Elena Dulgheru este critic de film, jurnalist, poet, traducător, Doctor în cinematografie şi media. Este autoare a volumelor: „Tarkovski. Filmul ca rugăciune”, Ed. Arca Învierii - Premiul Uniunii Cineaştilor, 2002; „De vorbă cu Marina Таrкоvskaia”, Ed. Arca Învierii, 2004; „Scara Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov”, Ed. Arca Învierii, 2011.  Domnia sa este membră a Uniunii Cineaştilor din România şi a Asociaţiei Jurnaliştilor şi Editorilor Creştini, dar și membră a juriului la diferite festivaluri de film.

Trăirea în Dumnezeu, pornind din zona modernismului

Întâlnirea a debutat cu un recital de poezie susținut de autoare din volumul „Pentru trecerea zării și alte poeme”, dintre care redăm câteva titluri: Supraviețuitorul, Visul rătăcitorului,  Romanță traviată,  Peștele de aur.

„Mărturisesc că unele poezii sunt scrise sub inspirația filmelor lui Tarkovski, iar altele sunt dedicate lui concret. Totuși, volumul de versuri încearcă să transpună trăirea în Dumnezeu, pornind din zona modernismului celui mai actual, trecând ușor prin ceea ce înseamnă asumarea artistică și spirituală a unor  gânduri, provocări ale modernității și un urcuș către poezia mistică de tip modern, într-un dialog permanent cu modernitatea și într-o păstrare permanentă a sincerității, a prospețimii, a dialogului pe care reușim să-l mediem între ceea ce simțim noi. Chiar dacă suntem copleșiți de cele exterioare, de diverse obligații și lucruri care vin din toate părțile și vor să ne sperie, să ne fure pacea, trebuie să reușim să ne găsim o stare sufletească superioară”, a subliniat Elena Dulgheru.

Maturizarea omului întru Dumnezeu merită toată atenția artei de calitate

Invitata Serilor Doxologia a vorbit apoi celor prezenți despre semnificația scării Raiului în cinematografie, invitându-i la o explorare fascinantă a împletirii subtile a culturilor eclesiastică și cinematografică, din perspectiva celor trei regizori: Tarkovski, Kusturica și Paradjanov.

„Cele trei cărți sunt în acest duh de mărturisire a credinței în epoca de astăzi, în epoca modernă și postmodernă, mărturisire însemnând nu resuscitare a unui obiect de muzeu, ci retrăirea unui duh către credință care ne duce la origini. Dumnezeu nu ne prinde neapărat exact când suntem în genunchi, în biserică, și ne facem metaniile numărate, ci ne surprinde și pe stradă, și oriunde  am fi noi, indiferent de împrejurări. Simțim deodată că se întâmplă ceva, că din momentul acela s-a schimbat ceva și o luăm pe altă cale. Intrăm într-o etapă care poate fi o treaptă, iar treptele acestea sunt unite în viața noastră, sunt trepte de urcuș. Urcarea treptelor este un lucru extraordinar de frumos, care merită toată atenția artei de calitate, pentru că povestește tot acest drum al maturizării omului întru Dumnezeu”, a apreciat domnia sa.

„Postmodernismul creştin este un miracol al Răsăritului”

Potrivit autoarei, cartea „Scara Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov ” oferă soluții de rezistență prin identitatea balcanico-caucaziană - postbizantină în care mesajul creștin autentic nu s-a pierdut.

Așa cum afirma cineva, postmodernismul creştin este un miracol al Răsăritului. „De la Kosovo și până în Balcani este o zonă de profundă mărturisire a credinței, găsim aici toată densitatea Ortodoxiei din care ne putem adăpa. Să ne aplecăm privirile spre ea și să ne lăsăm inspirați, și cei care consumăm cultură, și cei care creem cultură, și cei care vrem să facem o lucrare de artă contemporană inspirată; în această zonă se păstrează foarte mult. Dacă ajungem la rădăcinile lor literare și culturale, vedem modele ale omului vechi foarte bine păstrate, ale omului pe care îl regăsim în basme, în marile legende, în marile povești de dragoste medievală. Această nevoie de a trăi în duh se păstrează în Balcani și în Carpați, o regăsim chiar în arta contemporană, deși rar se vorbește despre Rai, ci mai mult despre păcat.

