răutate

Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. (Ioan 1, 5)

„Rugăciunile păcătoase sunt acele rugăciuni rostite de om cu păcat și cu patimă, adică atunci când te rogi pentru răul cuiva”

Mântuitorul ne-a poruncit să ne rugăm pentru vrăjmași și să binecuvântăm pe cei care ne asupresc, îndemnându-ne la o iubire desăvârșită, curată, asupra aproapelui nostru.

Dacă Dumnezeu poartă grijă de creația Sa, de ce admite răul în lume?

Din libertatea bine întrebuințată se nasc toate virtuțile și comorile morale și spirituale ale omenirii; din abuzul de libertate se nasc toate viciile și relele.

Cuvintele deșarte nu aduc niciun folos sufletului

Dacă ne-am teme de osândă, n-am fi grăitori în deșert niciodată.

Degeaba vrei să pari plin de pace, dacă ții minte răul și îl reproșezi cu prima ocazie

Se poate mânia și un om care are inimă curată, care nu ține minte răul și care este bun la suflet. Însă acest om, în mânia lui, nici nu va ocărî, nici nu va grăi cuvinte urâte. „Omul cel bun, din comoara lui cea bună scoate afară cele bune” (Matei 12, 35).

Calomnia, arma defensivă a inferiorității

Doar harul și acoperământul iubirii dumnezeiești pot să ducă această povară a nedreptei calomnii. Cre­dinciosul să-L aibă ca pildă pe Domnul nostru, Care i-a iertat pe calomniatorii cei îndrăciți.

Îndreptățirea de sine este rădăcina răului

Trebuie să gândim smerit despre noi înșine și cu smerenia să îmbinăm orice lucrare a noastră, iar smerenia falsă, expusă în justificarea nedorinței și a lenei față de nevoință, să o alungăm cât mai departe.

Din multă răutate, nu mai putem presupune bunătatea!

Cineva care nu este bun cu toți, nu-i bun. În Pateric este o zicere a Sfântului Macarie: „Cu un cuvânt bun și pe cel rău îl faci bun, iar cu un cuvânt rău și pe cel bun îl faci rău”.

De ce ne e teamă să ne acceptăm virtuțile?

Cu toții avem înlăuntrul nostru un tezaur de crea­tivitate, omenie, altruism, delicatețe, care are anu­mite exigențe, care cere să fie exprimat și înfăptuit. Altfel, devine răutate, egocentrism, duritate, insensibilitate. Răutatea nu este nimic altceva decât bunătate condamnată. Și în toate acestea locul central îl ocupă absența autocunoașterii, a descoperirii de sine.

Cugetul smerit să devină lucrare și trăire permanentă

Cugetul smerit să devină lucrare și trăire permanentă. Acest lucru nu este de neîmplinit. Au reușit-o toți sfinții Bisericii noastre, care erau ca și noi și limitați de o situație încă mai dificilă decât a noastră. Haideți să nu încercăm să ne astâmpărăm setea noastră cu apa de la zugrăvire, cu care zugrăvește zugravul pe pereți, cum spune Sfântul Isaac Sirul, nici să ne bucurăm cu visuri mincinoase. Biserica noastră ne cheamă să însetăm la izvoarele apelor, la undele mântuirii și ale vieții veșnice.

Pagini