Ce a mai rămas din Crăciunul de altădată?

Sărbătoarea Crăciunului a căpătat în ultimele decenii diferite conotaţii, pierzând aproape definitiv semnificaţiile tradiţionale, transmise din moşi-strămoşi. Dacă astăzi aspectul comercial primează - mulţi dintre români văzând Crăciunul nu ca pe sărbătoarea Naşterii Domnului, ci, mai degrabă, ca pe o simplă sărbătoare de iarnă, „ambalată” într-o formă foarte atrăgătoare, cu mii de beculeţe, ornamente multicolore, ghirlande, crăciunei şi crăciuniţe, spiriduşi sau reni - pentru bunicii şi străbunicii noştri, lucrurile nu stăteau deloc la fel.

Mulţi dintre bătrânii noştri îşi mai amintesc şi astăzi cum petreceau Crăciunul. Nu trăiau nimic din „magia sărbătorilor de iarnă”, nu-şi umpleau sacoşele cu fel de fel de mărfuri, promovate de Moş Crăciunul burtos şi cu nasul roşu, sosit tocmai din Laponia, într-o sanie trasă de reni. Nu se îmbuibau cu delicatese, uitând să meargă la biserică şi să se bucure de vestea cea mare a Naşterii Mântuitorului. Dimpotrivă, tradiţiile se îmbinau perfect cu trăirea creştină, căci atât sosirea tainică a lui Moş Crăciun, cât şi împodobirea bradului avea profunde semnificaţii religioase.

„Pentru toţi vine Moş Crăciun. Aşa se crede de veacuri. Şi nu fără temei. Istoric, motivul s-a născut pe tărâm religios, îşi are geneza în Protoevanghelia lui Iacob (scriere apocrifă, apărută în sec. al II-lea în mediul grecesc), iar din ea s-au inspirat şi unii părinţi ai Bisericii. Trecut prin tradiţiile slave, motivul s-a articulat pe imaginea moşului bun, iar din tradiţia iconografică creştină a primit chipul Sfântului Ierarh Nicolae. Moş Crăciun este moşul bun, care aduce daruri la copii, fapt inspirat din viaţa Sfântului Nicolae, care făcea daruri celor săraci. Pe de altă parte, obiceiul de a face daruri are şi un alt temei, acela că Magii au adus daruri la Naşterea Domnului: aur, smirnă şi tămâie. Un element semnificativ este şi bradul de Crăciun, sau pomul. În trecut, se făcea mai simplu. Prin Maramureş, s-au păstrat, uitate prin podurile caselor, vechi exemplare de pom: din paie, din fasole, benzi de hârtie. Aceasta dovedeşte că tradiţia pomului de Crăciun este veche în mediul popular. Mai târziu, s-a adoptat pomul de brad, după modelul occidental. Pomul astfel împodobit este un fel de pom al vieţii, al raiului. Naşterea Domnului a deschis calea restaurării omului şi de aici pomul vieţii s-a reîmpodobit în rai. De aceea, bradul capătă podoabe luminoase, steluţe, dulciuri. El semnifică reîmpodobirea pomului din rai, despodobit de Adam, prin faptul că a risipit rodul luat din el” (din articolul Obiceiurile certifică identitatea noastră ca popor - Dialog cu preotul dr. Nicolae Cojocaru, cercetător neobosit al culturii populare, în ziarul Lumina, ediţia din 22 decembrie 2012).

Ce a mai rămas astăzi din Crăciunul de altădată? Un alt Moş Crăciun, sosit de pe meleaguri străine, a invadat minţile şi inimile noastre, în timp ce bradul de import, „costumat” cât mai şic posibil, a devenit un fel de idol la care se închină, de la mic la mare, toţi cei ce L-au exclus pe Dumnezeu din vieţile lor. Pericolul este dublu: sedus de „ambalajul” comercial, creştinul se rupe de Biserică, petrecând această zi de bucurie a credinţei noastre creştine, ca pe o zi oarecare, poate ceva mai festivă decât celelalte zile din an. În al doilea rând, Crăciunul de import ucide ce a mai rămas din tradiţiile noastre, care ne-au îmbogăţit spiritual de-a lungul veacurilor, şi care certifică identitatea noastră ca neam. Iar un popor fără cultură şi fără tradiţii nu este decât un popor vasal, uşor de manipulat, un popor fără viitor.  

Doar aşezând faţă în faţă trecutul şi prezentul, Crăciunul autentic românesc şi Crăciunul de import, putem vedea falsul grosolan. Moşului roşcovan, sorbind cu nesaţ dintr-o sticlă de suc şi râzând în hohote groteşti i se opune categoric Moşul cel bun, Moşul cel misterios, pe care cei mici nu-l vedeau niciodată, pentru că venea noaptea, pentru a face daruri, cu prilejul Naşterii Domnului.

„Moş Crăciun din tradiţia creştină nu seamănă aproape deloc cu cel pe care-l vedem astăzi, pretutindeni. Moşul era tainic, unic pentru toţi copiii, venea noaptea, în numele Domnului, ca să dăruiască. Nu îl vedeam pentru că, în fond, Moşul nici nu există ca atare, întrupat. Printr-un Moş Crăciun misterios putem induce unui copil ideea că lumea este o taină care trebuie descoperită, că dincolo de lumina reflectoarelor există ceva care nu poate fi decât simţit. În ultima vreme, aceste simţuri ne-au fost tocite şi nu e de mirare din moment ce vedem Crăciuniţe umblând pe la televizor şi toată lumea poartă un fes roşu. Noi pierdem fondul în detrimentul formei. Cântăm şi ascultăm colinde, dar uităm să le mai ascultăm versurile, semnificaţia lor. Colindele sunt esenţă de teologie spusă în modul cel mai simplu, care au o frumuseţe poetică. Din păcate, colindele au devenit fond peste tot, în gări, la metrou, în restaurante. În graba noastră cu pregătirile, în minte cu obligaţia de a oferi cadouri, facem ca sărbătorile, în loc să fie calme, liniştite, să fie bântuite de o agitaţie continuă şi oboseală", precizează etnologul şi teologul Costion Nicolescu, cercetător la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.

Doar redescoperind fondul spiritual românesc, prin renunţarea la împrumuturi nefaste şi primejdioase, doar trăind în mod autentic Sărbătoarea Naşterii Domnului, şi nu printr-o participare exclusiv formală la slujba de Crăciun, Îi aducem lui Hristos închinarea noastră curată, într-o lume contaminată de alte felurite “închinări”, la idolii distrugători de suflet ai societăţii de consum.

Citește alte articole despre: Crăciun, bucurie, Nașterea Domnului, taină, Moș Crăciun, tradiții

De la același autor

Ultimele din categorie