În Tebaida este un oraş care se numeşte Lico, iar la opt mile de el este un munte. În muntele acesta locuiesc monahi. Ne-am dus şi noi acolo şi am dat de avva Isaac, teban de neam. Şi ne povestea bătrânul:

- Acum cincizeci şi doi de ani, pe când lucram la lucrul meu de mână făceam conopion mare. Pe când lucram am greşit lucrul şi m-am întristat că nu găseam greşeala. M-am căznit toată ziua şi nu ştiam ce să fac. Pe când mă căzneam să aflu greşeala, iată că intră pe fereastră un tânăr care-mi zice:

- Ai greşit; dă-mi-l mie ca să-l îndrept eu!

- Pleacă de aici, i-am spus. N-am să fac asta niciodată.

- Dar ai să-ţi faci pagubă dacă-l faci greşit, mi-a răspuns el.

- Nu te îngriji de asta, i-am spus.

- Mi-i milă însă de tine, că te osteneşti degeaba.

- Rău ai venit aici şi tu şi cei care te-au adus.

- Dar tu m-ai silit să vin aici şi eşti al meu.

- Pentru ce spui asta?

- Pentru că te-ai împărtăşit trei duminici la rând cu toate că eşti certat cu vecinul tău.

- Minţi, i-am spus eu.

- Nu mint, pentru că te-ai supărat cu el din pricina lintei. Eu sunt cel care sunt mai mare peste cei care se supără şi poartă în suflet ranchiuna, aşa că de acum înainte eşti al meu.

La auzul acestor cuvinte, am părăsit chilia, m-am dus la fratele, i-am făcut metanie şi m-am împăcat cu el. Când m-am întors am văzut că a ars conopionul şi rogojina în timp ce mă dusesem să mă împac cu fratele din pricină că dracul urăşte dragostea şi unirea dintre oameni.”

(Iată duhovnicul: părintele Arsenie Papacioc, vol. II, Editura Sophia, 2006, p. 125)