Zâmbiți, vă rog!

În Rai se ajunge cu chip luminos și vesel, bucurându-ne și veselindu-ne că intrăm în bucuria Domnului nostru! Deci, zâmbiți, vă rog!

Tristețe grea și încruntare apăsătoare, semne ale sfârșitului de lume și ale Armaghedonului. Atlași fără număr, peste care cerurile de plumb nu lasă nici în ruptul capului loc soarelui.
Semenii noștri și chiar noi înșine pășim greu, apăsat, uitând să ne zâmbim nouă și celor pe care îi întâlnim zilnic în drumurile noastre spre locurile de muncă, spre casă, spre…biserică. Prea puțini oameni fericiți, în ciuda faptului că, creștini fiind, ar trebui să trăim în duhul făgăduinței pe care Mântuitorul ne-a făcut-o, aceea că vom moșteni Împărăția Cerurilor.
Deși a fi creștin înseamnă a avea credință, a avea dragoste și nădejde, toate acestea aducând în sufletele noastre bucurie netrecătoare, aceasta nu se vede și pe fețele noastre.
,,Noi care pe heruvimi, în taină, închipuim…toată grija cea lumească să o lepădăm…“ Ei, aș! Rămânem prizonierii tristeților noastre, ai grijilor noastre mărunte, excluzând, din câte se vede, tocmai grija mântuirii noastre și a celor de lângă noi! Ne întoarcem privirile dinspre Sfântul Altar plini de îngrijorare ca nu cumva culoarul uman făcut în așteptarea ieșirii cu cinstitele daruri să ne prindă cu fața spre Altar. Nu mai contează că dincolo de Ușile Împărătești se pregătește Euharistia, iar slujitorii binecuvintează credincioși care și-au întors deja fețele de la cele cerești.
Investim forma cu valoare de adevăr, iar fondul îl abandonăm cu o inconștiență aducătoare de tristețe profundă. Petrecerii în duh, veseliei întru Domnul și bucuriei le iau locul îngrijorarea, tristețea și încruntarea sapiențială. Suntem gata să-i întâmpinăm pe ceilalți cu îndemnuri moralizatoare, sfaturi de neprețuit și îndreptățită certare. Și, deși suntem creați să privim spre cele de Sus, coborâm ochii noștri spre cele de jos și măcar de am face-o ca semn al morții noastre în Adam și al învierii în Hristos! Dar, nu, în loc să-I dăm lui Dumnezeu ce-I al lui Dumnezeu și Cezarului ce-I al Cezarului, într-o confuzie nefericită ne asumăm prematur rolul lui Dumnezeu (mai ales cel de judecător și de învățător), uitând că deși suntem chemați să devenim fii ai lui Dumnezeu după har nu am ajuns încă acolo.
În Rai se ajunge cu chip luminos și vesel, bucurându-ne și veselindu-ne că intrăm în bucuria Domnului nostru! Deci, zâmbiți, vă rog!

Citește alte articole despre: bucurie, tristețe, zâmbet, pace, akedia, stres

De la același autor

Ultimele din categorie