PS Părinte Nichifor Botoșăneanul: „Nu ne putem uni cu Dumnezeu de nu ne vom asemăna Lui”
În această dimineață, a Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, în Paraclisul „Ecclesia” al Ansamblului Mitropolitan din Iași, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În cadrul slujbei, ierarhul a adresat și un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, în care a făcut referire la mântuire ca întâlnire, unire și asemănare a omului cu Dumnezeu, precum și la virtutea iertării, ca prim pas ce trebuie urmat la începutul perioadei Sfântului și Marelui Post.
„Mântuirea omului înseamnă o întoarcere «acasă» a lui Adam, o întorcere «acasă» a fiecăruia dintre noi. Acest «acasă» nu înseamnă în mod necesar un spațiu, nu înseamnă neapărat acea descoperire pe care o vom face după ce vom trece din această viață, ci acest «acasă» este o întâlnire, o unire cu Tatăl cel ceresc. Se află pe calea mântuirii omul care Îl descoperă și Îl redescoperă pe Dumnezeu în taina rugăciunii, dar și în nevoința sa de a se asemăna Lui, pentru că nu ne putem uni cu Dumnezeu de nu ne vom asemăna Lui, cum nu se poate uni uleiul cu apa, oricât de mult am dori. De aceea, toată porunca ce ne este pusă înainte este ca să o lucrăm cu credință, pentru a ne asemăna cu adevărat Tatălui”, a subliniat PS Părinte Nichifor Botoșăneanul.
„Se vorbește de iertare ca un prim pas pe care îl facem în postul ce ne stă înainte, pentru că iertarea nu ne mai este la îndemână. Iertăm nu neapărat ca să ne fie mai bine, pentru o împăcare lăuntrică, pentru energii pozitive, pentru că vom fi mult mai buni. Scopul nostru nu este neapărat să fim mult mai buni, nici să ne fie mult mai bine; toate acestea sunt consecințe ale omului care se unește cu Dumnezeu. Omul care se unește cu Dumnezeu și este asemenea Lui va fi mai bun, va fi iertător, va fi un om împăcat, va fi un om care va răspândi fericire în jurul lui”, a adăugat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
La final, PS Părinte Nichifor a citit rugăciunea cea mare de dezlegare și o rugăciune de binecuvântare la începutul Postului Mare.
Amintim faptul că la Catedrala mitropolitană din Iași vor fi săvârșite slujbe speciale în săptămânile ce urmează. Programul primei săptămâni din Postul Mare poate fi vizualizat aici: https://doxologia.ro/catedrala-mitropolitana-din-iasi-slujbe-speciale-prima-saptamana-din-postul-mare