Recepţie oficială de rămas bun, oferită în onoarea Doamnei Ambasador Ireny Comaroschi, la Budapesta

Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria

Recepţie oficială de rămas bun, oferită în onoarea Doamnei Ambasador Ireny Comaroschi, la Budapesta

În sala festivă a Hotelului „Le Meridien” din Budapesta, a avut loc marţi, 12 iulie, o recepţie oficială oferită în onoarea Doamnei Ambasador Ireny Comaroschi, cu ocazia încheierii mandatului efectuat de Excelenţa Sa în calitate de şef al misiunii diplomatice române în Ungaria.

Începută în urmă cu şase ani, în 15 iulie 2005, prin decretul prezidenţial semnat de Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, misiunea diplomatică a Doamnei Ireny Comaroschi, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Românei în Republica Ungară, a constituit nu doar o interfaţă a bunelor relaţii de stat între România şi Ungaria, la care Domnia Sa şi-a adus din plin contribuţia, prin înţelepciunea, echilibrul şi spiritul de iniţiativă dovedit cu prisosinţă în toţi aceşti ani, ci şi prilejul de a deveni un prieten de suflet al comunităţii româneşti din Ungaria, de care s-a apropiat, pe care a admirat-o şi a slujit-o cu pricepere şi râvnă, prin comunicare directă şi prin numeroasele vizite făcute în mijlocul ei, dar şi prin iniţiativele avute în organizarea de diverse programe care au făcut mai bine cunoscută România şi valorile sale, atât în Ungaria, cât şi în rândul cetăţenilor ei.

Cu modestia care o caracterizează şi pe care a ştiut să o păstreze mereu, în ciuda poziţiei profesionale a Excelenţei Sale şi prin credinţa dobândită din perioada inaugurală a vieţii şi bogatei Sale activităţii, începută pe tărâmul ştiinţelor tehnice, trecută prin băncile şcolii şi a misiunii de profesor şi încununată prin cariera diplomatică de excepţie, Doamna Ambasador Ireny Comaroschi a cultivat mereu relaţii de deschidere şi apreciere sinceră faţă de Biserica Ortodoxă Română, din care face parte ca membru al ei, fiind însă deschisă şi faţă de comunicarea şi bunele relaţii cu celelalte culte creştine şi în special cu Biserica Romano-Catolică, potrivit profesiei pe care a îmbrăţişat-o.

Prin calităţile sale a reuşit să ofere tuturor o imagine pozitivă faţă de instituţia pe care a reprezentat-o cu cinste şi faţă de ţara în care s-a născut şi s-a format din punct de vedere profesional şi pe care a slujit-o cu credincioşie: România.

La acest moment important şi emoţionant din viaţa şi activitatea Doamnei Ambasador Ireny Comaroschi un mare număr de oameni, din rândul colegilor de misiune diplomatică din Ungaria, reprezentând alte ţări, a oficialităţilor de stat şi locale, a comunităţii româneşti din Ungaria, dar şi a cetăţenilor din Budapesta, sau din alte părţi, care au dorit astfel să îşi manifeste preţuirea faţă de persoana Domniei Sale, a răspuns invitaţiei de a fi prezenţi la acest moment festiv, pentru a-i mulţumi şi a-i dori succes în tot ceea ce va întreprinde în viitor.

Din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, la eveniment a fost prezent Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi alţi clerici ai Episcopiei, între care s-au numărat slujitorii Aşezământului Românesc din capitala Ungariei, vieţuitori de la Centrul Eparhial din Giula, dar şi alţi preoţi ortodocşi din Budapesta.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria