiul lui Dumnezeu, fă acum o minune cu Tine, și coboară-Te de pe Cruce! Fă minunile pe care le-ai făcut cu toți ceilalți pe care i-ai întâlnit – i-ai vindecat pe cei neputincioși, i-ai înviat pe cei care au murit – fă una din aceste minuni cu Tine Însuți, și coboară-Te de pe această Cruce, care Te chinuie și Te determină să suferi atât de mult!”.

Evident, Hristos nu a putut să ia aminte la această batjocură și ironie. Nici măcar nu a ripostat, nu a răspuns în vreun fel. De ce? Pentru că El S-a răstignit de bunăvoie și din dragoste pentru noi, Și-a dat viața pentru noi, în locul nostru.

Știm, din Evanghelii, că cei care s-au bucurat de mângâierea cuvântului Său dumnezeiesc, de minunile Lui, au strigat, în Vinerea Mare, din întreaga lor ființă, cu răutate și invidie: «Răstignește-L! Răstignește-L!». Cu alte cuvinte: „Omorâți-L, ca să scăpăm de El!” – acest lucru îl cerea poporul, prin Pilat, cel care era păgân (nu făcea parte din cei aleși ai lui Dumnezeu, așa cum era poporul evreu).

Pilat, în momentul în care a avut o discuție cu Hristos, a avut conștiința faptului că El este nevinovat și, cu toate acestea, trebuia să-L trimită la moarte. Soția lui Pilat a avut un vis, noaptea, în care i s-a descoperit că Cel care urma să fie răstignit, Iisus Hristos, Nazarineanul, Împăratul Slavei, nu are nicio vină, ci este victima răutății celor care nu Îl suportau – a mai marilor poporului evreu.

Răstignirea și jertfa lui Hristos este o consecință a răutății omului față de Dumnezeu, care, în iluzia lui, a crezut că Îl poate omorî. Așa s-au gândit cei care L-au urcat pe Cruce pe Hristos, și L-au așezat, în batjocură, între doi tâlhari, unul de-a stânga și unul de-a dreapta.

Cei doi tâlhari își meritau acea pedeapsă, din plin. Iisus nu merita, pentru că nu a făcut nimic rău. Dimpotrivă, El, fiind Însăși Bunătatea, Lumina și Bucuria, le-a adus oamenilor numai bunătate, lumină și bucurie. Cu toate acestea, oamenii s-au gândit să-L răstignească, crezând că Îl pot omorî.

Nu conștientizau că Cel care este pe Cruce nu-i un simplu om, ci este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Fiind Dumnezeu, înseamnă că El este Viață, și nu poate fi omorât – dovadă  că Iisus a înviat din moartea, care credeau cei răufăcători că Îl va duce la dispariție.

Preasfinția Sa a arătat că Mântuitorul Hristos a convertit, prin dragostea Sa, Crucea, din obiect de pedeapsă, în altar de jertfă:

Crucea, prin dragostea lui Hristos, devine bucurie. Dintr-un obiect odios, de pedeapsă, devine unul făcător de viață, plin de har. Prin jertfa lui Hristos, prin Sângele Său cel dumnezeiesc, Crucea devine altarul de jertfă, în care suntem răscumpărați și ni se șterg toate păcatele.

Iubirea lui Dumnezeu de pe Cruce este cea care anihilează (topește, pulverizează, distruge) ura oamenilor. Acest lucru îl învățăm noi. Celor care se năpustesc asupra noastră cu ură, invidie și răutate, noi să le răspundem cu dragoste, pentru că este singura formă de a anestezia tot ceea ce vine, negativ, dinspre ei.

Iisus, când a fost pe Cruce, nu S-a justificat, nici nu a încercat să le transmită, celor care erau prezenți acolo, că El, Iisus, le face un mare privilegiu, murind pentru cei păcătoși. A tăcut din gură, Și-a asumat tăcerea și răbdarea în fața urii oamenilor, pentru că vorbea dragostea Sa. El răspundea la ură cu dragoste, la cuvintele jignitoare și disprețuitoare cu rugăciune.

