Rezoluţia întâlnirii interconfesionale: religia ar trebui să unească în duhul păcii

Religia în lume

Rezoluţia întâlnirii interconfesionale: religia ar trebui să unească în duhul păcii

În contextul interminabilului conflict din Orientul Mijlociu, unde războiul se duce şi din considerente religioase, întâlnirea s-a dorit una paşnică.

În Qatar, stat islamic de orientare liberală, a avut loc la sfârşitul lunii martie o întâlnire oficială între reprezentanţii celor trei mari religii ale lumii: din partea creştinismului Arhiepiscopul Makarios Mavrogiannakis, Marele Muftiu islamic Ibrahim Saleh al-Naimi şi rabinul şef David Rosen. În contextul interminabilului conflict din Orientul Mijlociu, unde războiul se duce şi din considerente religioase, întâlnirea s-a dorit una paşnică, aşa cum notează www.aljazeera.com.

Comunicatul de presă de la finalul întrevederii a susţinut nevoia unui dialog la nivel înalt, care să treacă peste barierele discriminatorii şi naţionaliste. S-a spus că religia are rolul unui mijloc global de coexistenţă şi ar trebui să unească în duhul păcii.