Pustnica trăieşte în pustie din 1988 în provincia Kemerovo, şi se numeşte Agafia Lykova. Autorităţile au ajuns la ea cu elicopterul, aducând alături de medalie, alimente, faină, fructe etc. Agafia este singura supravieţuitoare a unei familii care s-a mutat în taigaua siberiană în 1937 şi nu a avut niciun contact cu restul lumii până în 1978.

Ea a cerut să îi fie trimise nişte seminţe de ceapă, precum şi nişte pânză, pentru a-şi înlocui haina care are peste 20 de ani. De asemenea, a spus că i-ar fi folositoare câteva animale. Ea a avut un ţap, care a murit de bătrâneţe, iar pustnica a cerut unul. Ea se hrăneşte doar cu ierburi şi cu lapte de capră, de la cele două capre ale sale.

Ea îşi petrece viaţa în post şi rugăciune, departe de orice civilizaţie, fără nicio utilitate modernă.

Există mulţi oameni care au refuzat civilizaţia, cu tot confortul ei, şi s-au hotărât să trăiască împreună cu Dumnezeu, în tihna pădurilor, în locuri pustii şi neştiute de nimemi, pentru a-şi păstra viaţa veşnică. Pentru noi, cei care locuim în mijlocul oceanului de dureri al acestei lumi, exemplul lor trebuie să nezvolte în noi intuiţia spirituală a păcii interioare, obţinută prin rugăciune, care face inima pustie plină de lumina lui Dumnezeu. Singurătatea pustnicilor trebuie urmată prin petrecerea timpului cu Dumnezeu în orice loc şi timp al vieţii noastre. Naturaleţea virtuţilor, pacea firii, lumina iertării, rugăciunea necontenită, toate acestea sunt valori ale pustiei care pot fi puse în valoare în lumea pustiită de har a vieţii noastre.