Responsabilii de tineret ai Arhiepiscopiei Iașilor, în Sfântul Munte Athos

Arhiepiscopia Iaşilor

Responsabilii de tineret ai Arhiepiscopiei Iașilor, în Sfântul Munte Athos

Responsabilii de activități cu tineretul ortodox, atât de la Sectorul de misiune, statistică și prognoză pastorală al Centrului eparhial Iași, cât și ai protopopiatelor din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, au mers, în perioada 10-15 februarie 2020, într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos.

Pelerinajul a fost binecuvântat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan și organizat de către Departamentul Misiune pentru Tineret al Sectorului de de misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor. Însoțitorul grupului a fost părintele consilier, arhimandritul Nicodim Petre.

Spre deosebire de alți munți, care încântă prin peisaj și înălțimi, aer curat și satisfacția urcușului fizic pe creste, Sfântul Munte Athos propune și urcușul duhovnicesc (ascensiune completă), exercițiul vieții spirituale active. De asemenea, este un loc special pentru reflecție și introspecție. Petrecerea câtorva zile în Muntele Maicii Domnului, cu participare la programul rugăciunii părinților, cu slujirea Dumnezeieștii Liturghii, cu închinarea la odoarele sfinte (Icoanele Maicii Domnului - făcătoare de minuni, sfinte moaște etc.) din mănăstiri, schituri și chilii, conferă o bucurie aparte, rară, greu de găsit în viața din alte părți.

Scopul pelerinajului a fost identificarea unor modalități noi de a-i invita pe tineri în Biserica Mântuitorului nostru, potrivit preocupărilor lor, a influențelor lumii și a ofertelor propuse de societatea laică. De ce am ales Sfântul Munte, pentru aceasta, și nu training-uri sau cursuri de perfecționare? Pentru că, de training-uri și cursuri de perfecționare am beneficiat cu toții, și preoți, și tineri, de-a lungul anilor, dar fără înnoirea continuă cu harul Domnului, nimic nu se desăvârșește. Comunicarea în registrul fizic, rămâne în fizic. E necesară și comunicarea în registrul duhovnicesc, pentru a te dezvolta și duhovnicește. Oricât de frumoasă și de reușită ar fi o activitate sau un lucru, ele, în Biserică, nu sunt desăvârșite, decât prin sfințire. Nu poate să lipsească Domnul din bucuria efortului nostru. Toți părinții Bisericii ne învață faptul că noi suntem liber chemați să creștem în har în integritatea noastră: trupească, sufletească și duhovnicească.

Discuții cu părinții Macarios Simonopetrinul și Atanasie, egumenul Schitului românesc Prodromu

Am parcurs cale duhovnicească prin următoarele mănăstiri, schituri și chilii: Simonopetra, Grigoriu, Dionisiu, Sfântul Pavel, Sfânta Ana, Chilia Sfântului Iosif Isihastul, Marea Lavră, Prodromul, Chilia Sfântului Atanasie, Izvorul Sfântului Atanasie, Filotheu, Iviru, Izvorul „Aghiasma Maicii Domnului”, Stavronichita, Sfântul Ilie, Vatopedu, Lacu, Rusicon.

Pentru a primi răspuns la întrebările ce ne preocupă, ne-au venit în ajutor părinții Macarios Simonopetrinul și Atanasie, egumenul Schitului românesc Prodromu. Autorul monumentalei lucrări „Triodul explicat, Mistagogia timpului liturgic”, părintele Macarie ne-a vorbit despre viața monastică, dar și despre viața în lume și a accentuat că pentru ambele moduri de a viețui în Domnul este prioritară rugăciunea, întrucât doar prin rugăciune putem „dibui” Adevărul, printre toate ofertele prezentate ca „adevărate” ale lumii, în general. Un părinte a întrebat: „Cum am putea să comunicăm mai eficient cu tinerii, având în vedere faptul că mulți folosesc excesiv gadget-urile, care diminuează atenția, concentrarea etc?”. Părintele Macarios a răspuns că acestea fac acum parte din viață, iar Biserica dintotdeauna a fost provocată să găsească soluțiile cele mai potrivite pentru a-i ajuta pe oameni. Să ne adresăm tinerilor prin intermediul acestora, dar liberi de ele, cu respectarea limitelor! La întrebarea „Ce am putea face pentru tineri, ca ei să participe mai des și activ la Sfânta Liturghie?”, părintele a răspuns că tinerii se plictisesc și devin indispuși în cadrul slujbelor lungite inutil (predici și cântări prea lungi). Aceasta se adaugă la oboseala acumulată de ei în timpul săptămânii precedente. A nu ne gândi la acest aspect este „antipastoral”. „Cum înțelegeți faptul că neoprotestanții reușesc să-i atragă pe tinerii noștri și să le «vindece» patimile?”, a întrebat altcineva din grup. Tinerii au nevoie de un cadru în care să se comporte activ și în care să ia și ei decizii, pentru a dezvolta un anumit domeniu. Ei au nevoie de „entuziasm” și de spații de implicare, a răspuns părintele.

În final, părintele ne-a îndemnat să profităm de perioada Triodului în care tocmai am intrat, perioadă în care, dimpreună cu tinerii noștri ortodocși, putem lucra la „reactualizarea” botezului nostru, prin trăirea vieții Domnului Hristos. Cu alte cuvinte, nu doar catehumenii se pregătesc de Botez în perioada Triodului, ci și noi, cei deja botezați, prin înnoirea conștiinței de fii ai Domnului prin Botez și prin conlucrarea cu harul acestei Taine.

Părintele Atanasie ne-a vorbit despre Schitul românesc Prodromu, despre anul 1978, când a venit aici împreună cu părintele Petroniu Tănase și cu alți trei părinți din țară, despre starea dureroasă în care se aflau biserica, chiliile și puținii viețuitori: cinci părinți bătrâni, neputincioși. Apoi, ne-a vorbit despre marii ctitori români, domnitori (Sfinții Ștefan cel Mare și Neagoe Basarab, Petru Rareș și Mihai Viteazul etc.), care au întreținut mănăstirile și schiturile din Sfântul Munte timp de peste 300 de ani, mai ales după 1453, când turcii au cucerit Constantinopolul. La solicitarea noastră, ne-a vorbit și despre programul monahului din obștea Prodromului dintr-o zi obișnuită, cu privire la timpul de rugăciune particulară, slujbele din biserică, ascultări, masă, program de lectură reflexivă etc. De asemenea, a accentuat că Maica Domnului, prin Icoana „Prodromița”, le este stareță și toată obștea se simte sub ascultarea și ocrotirea ei.

Pelerinajul a fost trăit intens ca o mare binecuvântare, lucrând cuvântul Sfântului Vasile cel Mare și al Sfântului Paisie Aghioritul, de a fi albine care culeg nectarul oriunde îl găsesc, dar mai cu seamă din locurile unde acesta se află cu prisosință, unul dintre ele fiind Grădina Maicii Domnului. (Pr. Manuel Dorneanu, responsabil de activitățile de tineret din Protopopiatul Ceahlău)

Citește despre: