Sfânta Scriptură şi învăţătura Bisericii condamnă fără echivoc relaţiile homosexuale, văzându-le ca o distorsiune vicioasă a naturii omului create de Dumnezeu.

Discuţia despre statutul aşa-numitelor minorităţi sexuale în societatea contemporană tinde spre recunoaşterea homosexualităţii nu ca pe o perversiune sexuală, ci doar ca pe una din „orientările sexuale” care are drepturi egale la manifestare publică şi respect. Se mai afirmă că pornirea homosexuală e predeterminată de predispoziţii individuale înnăscute. Biserica Ortodoxă pleacă de la convingerea neschimbată că unirea instituită de Dumnezeu a căsătoriei dintre bărbat şi femeie nu poate fi comparată cu manifestările pervertite ale sexualităţii. Ea consideră homosexualitatea ca fiind o distorsiune păcătoasă a naturii umane, care însă poate fi depăşită printr-un efort spiritual care să ducă la vindecarea şi maturizarea spirituală a omului. Dorinţele homosexuale ca şi celelalte patimi care-l chinuie pe omul căzut se vindecă prin Sfintele Taine, rugăciune, post, pocăinţă, citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, ca şi prin comuniunea creştină cu oameni credincioşi gata să-i dea un sprijin duhovnicesc.

Tratându-i cu responsabilitate pastorală pe oamenii care au înclinaţii homosexuale, Biserica se opune în acelaşi timp hotărât încercărilor de a prezenta această tendinţă păcătoasă ca „normă”, ba chiar ca un obiect de mândrie şi un exemplu de imitat. Tocmai de aceea, Biserica condamnă orice propagandă a homosexualităţii. Fără a nega nimănui drepturile fundamentale la viaţă, respectul pentru demnitatea personală şi participarea la treburile publice, Biserica e totuşi de părere că aceia care propagă modul de viaţă homosexual nu trebuie admişi în funcţii educaţionale şi în alte activităţi cu copii şi cu tineri, şi nici să deţină posturi superioare în armată şi în instituţiile de reeducare.

Uneori expresia unei sexualităţi umane pervertite se manifestă în forma sentimentului maladiv al apartenenţei la sexul opus, fapt care are drept rezultat încercări de schimbare a sexului (transsexualitatea). Refuzul sexului dat de Creator poate avea consecinţe primejdioase pentru dezvoltarea ulterioară a individului. „Schimbarea sexului” prin stimularea acţiunii hormonale şi operaţie chirurgicală a dus în multe cazuri nu la soluţionarea problemelor psihologice, ci la agravarea lor şi la o profundă criză interioară. Biserica nu poate aproba astfel de „răzvrătiri împotriva Creatorului” şi nu recunoaşte schimbarea apartenenţei sexuale printr-o intervenţie artificială. Dacă „schimbarea de sex” a avut loc înainte de Botez, persoana respectivă poate fi admisă la această Taină ca oricare alt păcătos, dar Biserica o va boteza ca aparţinând sexului pe care-l are din naştere. Hirotonirea unui astfel de om ca preot şi cununia sa în biserică sunt inadmisibile.

Transsexualitatea trebuie deosebită de identificarea incorectă a sexului în copilărie ca rezultat al unor erori medicale legate de dezvoltarea patologică a caracteristicilor sexuale. În acest caz, corecţia chirurgicală nu are caracterul unei schimbări de sex.

(Fundamentele concepţiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse - Sinodul Episcopal Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, Moscova, 13-16 august 2000, traducere de diac. Ioan I. Ică jr. în Gândirea socială a Bisericii. Fundamente, documente, analize, perspective. Volum realizat şi prezentat de Ioan I. Ică jr. şi Germano Marani, Editura Deisis, Sibiu, 2002, pp. 249-250)