Resfințire de biserică la Aroneanu - Iași: „Raportându-ne la cele cuprinse în cuvântul Domnului din Scriptură, nu ne vom rătăci niciodată”

Arhiepiscopia Iaşilor

Resfințire de biserică la Aroneanu - Iași: „Raportându-ne la cele cuprinse în cuvântul Domnului din Scriptură, nu ne vom rătăci niciodată”

Ca o încununare a tuturor lucrărilor de restaurare, consolidare și reabilitare săvârşite în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” - Aroneanu din Protopopiatul Iași 2, cunoscută  și sub numele de „Mănăstirea lui Aron-Vodă” sau „Mănăstirea Sfântul Nicolae din țarina Iaşilor”, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost cel care, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat astăzi slujba de resfinţire a locașului de cult.

De la primele ore ale dimineţii, grupuri de credincioşi au sosit atât din Parohia Aronenau, cât şi de de la alte biserici din municipiu, pentru a asista la evenimentul pe care enoriaşii și părintele paroh Ovidiu Buzenchi îl așteptau de 15 ani.

Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor numeros de preoți și diaconi.

După citirea Evangheliei, ierarhul a rostit cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța credinței în Mântuitorul Hristos: „Ce dorim noi în viață? Ne dorim să avem zile senine, ne dorim să avem bucurie, dorim să avem pace în sufletul nostru. Ca bucuria să ne fie deplină, ca pacea să o dobândim, ca starea sufletească să fie cât mai aproape de adevăr, omul este chemat să-L primească pe Hristos-Dumnezeu în viața lui și, prin aceasta, se descoperă adevărata relație a omului cu Dumnezeu și a oamenilor între ei înșiși. De aceea, iubiți credincioși, se cuvine să-L rugăm pe Dumnezeu să alunge din mintea noastră orice îndoială în ceea ce privește credința, să primim adevărul că, numai raportându-ne la cele cuprinse în Dumnezeiasca Scriptură ne aflăm pe calea cea bună, căci raportându-ne la cele cuprinse în cuvântul Domnului din Scriptură, nu ne vom rătăci niciodată. Iar dacă cumva, din cauza slăbiciunilor noastre rătăcim, alergând din nou la Scriptură, la Biserica, la Dumnezeu, regăsim calea care duce spre Dumnezeu, spre aproapele și spre noi înșine”.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. protopop Marius Daniel Profir şi pr. paroh Ovidiu Buzenchi au rostit câte o alocuţiune, după care Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a felicitat atât pe părinte, pe soţia acestuia, pe enoriaşi,  cât și oficialitățile locale și centrale, pentru felul în care au ştiut să-şi construiască şi să-şi împodobească biserica, oferind distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la consolidarea şi înfrumuseţarea locaşului de cult. Părintele paroh Ovidiu Buzenchi a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar primarul Benoni Moruzi și deputatul Marius Bodea au primit „Crucea Moldavă”.

Evenimentul de la Aroneanu a încununat eforturile depuse de comunitatea parohială timp de 15 ani. Locașul de cult este inclus pe lista monumentelor istorice.

Istoricul bisericii și lucrările realizate în ultimii ani

La începuturile sale, Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Aroneanu, a fost zidită în anul 1594 de către Domnitorul Moldovei, Emanoil Aron Vodă, ultimul ce avea să facă parte din neamul Muşatinilor.

De-a Iungul veacurilor, aşezământul a fost închinat Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte, fiind înzestrată cu diferite dependinţe şi valori, după cum urmează: moarăcu apă, prisacă, viile din dealul Şorogari, ogoare, animale. Mănăstirea a intrat în declin începând cu anii 1734 când se atestă faptul că locaşul de cult era în ruină, apoi în anii 1850 declinul continuă, viaţa monahală fiind desfiinţată ca urmare a ocupării laşului de către turci. Urmează apoi secularizarea averilor mănăstireşti, astfel încât, înainte de anii 1855, din fosta mănăstire a rămas doar biserica pe care o vedem şi astăzi. După perioada de dominaţie otomană urmează varii reabilitări şi reparaţii ce se desfăşoară mai bine de un veac. Între anii 2005-2010, părintele paroh Ovidiu Buzenchi, împreună cu sprijinul parohiei, începe şi finalizează lucrările de consolidare a turlei şi navei bisericii, schimbându-se integral acoperişul şi pictându-se turla şi altarul. Începând cu anul 2013 asocierea dintre Comuna Aroneanu, prin primar Benoni Moruzi, împreună cu Parohia „Sfântul Nicolae”- Aroneanu, prin preot paroh Ovidiu Buzenchi, obţine o finanţare de 2.000.000 euro din partea Uniunii Europene şi a Guvemului României, pentru proiectul „Restaurare, consolidare, reabilitare Biserica Sfântul Nicolae - Aroneanu”.

