Un oarecare bătrân, curat şi sfânt, de fiecare dată când slujea, vedea îngeri de-a dreapta şi de-a stânga lui. Acesta primise învăţătura de a sluji de la eretici şi pentru că era neexperimentat în sfintele dogme, spunea rugăciunile cu simplitate şi fără răutate, fără să ştie însă că sunt greşite.

Odată, însă, din iconomia lui Dumnezeu, l-a vizitat un frate care cunoştea bine sfintele dogme. Fratele era diacon şi s-a întâmplat să se găsească în acel timp în care bătrânul slujea. A observat deci greşeala şi i-a spus:

-Ceea ce zici tu, părinte, la liturghie, nu sunt ale credinţei ortodoxe.

Bătrânul însă, deoarece vedea în timpul acela îngerii, nu a dat atenţie celor spuse de diacon.

Însă diaconul insista să-i spună greşeala:

-Greşeşti, călugăre. Biserica nu este de acord cu acestea.

Atunci bătrânul, văzând insistenţa diaconului, a întrebat la o liturghie pe îngerii care îl asistau:

-Ce sunt acestea ce-mi spune diaconul?

-Bine îţi zice, au răspuns aceia, să le accepţi.

-Şi de ce atâta timp nu mi-aţi spus-o voi?

-Pentru că Dumnezeu aşa a lăsat, omul să fie corectat de către oameni.

De atunci bătrânul s-a corectat, mulţumind lui Dumnezeu şi diaconului.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 61-62)