Cum este firesc, activitatea profesorului se manifestă atât în perimetrul școlii cât și înafara acesteia. Obligațiile deontologice nu sunt mai puțin importante atunci când extensiile educaționale cuprind activități extra-curriculare precum mersul la spectacole, la muzee, în excursie. Cadrul didactic este obligat să cunoască în detaliu specificitatea noului cadru, riscurile acestuia, pregătind elevii și pe el însuși să gestioneze un teritoriu educogen nou.

Legat de responsabilitățile corpului profesoral, trebuie spus că o bună parte dintre cerințe sunt formalizate, explicitate prin reguli și normative de ordin legislativ sau didactic, dar o altă parte ține de conduite directivate de conștiințele celor implicați, de fiecare profesor în parte. Unele dintre acestea sunt vizibile, identificabile direct la nivelul comportamentelor afișate (lipsa de la ore, deficiențe de proiectare sau de realizare a activităților), altele au o prezență mai evanescentă, greu reperabilă în activități, conduite, gesturi de tot felul. Așa încât, prestația unui profesor este ghidată de un corpus deontologic complex, ce nu poate fi ușor de operaționalizat, de măsurat, de monitorizat.

Cele mai clare responsabilități sunt explicitate la nivelul activităților din sala de clasă. Din acest punct de vedere, de ceea ce se întâmplă în acest perimetru răspunde, în mod deplin, cadrul didactic. Când se trece spre activitățile extracurriculare, responsabilitățile se împart, devenind mai fluide, mai elastice prin distribuirea spre anumiți factori: școală, părinți, instituții, locații, prilejuri care facilitează astfel de extensii educative. În cazul unei excursii, de pildă, responsabilitățile nu dispar, ci sunt împărțite înspre mai multe comandamente. Chiar dacă activitatea este patronată de școală, date fiind implicațiile unei astfel de ieșiri, se iau măsuri de precauție prin lărgirea explicită a responsabilităților între parteneri într-un mod consensual. Profesorul abilitat să realizeze o activitate de acest tip trebuie să aibă acordul conducerii școlii, dar și al părinților, pe de o parte (se încheie cu aceștia un contract în toată regula, evocându-se profilul activității, durata, obligațiile și constrângerile părților, asumarea consecințelor), dar și al instanțelor care preiau parțial sau facilitează derularea acestui fel de activitate, pe de altă parte (transportatori, hotelieri etc.). În acest caz, de apariția unei disfuncțiuni va răspunde nu numai școala, ci și acea instanță care era angajată, prin contract, de buna derulare a acțiunii. Se merge pe ideea unei partajări, dată fiind contribuția mai multor agenți pentru a duce la bun sfârșit o acțiune educativă mai complexă, multidimensională, multifactorială.

Ca să fiu mai concret, în cazul regretatului accident mortal, prin deschiderea ușii vagonului ce a cauzat decesul unei eleve, se cer a fi inventariate fisurile ce vin dinspre factorii implicați, de la cei imediați spre cei îndepărtați față de eveniment: responsabilii în asigurarea securității tehnice a respectivului mijloc de transport, persoana în cauză care nu a respectat un instructaj al profesorului sau nu a fost destul de precaută în raport cu un sistem tehnic necunoscut (sau defect, incorect manevrat), responsabilul de grup – profesorul ce trebuia să realizeze un instructaj, direct și la obiect, privind conduita elevilor pe parcursul acțiunii, ori nu a vegheat sau intervenit oportun în cazul unei dispersii a grupului, școala ce a permis un excurs didactic ne-explicitat sau ne-normat suficient în raport cu beneficiarii-elevi. Alături de aceste instanțe mai putem adăuga factori mai îndepărtați, dar care ar fi putut concura la configurarea unei „potriviri” nedorite, de acest fel: părinții, care nu și-au responsabilizat suficient proprii copii în legătură cu evitarea eventualelor pericole, conducerea școlii sau inspectoratul care au permis o acțiune insuficient pregătită sau riscantă, sistemul de învățământ ce facilitează libertăți riscante din punct de vedere acțional și didactic, contextul grupal și comunitar ce nu dispune de pârghii reactive și corective.

Dincolo de tragismul acestei întâmplări, nu putem să nu regretăm faptul că s-a ajuns la curmarea unei vieți din cauza unor vini secvențiale, sumate, dispersate. Nu de găsirea vinovaților suntem interesați, ci de asumarea responsabilităților în perspectivă. Consecința ar fi următoarea: este obligatoriu ca fiecare factor să știe ce are de făcut în raport cu o zonă de responsabilitate prescrisă și să-și facă treaba până la capăt. Căci altfel, e suficient să apară o singură deficiență, în acest „lanț” de obligații, pentru ca un eveniment nefast să se producă.