Răceala în rugăciune se datorează fie oboselii sufletești, fie „saturației” duhovnicești, fie plăcerilor trupești și ale odihnei, fie patimilor care stăpânesc sufletul, mai ales înălțarea de sine. Toate aceste sunt potrivnice vieții duhovnicești, în centrul căreia se află rugăciunea. Astfel, mai întâi și în principat, răceala provoacă secarea izvorului rugăciunii în noi.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Traducere de Preot Victor Manolache, editura Egumenița, p. 51)