Această carte a mea este o invitație de a redescoperi paradisul și a continua imaginea prin cinema, printre regizori paradigmatici, cum e și Antrei Tarkovski. Vedem că la Tarkovski nu avem o analiză, zi mai degrabă o interogație”, subliniază autoarea.

Pe coperta cărții este ilustrată Chora de la Constantinopol, această cupolă reunind spiritul Europei Occidentale cu spiritul Răsăritului, adunând parcă ce este mai bun din fiecare zonă culturală.

Un Rai al întrebărilor, al dilemelor existențiale și al asumării Crucii

Însă despre ce paradis ne vorbește cinematografia? „Dacă vom căuta să vedem ce fel de Rai este, vom observa că este mai mult un Rai al întrebărilor, al dilemelor existențiale și al asumării Crucii, o nostalgie după  Rai a unui contemporan. Întrebările conștiinței lui sunt foarte dureroase pentru că s-au născut pe terenul pauperizant al secularimelor secolului XIX. Conștiința sa are foarte mult de recuperat pentru a-și descoperi modele ancenstrale. Filmele lui Kusturica, de exemplu, îi învață pe oameni să se ierte, să se iubească așa cum sunt, să cultive idealul, chiar dacă acest ideal este privit mai degrabă ca o nostalgie la care nu pot ajunge. Personajele lui nu reușesc să-și asume crucea, dar au o tărie, o deschidere și o bucurie a întâlnirii aproapelui extraordinare”, mărturisește Elena Dulgheru.

 Paradjanov, singurul regizor care a adus postmodernismul pe teren creștin

La o cercetare mai atentă, putem descoperi o înfrățire extraordinară între popoarele român și Georgian: „Îți dai seama că același far creștin ne-a luminat de sute de ani, istoria s-a integrat cam pe aceleași șuvoaie, aceleași lupte cu imperiul musulman, aceleași vechi rădăcini pre-creștine, aceeași așteptare a venirii lui Hristos în cultura cea veche, toate acestea s-au amestecat în sufletul mare al lui  Paradjanov. El e singurul regizor care reușește să aducă postmodernismul pe teren creștin.

Astăzi, oferta de informație și deschiderea culturală sunt atât de mari și e normal să avem mai puțină  răbdare decât medievalii. Ne-am creat alte ritmuri emoționale și trebuie să recunoaștem că suntem modelați de ele, suntem mai superficiali. Dar totuși și în acest postmodernism putem cultiva credința, fără să ne îngrijorăm, fără să ne pierdem simțul umorului, rămânând oameni. Asta ne învață nu Tarkovski, ci Paradjanov”, consideră invitata Serilor Doxologia.

„A vorbi despre Paradis constituie o terapeutică eficientă împotriva crizelor”

Volumul „Canonul lui Tarkovski”, tradus şi prefaţat de domnia sa care-l apreciază ca „opalmădată Codului lui Da Vinci”, reprezintă o parte a cursului original de Hermeneutică cinematografică al profesorului Dmitri Salînski, predat la mai multe universităţi de renume din Rusia şi publicat în 2009 la Editura „Kvadriga” din Moscova. 

„Unele elemente din compoziţia filmelor tarkovskiene pot fi privite ca analoage axelor planului catedralei creştine: navei centrale şi transeptului care o intersectează”, scria Salînski în cartea sa.

                                                                           ***
„A gândi, a vorbi despre Paradis poate fi o terapeutică eficientă împotriva crizelor personale şi colective, împotriva războaielor, a marilor depresii şi dezbinări… Să vorbim, aşadar, despre Paradis!, a concluzionat  criticul de film Elena Dulgheru.