Lucrările realizate prin proiect au fost cele ce urmează.

Consolidarea bisericii prin realizarea unui sistem de protecţie anti-seismic la fundaţie. Lucrările au presupus realizarea unei fundaţii duble, atât exterioară cât şi interioară, o fundaţie realizată la nivelul cotei de fundare şi una la nivelul zidurilor bisericii. După realizarea acesteia, biserica a fost desprinsă în întregime de pe vechea fundaţie, fiind ridicată de la sol 4 mm, cu ajutorul a 48 de cricuri hidraulice şi au fost montaţi 48 de izolatori seismici. Sistemul de izolare seismică a pus în stare de siguranţă monumentul în cazul cutremurelor. Biserica fost pictată în întregime (310 mp) de pictorul Dan Gogu, iar catapeteasma a fost restaurată de către profesorul Stelian Onica. Au fost refăcute tencuiala şi zugrăveala exterioară, fiind înlocuite şi reparate piesele ceramice deteriorate. A fost refăcută pardoseala bisericii, fiind placată cu piatră. Au fost confecţionate două candelabre turnate în aliaj de aramă, iar apoi s-a realizat un sistem de încălzire atât în subsolul bisericii, cât şi în interior. Anexa are o suprafaţă construită Ia sol de 324 mp, fiind realizată pe 3 nivele: demisol, parter şi mansardă. Încăperile de Ia demisol au destinaţia de casă prăznuire, bucătărie, oficiu şi camera centralei termice. Parterul are o capelă pentru slujbele ocazionale, iar restul incăperilor sunt destinate spaţiilor muzeale. Mansarda are patru încăperi pentru spaţii muzeale.

Turnul clopotelor a fost construit pe locul vechiului turn realizat în anul 1984. Noul turn este realizat pe 3 nivele, parter cu pangar şi toalete, etal cu hol şi două încăperi de acces, iar sus este camera clopotelor.

Pavilionul va servi slujbelor în aer liber efectuate pe parcursul verii.

Zidul incintei şi amenajarea exterioară

Prin proiect a fost realizat un zid incintă din piatră cioplită cu acoperiş din piatră fasonată, cu o lungime totală de 400 m. Amenajarea exterloară a presupus realizarea unui drum de acces şi locuri de parcare realizate din piatră cubică şi alei de acces pietonal spre obiectivele bisericii. Aleile au fost realizate din piatră cioplită montată „opus incertum”. La amenajarea peisagistică s-a plantat gazon, buxus, trandafiri şi liliac. În numai 2 ani şi 3 luni au fost realizate lucrări de anvergură şi de o complexitate deosebită, plecând de la sistemul unic de consolidare anti-seismică şi continuând cu lucrările de artă creşfină respectiv pictarea şi restaurarea noii catapetesme. O deosebită complexitate au presupus lucrările de consolidare cu izolare seismică, lucrări ce au avut un caracter unic la nivelul ţării - sistemul a presupus o cercetare tehnică şi tehnologică permanentă pe parcursul realizării acestuia. Crearea şi operarea sistemului hidraulic de ridicare şi coborâre a bisericii a fost o altă provocare a acestui proiect. Acest demers a fost un pionierat, iar ridicarea şi coborârea Bisericii „Sfântul Nicolae”, o ciădire de peste 1 .500 tone, s-a realizat desprinzând de pe vechea fundaţie biserica, acţionarea cricurilor hidraulice realizându-se controlat, având permanent un sistem electronic de monitorizare şi acţionare a cricurilor hidraulice.

Tot astăzi, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a fost prezent în Parohia „Sfântul M. Mc. Dimitrie” - Lupăria, comuna Prăjeni, județul Botoșani, Protopopiatul Hârlău (pr. paroh Mihai Bendiac) unde a oficiat slujba de resfințire a iconostasului, precum și slujba de resfințire a casei parohiale și sfințirea Altarului de vară.

Citește despre: