În loc să blestemi întunericul mai bine aprinzi o lumină

Preferăm să inventariem propagarea răului în lumea din jurul nostru dar nu facem nimic decât să criticăm pe cei care - mai bine, mai rău - fac ceva dar noi, la rândul nostru nu întreprindem nici o acțiune. Calomnia a înlocuit rugăciunea, iar ranchiuna, iertarea. Vinovați sunt mereu evreii, ungurii, țiganii, ocultiștii, mai puțin noi. Știm deja viitorul; e negru pentru noi, păcătoșii, dar nu facem nimic să-l luminăm. Mi se pare mie sau ne scapă sensul proverbului „în loc să blestemi întunericul mai bine aprinzi o lumină“?


Nu e nevoie decât să deschidem ferestrele sufletului și vom putea privi lumea așa cum este: învechită ca o haină, învechită de stricăciunea care nimicește viața, de urâtul care pustiește sufletele. Un vast câmp al dezolării generale se întinde sub ochii noștri în timp ce mușcăm mai adânc din carnea aproapelui. Ne lăsăm târâți într-un râu al nihilismului și al urâtului iar faptul că ne-am obișnuit cu o stare generalizată de deznădejde dovedește faptul că cea mai cumplită temniță e cea în care te simți bine. Trăim o nouă eră a gnosticismului. Mai înfricoșător este faptul că această erezie a cuprins mare parte din creștini, sub forma nihilismului manifestat în feluritele sale forme. De ce spun gnosticism? Fiindcă așa cum acei gnostici din perioada Bisericii primare - printre alte inepții - credeau că Dumnezeu ne-a aruncat aici (idee preluată de Heidegger în teoria despre faptul de a fi ca aruncare în lume), și își vede de-ale Lui, tot așa și noi Îl excludem pe Dumnezeu din istorie de fiecare dată când preț mai mult pe răul pe care îl poate face omul, mai mult decât pe binele pe care îl poate face Dumnezeu. Suntem în duh eretic, gnostic (nihilist) de fiecare dată când credem că ȘTIM ce se va petrece în viitor pe baza unor informații abil construite de mintea omenească dar care exclud sfatul Scripturii: vor fi războaie și zvonuri de războaie, cutremure pe alocuri dar nici atunci nu va fi sfârșitul. Ce este aceasta decât a spune: nu mai contorizați fiecare conflict armat, nu mai faceți socoteala câte cutremure au fost în această zi, câte păsări au picat din cer în orașul X. Și nu în ultimul rând: nu mai dați vina pe conspirații și pe armele biologice; dați vina pe păcatele voastre! Toate aceste nenorociri trebuie să se întâmple dar nu înseamnă nimic pentru cel care trăiește în duhul de rugăciune și de pace al Bisericii. Că dacă nici Ilie nu L-a văzut pe Dumnezeu în acel vânt puternic nici noi nu o să putem trăi roadele Sfintei Împărtășanii în tulburarea sufletului ci în adierea de vânt lin a rugăciunii pentru noi și pentru lume. Dar pentru „adevăratul ortodox“ Biblia nu există decât pentru a confirma ceea ce el știe deja de la foști masoni care acum fac „dezvăluiri“ despre ce se va întâmpla în lume pentru următorii 50 de ani, el „știe“ de la scientologi, neoprotestanți, musulmani (că ei au făcut documentarul despre „antihristul Dajjal“ în care sunt atacate icoanele ortodoxe și simbolistica creștină de veacuri, dar desigur, asta a contat prea puțin pentru dreptmăritorii care le-au postat) sau alte surse curat patristice.
În definitiv acesta este înțelesul cuvântului rostit de Mântuitor în Cartea Apocalipsei: „Cine e nedrept, să nedreptățească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfințească încă“ (Apocalipsa 23, 11): HRISTOS ORICUM VINE! Ești bun sau rău, El oricum vine. Vor fi cutremure și catastrofe mai mici sau mai mari, El oricum vine. Va fi o părută pace, ca pe vremea lui Noe când „beau, mâncau și se însurau“, El oricum vine. Dacă noi vom trăi în ascultare de Biserică, cele exterioare au o prea mică importanță. Dar aici intervine iar duhul eretic al gnosticismului: cunoașterea noastră, gnoza noastră este cea care primează. Dezvăluirile senzaționale, demascările, invectivele. Totul pe baza unor zvonuri și vorbe deșarte. Dar aceasta se vinde și aceasta se caută și aceasta creează admiratori și astfel, prin ei, ne justificăm și în ochii noștri.
Vă mai amintiți de paranoia yoghină de prin anii 90 cu acele îndemnuri de a ne uni în meditație comună pentru a devia traiectoria nu știu cărui asteroid care ar fi urmat să lovească pământul? Bine că aceia puteau să facă propagandă prin toate mijloacele massmedia, bine că puteau să îndemne la „meditație“ în timp ce noi, în loc să îndemnăm la rugăciune (personal sau în comun, așa cum se proceda în Constantinopol de fiecare dată când negura vrăjmașilor amenința cetatea sfântă) îndemnăm la rezistență armată, fuga în munți, demonstrații și orice altceva ce seamănă mai mult cu indicațiile tactice ale lui Che Guevarra decât cu îndemnurile la trezvie ale Sfântului Apostol Pavel. Câteodată am impresia că mai degrabă ne pregătim de un război de gherilă decât de venirea întru slavă a Mântuitorului și intrarea în viața cea veșnică. Și asta fiindcă nu știm ai cărui duh suntem.
Preferăm să inventariem propagarea răului în lumea din jurul nostru dar nu facem nimic decât să criticăm pe cei care - mai bine, mai rău - fac ceva dar noi, la rândul nostru nu întreprindem nici o acțiune. Calomnia a înlocuit rugăciunea iar ranchiuna, iertarea. Vinovați sunt mereu evreii, ungurii, țiganii, ocultiștii, mai puțin noi. Știm deja viitorul; e negru pentru noi, păcătoșii, dar nu facem nimic să-l luminăm. Mi se pare mie sau ne scapă sensul proverbului „în loc să blestemi întunericul mai bine aprinzi o lumină“?

De la același autor

Ultimele din categorie