PS Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, și-a serbat ziua de naștere în duh de rugăciune
În fiecare an, la data de 21 noiembrie, în lumina și bucuria duhovnicească aduse de Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, își aniversează ziua de naștere. În acest an, Preasfinția Sa a împlinit frumoasa vârstă de 65 de ani.
Momentul aniversar a fost marcat prin săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în Catedrala eparhială „Înălțarea Domnului”, din Vârșeț. Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în cuprinsul căruia a explicat importanța Praznicului rânduit astăzi de către Biserică și a arătat, cu multă înțelepciune, rolul deosebit pe care Maica Domnului nostru, Iisus Hristos, îl are în istoria mântuitorii neamului omenesc.
Sfânta Liturghie a fost urmată de un Polihroniu, după care pr. Emanuel Tăpălaga, vicar eparhial, a transmis Preasfinției Sale un mesaj de mulțumire și de felicitare din partea membrilor Permanenței Consiliului Eparhial.
La Sfânta Liturghie a participat Doamna Anca Corfu, Consulul General al României la Vârșeț, clerici din cuprinsul eparhiei și din țară, numeroși credincioși și pelerini români.