De aceea, Iisus, când îi vedea pe trecători că Îl luau în batjocură, Se ruga Tatălui Ceresc, spunându-I: «Doamne, iartă-i, că nu știu ce fac!» - „ei nu-și dau seama Cine este pe Cruce, și că Eu nu voi renunța (nu voi capitula) în fața urii acestor oameni, nu Mă va doborî ura, pentru că în Mine este o dragoste dumnezeiască, care nu se apleacă și nu dispare în fața răutății omului, dimpotrivă – este mai puternică.”. Chiar dacă oamenii care treceau pe acolo vedeau că este slab Iisus pe Cruce, nu mai are nicio putere, și este batjocorit de cei care și-au propus să-L răstignească. Ei nu vedeau că, în această slăbiciune, în suferința Lui, în rănile care erau pe trupul Lui, era o dragoste care biruia nu numai ura oamenilor, ci, mai ales, moartea.

Hristos, prin jertfa Sa de pe Cruce, a gustat din amărăciunea morții, însă, în același timp, a învins-o – gustarea morții a coincis cu victoria asupra ei, încât nu a putut să fie cuprins în chingile morții. Psalmistul David ne spune: «nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea» (Psalmul 15, 10). Cel cuvios, despre care vorbește psalmistul, este Iisus Hristos.

Prin dragoste putem birui foarte mult, chiar dacă omul nu se schimbă – cum nu s-au schimbat nici cei care erau la picioarele Crucii. Numai doi-trei și-au dat seama Cine este pe Cruce: soldatul roman, care a zis: «Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!» (Matei 27, 54), și tâlharul din dreapta, care s-a spovedit, cerându-I lui Hristos iertare și rugându-L să-l primească în Împărăția Cerurilor.

Tâlharul și-a dat seama că Iisus, Cel care era răstignit, este nevinovat. De aceea, Îi spune: «Pomenește-mă, Doamne, când vei veni, întru Împărăția Ta!». Și Iisus, pe Cruce, în lumea aceea plină de ură, îi răspunde atât de frumos: «Astăzi vei fi cu Mine în rai» (Luca 23, 43), „pentru că te-ai pocăit, ți-ai cerut iertare, ai recunoscut faptul că tu meritai să fii pedepsit în felul acesta, pe cruce”.

Prin jertfa lui Hristos, Crucea a devenit semnul dragostei desăvârșite a lui Dumnezeu.

Dacă vrem să facem față urii, invidiei, răutății și calomniei, să rămânem neclintiți în dragoste.

Deși este foarte greu, să nu cedăm atunci când cineva ne disprețuiește; noi să răspundem cu dragoste, cu răbdare și cu rugăciune.

Toate nedreptățile pe care le suportăm și răbdăm, toate suferințele care generează neliniște și lacrimi, merg, pe căi nevăzute, înspre Crucea lui Hristos, și acolo se topesc toate. Hristos a fost Singurul, din istoria umanității, care a murit pe nedrept, fiind nevinovat.

Noi, dacă suntem batjocoriți sau calomniați, este pentru păcatele, neputințele și nedesăvârșirile noastre. Iisus Hristos a fost fără de păcat, sfânt, desăvârșit, neprihănit, nu merita nimic din ceea ce I-au dat oamenii – nici ură, nici dispreț, nici batjocură. Cu toate acestea, El le primește, le rabdă, și nu Se apără în niciun fel. În Sfintele Evanghelii ni se spune că Iisus, când era batjocorit, tăcea, pentru că vorbea jertfa Sa, dragostea Sa desăvârșită de pe Cruce.

Sfântul Apostol Pavel spune, în Epistola întâi către Corinteni, că «noi Îl propovăduim pe Hristos Cel răstignit» - adică „noi propovăduim dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu în fața urii, a disprețului și a revoltei oamenilor față de Dumnezeu”.

Ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, să nă gândim la dragostea lui Dumnezeu și să ne punem întrebarea:  „Doamne, oare eu am puterea să suport o nedreptate, precum ai suportat-o Tu, pe Cruce? Răspund eu la batjocură cu tăcere și cu seninătate? Răspund eu la un cuvânt care mă poate jigni, mă poate răni foarte mult, cu rugăciune? Mă rog pentru vrăjmașii mei?”.

 

Sursa: episcopiahusilor.ro

Ultimele din categorie