În această lume, musafirii care vin la cină, săturându-se, nu vor să mai mănânce şi nu mai mănâncă. Dar la Cereasca Cină va fi altfel: vor mânca şi vor bea, însă fără saţ; vor cina, dar vor rămâne flămânzi. Va fi în ei o necontenită şi preadulce sete. Se vor îndestula cu hrana cerească, dar întotdeauna vor rămâne flămânzi. Îl vor vedea pe Dumnezeu faţă către faţă şi se vor îndestula de această preadulce vedere, dar niciodată nu vor fi sătui, ci totdeauna vor dori după această împărtăşire atotîmbucurătoare şi preadulce. Cu cât se vor îndestula mai mult de această vedere a lui Dumnezeu, cu atât mai mult şi mai mult o vor dori. Vederea feţei lui Dumnezeu va aduce bucurie mai mare decât toată bucuria, mângâiere mai mare decât toată mângâierea, dulceaţă mai mare decât toată dulceaţa. Aceasta este mâncarea şi băutura aleşilor lui Dumnezeu! De aceea, ca de la un izvor pururea curgător şi de viaţă făcător va curge râul necontenitei dorinţe de a vedea faţa lui Dumnezeu, aducând necontenita bucurie, veselie, mângâiere, îndulcire şi săltare a inimii. Aşa cum râul curge neîntrerupt şi neîncetat, tot aşa va curge fericirea Cinei Cereşti.

Aceasta este, creştine, preaminunata Cină Cerească la care ne cheamă Domnul! Acesta este Raiul dumnezeiesc, plin de bucurie şi de îndulcire, care are în mijloc pomul vieţii, din care, luând, cei ce gustă nu vor mai muri niciodată, ci vor trăi în veci! Aceasta este viaţa veşnică şi veşnicia cea fericită!

Creştine, să căutăm şi noi astăzi această mângâiere prin pocăinţă şi credinţă. Să căutăm, căci cel ce caută, acela şi dobândeşte. Numai aici putem să căutăm şi să dobândim.

(Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, 2008, p. 82)