Psaltirea în versuri, o nestemată a limbii române
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să trăim credinţa cu toată fiinţa noastră, astfel încât tot ce lucrăm „să facem spre slava lui Dumnezeu“, spre preamărirea Lui. Tocmai această plăcută preocupare şi-a ales-o preotul Constantin C. Popescu-Iaşi. Din tinereţe îl pasiona cuvântul lui Dumnezeu, istoria, literatura şi mai ales poezia. Mare iubitor de cultură şi de lecturi de calitate, el nu lăsa să treacă nici o zi fără să citească, fără să înveţe, să studieze ceva. În acest sens el a fost cu adevărat un autodidact, toată viaţa.
Părintele Constantin C. Popescu-Iaşi s-a născut la 8 februarie 1913, în localitatea Scânteia din judeţul Iaşi, fiind al doilea în şirul celor şase copii ai familiei. A urmat şcoala primară în satul natal, după care s-a înscris la Seminarul Teologic de la Huşi, urmând exemplul fratelui său Gheorghe. În vara anului 1935, după absolvire, se căsătoreşte cu tânăra învăţătoare Agripina Cozma din Codăeşti, iar la 8 noiembrie 1935 este hirotonit preot pe seama parohiei Mirceşti, judeţul Vaslui. Pentru a-şi completa studiile este admis la cursuri cu frecvenţă redusă, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi. În 1939 termină facultatea, obţinând diploma de licenţiat în teologie. În această calitate cere şi i se aprobă transferarea la parohia Frenciugi, judeţul Iaşi, unde va păstori 24 de ani. În anul 1963, din motive de sănătate (în 1949 s-a îmbolnăvit de diabet), solicită transferul într-o parohie misionară, Pocreaca, mai aproape de Iaşi, unde va rămâne până la pensionare. În fiecare din aceste trei parohii în care a funcţionat, a construit câte o casă parohială şi a reparat bisericile parohiale, implicându-se în îndrumarea credincioşilor ca un păstor adevărat, împreună cu toată familia sa. Soţia lui şi cei doi copii au fost alături de el, sprijinindu-l cu dragoste jertfelnică în tot timpul activităţii sale pastoral-misionare.
În 1974 hotărăşte să ceară pensionarea. Găsise o bojdeucă aproape de Bolta Rece, unde s-a mutat cu familia, investind toate economiile sale pentru reparaţii. De acum înainte se dedică preocupărilor cărturăreşti. Astfel, între 1975-1977, lucrează la monografia Mănăstirea Trestiana, 288 pagini. Ar fi putut fi o adevărată teză de doctorat, prin bogăţia datelor istorice şi mulţimea documentelor citate.
Cea mai elaborată şi cea mai fidelă textului biblic
Aşa cum povestea soţia sa, Agripina, părintele Constantin era un neostenit cercetător; citea mult, mai ales din clasici, Eminescu fiindu-i un permanent model şi mentor literar, iar Biblia îi era carte de căpătâi. Scrisese încă din tinereţe poezii religioase, dar nu îndrăznise niciodată să spere că vor putea fi publicate. Modestia sa exagerată l-a împiedicat multă vreme să spere că va reuşi să creeze ceva de valoare. Dar, într-o zi, în ultima decadă a vieţii sale, recitind Cartea Iov din Sfânta Scriptură, a avut o adevărată revelaţie. În fiecare verset, în fiecare rând din Iov parcă se regăsea pe sine, cu propria suferinţă. Atât de mult l-a impresionat această lectură, încât a dorit să transpună în versuri textul biblic, în care găsise atâta întărire şi mângâiere sufletească. Harul poetic, după mărturia sa, a venit de la sine. Începe această osteneală în noiembrie 1982, încheind versificarea în aprilie anul următor. Splendid poem dramatic, Cartea Iov expune tema suferinţei umane şi este, fără îndoială, o strălucită descriere a tăriei de caracter a lui Iov. În anii aceia, când a lucrat la Iov, nu avea de unde să ştie că au existat şi alte încercări de transpunere în versuri a Cărţii Iov. Încurajat şi de soţia sa, Agripina, la insistenţe şi îndrumări repetate, părintele Constantin a reuşit, în decurs de trei ani, 1986-1989, să transpună în versuri întreaga Psaltire. Manuscrisul a fost dactilografiat cu grijă în 1989, dar n-a fost posibil să vadă lumina tiparului decât după trecerea la cele veşnice a autorului. În 1993, Psaltirea în versuri se publică în trei numere consecutive în revista Mitropoliei Moldovei, Teologie şi Viaţă, iar în 1995 apare în volum separat, Te-oi iubi de-a pururi, Doamne, la Editura „Trinitas“ din Iaşi.
