PS Ignatie: „Sfântul Pantelimon a preferat să își dea viața decât să renunțe la marele adevăr al inimii lui”

27 Iulie 2021 12:19 Episcopia Huşilor

În după-amiaza zilei de luni, 26 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei în Parohia „Sfinții Nicolae și Pantelimon” din municipiul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului locaș.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Vasile lăiu și părintele paroh Ciprian Căpriță.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre mărturia autentică pe care o pot da cei care cred în Hristos:

«Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, şi Sluga pe care am ales-o, ca să ştiţi, să credeţi şi să pricepeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost Dumnezeu şi nici după Mine nu va mai fi! Eu, Eu sunt Domnul şi nu este izbăvitor afară de Mine!» (Isaia 43, 10-11)

La Sărbătorile Împărătești și ale Maicii Domnului, precum și la marii sfinți ai Bisericii, la slujba Vecerniei se citesc trei pasaje din Vechiul Testament, numite «paremii». Acestea pun în evidență semnificația sărbătorii.

În prima paremie la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, text preluat din cartea profetului Isaia, capitolul 43, ni se spune că martorii, cei care Îl cunosc pe Dumnezeu, rostesc, din adâncul inimii lor, că «adevărat, adevărat Domnul este!».

Mucenicii lui Hristos dau cea mai frumoasă mărturie despre El. Există o înrudire semantică între cuvintele «mărturie» și «martor».

Martorul mărturisește doar ceea ce vede, ceea ce el însuși este convins și simte că este adevărat, și nu poate fi contestat. O anumită realitate este o evidență atât de clară pentru martor, încât el este dispus să își dea viața pentru acel adevăr.

Acest lucru l-au făcut martirii, cei care au devenit martori ai lui Hristos, Cel înviat sau, cum ne spune profetul Isaia, ei sunt «martorii lui Dumnezeu care știu, cred și pricep că El este și că înainte de Dumnezeu nu a mai fost un alt Dumnezeu, și nici după El nu va mai fi altul».

Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon este cel care atunci când, pe vremea împăratului Maximian, i s-a cerut să se lepede de Hristos, el a preferat mai degrabă să i se ia viața.

A preferat să își dea viața lui Hristos decât să renunțe la marele adevăr al inimii lui, că Domnul este Cel căruia trebuie să Îi slujească, că în El trebuie să creadă și să Îl mărturisească.

Hristos nu era, pentru Sfântul Pantelimon, o idee, ci o realitate care făcea parte din carnea și sângele lui. Dacă ar fi renunțat la Hristos, ar fi fost echivalent cu a renunța la sine însuși.

Sfântul Pantelimon nu putea să dea o asemenea mărturie și să devină martor al lui Hristos, dacă - cum ne spune prorocul Isaia - nu ar fi avut «cunoștință» despre Iisus Hristos.

Noi întâi cunoaștem lucrurile, luăm act de ele, și apoi începem să credem în acestea. Nu putem crede în ceva ce nu cunoaștem și nu înțelegem.

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a știut Cine este Hristos, a crezut în El. După ce credem în Hristos căpătăm o înțelegere mai profundă asupra credinței în El, după cum spune Prorocul Isaia, începem «să pricepem».

Ierarhul Hușilor a vorbit despre calitatea de mărturisitori pe care ar trebui să o avem, ca și creștini:

Sfântul Pantelimon L-a cunoscut pe Hristos, a aflat despre El, de la mama sa credincioasă, Euvula, și de la preotul sfânt, Ermolae. Acesta i-a deschis inima spre credința creștină, spunându-i că este foarte bine că a deprins excelent arta medicinei - Sfântul Pantelimon a fost medic -, dar mai are nevoie de ceva, trebuie să dobândească știința mântuirii, să caute pe Hristos, Doctorul prin excelență.

Întâi L-a cunoscut pe Hristos, a crezut, cu toate fibrele ființei sale, și a devenit și priceput. De acea martirii sunt numiți, în cartea prorocului Isaia, «martorii Mei»: «Martorii să vină și să dovedească, să audă toți și să zică „adevărat”» – adevărat că Hristos este Dumnezeu, Cel care S-a făcut Om pentru noi, ca să ne mântuiască, S-a jertfit pentru noi, din dragoste desăvârșită, și a înviat, dând strălucire firii umane pe care Și-a asumat-o.

Câți dintre noi avem această putere, să dăm mărturie, cu întreaga noastră ființă, despre credința noastră?

Câți suntem, în adevăratul sens al cuvântului, martori ai lui Hristos, care să spunem: „Adevărat, Iisus este Dumnezeu, este Cel pe care Îl știm, în care credem și pe care Îl pricepem cel mai bine, Cel pentru care suntem în stare să ne dăm viața?

De multe ori, noi, în neputința și slăbiciunile noastre, abia Îi dăm lui Dumnezeu câteva ore pe săptămână, și acelea grăbite, cu ochii pe telefon, plictisiți. Ne rugăm, venim la biserică, dar nu suntem absorbiți, ca vrăjiți, de slujbă, de harul pe care Dumnezeu Îl revarsă în biserică.

Când ne dăm seama că, pentru noi, credința ocupă un loc esențial? Atunci când, intrând în biserică, mintea noastră este numai la Dumnezeu și absolut nimic nu ne mai poată distrage de la această comuniune și unire cu Domnul, prin rugăciune. Stăm neclintiți, privind spre Dumnezeu.

Statornicia trupului ne ajută și creează o ambianță de statornicie și a minții. Este foarte greu să ne rugăm plimbându-ne.

La rugăciune avem nevoie să găsim un loc, cu privirea aplecată numai spre textul rugăciunii, nemișcați. Atunci simțim că vine harul, o bucurie deosebită, nu ne mai vine să ne mișcăm, simțim că din rugăciune se naște starea de liniște.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre statornicia în mărturisire, semn al credinței autentice:

Martirii au trăit statornicia credinței. Îl vedeau pe Hristos cu ochii minții și ai inimii, și rămâneau neclintiți în credința Lor.

Sfântul Pantelimon era un medic de vază. Îl trata inclusiv pe împărat. Era un foarte bun profesionist. A îmbrățișat credința în Hristos; nu într-un set de convingeri, ci într-o Persoană.

În momentul în  care a fost martirizat, o voce din cer îi spune sfântului, care purta atunci numele Pantoleon (cel puternic ca un leu): „de acum tu te vei numi Pantelimon” (în limba greacă se traduce prin «preamilostivul»).

Ori de câte ori ne rugăm pentru cei care ne tulbură și ne disprețuiesc, ne asemănăm cu Hristos și devenim milostivi.

Sfântul Pantelimon a făcut foarte multe vindecări. S-a milostivit de suferințele fizice ale multor oameni. Dovadă stau minunile sale, care sunt consemnate. Puterea de tămăduire îi venea din credința și dragostea față de Hristos.

Mucenicii, martorii lui Hristos știu, Îl cunosc pe Hristos, cred în El; după ce au crezut în El, «înțelegerea» lor se adâncește și devine «pricepere».

În limba română facem diferența între un om «înțelegător» și un om «priceput».

«Înțelegător» este cel binevoitor, condescendent, cel care nu este atât de aspru cu neputințele celorlalți.

Când spunem despre cineva că este «priceput», ne gândim deja că are înțelepciune și abilitate în domeniul în care este pregătit. Înțelegerea este mai puțin decât priceperea.

„Pricepem” un om când ni-l asumăm prin iubire. Atunci începem să îl cunoaștem. Acest lucru l-au experimentat martirii.

Sursa: episcopiahusilor.ro

Ultimele din categorie