Reactivarea Mănăstirii „Ştefan Vodă” de la Vad

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Reactivarea Mănăstirii „Ştefan Vodă” de la Vad

Aşezământul monahal „Ştefan Vodă” din comuna Vad, judeţul Cluj, a fost reactivată, potrivit unei hotărâri luată marţi, 22 noiembrie, în şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

Mănăstirea va primi în administrare şi biserica monument istoric din localitate. În localitatea Vad a existat o mănăstire încă din secolele al XV-lea – al XVI-lea, care a funcţionat ca centru episcopal, de unde vine şi denumirea de azi a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Amănunte despre hotărârea reînfiinţării acestui locaş am aflat de la exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru: „La iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei se adaugă şi cea a localnicilor, care îşi doresc reactivarea mănăstirii şi chiar ctitorirea ei, pe cât le este în putinţă. Mănăstirea de la Vad, la momentul acesta, are doar biserica-monument istoric, biserica ştefaniană. Noua obşte care va fi instalată la Vad trebuie să construiască toate corpurile de chilii necesare unei vieţi monahale care să se desfăşoare în condiţii normale”.

Urmează să se întocmeansă documentaţia necesară pentru obţinerea aprobărilor impuse atât la nivel eparhial, cât şi mitropolitan şi sinodal. Decizia de reactivare a Mănăstirii „Ştefan Vodă” din Vad are şi o însemnătate istorică, întrucât a fost luată în preajma comemorării reînfiinţării eparhiei Clujului, 1921-2011.

sursa: radiorenasterea.ro