Nu trebuie să fii neapărat expert pentru a observa valoarea poemului Dreptul Iov sau Drama unui om în suferinţă şi mai cu seamă a Psaltirii în versuri. El nu a dorit să concureze cu nimeni. Şi-a urmat cu multă răbdare drumul, desigur pe o cale desţelenită de înaintaşi, ferindu-se cu multă grijă de orice imitaţie şi căutând să nu se îndepărteze de textul biblic, în spiritul şi litera lui.
Îndrăznesc să afirm că versiunea de faţă a Psaltirii este cea mai elaborată şi cea mai fidelă textului biblic, având un echilibru perfect între „aroma“ limbii române vechi şi a celei moderne, păstrând, în acelaşi timp, cel mai autentic spirit al evlaviei creştine. Este evident că autorul ei a fost călăuzit nu doar de „criterii estetice“, ci mai ales de dorinţa de a păstra nealterat fiorul credinţei şi al rugăciunii, găsind în psalmi exprimarea cea mai adecvată a celor mai profunde şi intime sentimente omeneşti.
Opera de căpetenie a vieţii sale
Preotul Constantin C. Popescu-Iaşi, prin Psaltirea în versuri, adaugă o nouă nestemată la şirul de Psaltiri versificate în limba română. În singurătatea suferinţei sale, el a încercat, prin rugăciune, să construiască o scară către Dumnezeu. Psalmii s-au dovedit a fi proba de foc a credinţei şi a răbdării sale, el mergând pe cale proprie, desprinzându-se de modele, de tot ce a putut el cunoaşte din ostenelile înaintaşilor. De aceea, Psaltirea în versuri rămâne opera de căpetenie a vieţii sale.
Trebuie să amintim că, după 1990, el a încercat versificarea unei alte cărţi din Biblie, Cântarea Cântărilor. A reuşit să ducă la bun sfârşit încercarea, dar nu a mai avut răgazul s-o definitiveze. Adăugase şi la această versificare note explicative. Pe baza unor texte sapienţiale din Sfânta Scriptură, scrie Cugetări religioase şi morale sub formă de catrene. Erau destinate a se citi elevilor, la lecţiile de religie, în şcoală. Toate acestea au rămas în manuscris. În anul 1990 adună în volum poeziile sale religioase şi laice, pe care le scrisese de-a lungul întregii sale vieţi, sub titlul Flori de gând, iar în 1991 scrie poemul lirico-didactic Tatăl nostru explicat poetic, dedicat elevilor, ca o completare la Catehismul ortodox.
Preotul Constantin C. Popescu-Iaşi a încetat din viaţă în ziua de 25 februarie 1992, la vârsta de 79 de ani, după o grea suferinţă. A fost înmormântat la o margine de alee, în Cimitirul Eternitatea din Iaşi. A plecat pe calea veşniciei cu mâhnirea în suflet că niciuna dintre cărţile sale nu au putut vedea lumina tiparului cât timp mai era în viaţă. A trăit cum a scris, cu sinceritate şi modestie, dovedind o deplină concordanţă între cuvânt şi faptă, cu dorinţa ca scrierile sale să reprezinte o punte între generaţii. Fie ca această Psaltire în versuri să aducă lumină, bucurie şi linişte în sufletele bunilor creştini, care vor găsi în ea rugăciune, întărire şi mântuire.
