„În anul 1938 am fost rugată de co­munitatea Bisericii Sfântul Nicolae să țin lista pentru biletul de grup la pele­rinajul de la Sfântul Ioan de Rila. A ve­nit la mine o fetiță cunoscută - Liud­mila Dimitrova, de 12 ani. Ea mi-a spus că bunica ei s-a trecut pe listă ca să meargă împreună cu comunitatea la Mănăstirea Rila și că ar vrea și ea foarte mult să meargă, dar că părinții ei nu sunt de acord. Fetița m-a rugat să vin la tatăl său și să intervin pen­tru ea. Am mers și l-am rugat să o lase pe fetiță să meargă la Mănăstirea Ri­la. Tatăl mi-a spus că în acel moment era strâmtorat cu banii și, în plus, vrea ca bunica să nu-și facă griji, refuzân­du-mă categoric.

Liudmila a venit din nou la mine și m-a întrebat de răspunsul primit. I-am spus că am fost refuzată de tatăl ei și am sfătuit-o sa nu-l sâcâie mai mult.

– Dar ce să fac acum? Vreau atăt de mult să merg la Mănăstirea Rila... La cine să mă duc, cine să-mi ajute? Poa­te numai Sfântul Ioan de Rila!, mi-a spus fetița.

– Da, chiar dacă tatăl tău nu te-a înțeles, doar Sfântul Ioan poate să te ajute și nimeni altcineva. Roagă-te lui. Doar el poate să-ți împlinească dorin­ța, i-am răspuns.

Am coborât apoi de pe perete o iconiță a Sfântului Ioan de Rila și i-am dat-o să se închine.

– Sfinte Ioane, te rog, fă să vin la tine împreună cu ceilalți! Te rog, ajută-mă! Copila s-a rugat fierbinte și a săru­tat icoana. Apoi a plecat.

Ziua următoare eu am scos bile­tul de grup, căci urma să plecăm di­mineața. Pentru Liudmila nu mai era nici o speranță, lista fiind închisă și biletul ștampilat.

La ora nouă seara a venit la mine o femeie care era înscrisă și dăduse de­ja banii. Ea mi-a spus că în urmă cu o oră primise o telegramă de la Varna prin care era chemată să mearga îndată la mama ei, care se îmbolnăvise pe neașteptate și că își cumpărase bilet pentru Varna. M-a întrebat da­că nu cumva ar fi posibil sa-și retragă banii din biletul de grup, însă aceasta era cu neputință, caci întreaga sumă fusese deja plătită. Și-a luat la revede­re și a plecat. La ora zece am mers la Liudmila și i-am spus să fie pregatită să mergem dimineață, deoarece biletul ei era plătit și locul asigurat.

Drăgălașa copilă s-a bucurat tot timpul de faptul că Sfântul Ioan i-a împlinit rugăciunea sa sinceră”.

Adevărul celor de mai sus îl întăresc cu semnătura mea: G. Bezenkova,
Mănăstirea Rila, 3 noiembrie 1949

(Minunile Sfântului Ioan de Rila, Editura Sophia, pp. 210-211)