Ridică ochii tăi spre cer când acesta, ca o oglindă curată, slăvit luminează pământul cu stelele, şi zi mirându-te: „Dacă stelele luminează cu atâta slavă, cu cât mai mult Drepţii şi Sfinţii, care au făcut voia lui Dumnezeu, vor străluci cu lumina cea negrăită a slavei mântuitoare în ceasul când va veni Domnul?”

Aducându-ţi aminte de acea înfricoşătoare Venire, cutremură-te cu trupul şi cu sufletul, şi spune-ţi cu durere în inimă: „Cum mă voi arăta eu, păcătosul, în ceasul acela cumplit? Cum mă voi înfăţişa la tronul Judecătorului? Cum voi avea loc împreună cu cei desăvârşiţi eu, cel împrăştiat? Sau cum voi sta eu, capra, de-a dreapta lui Hristos împreună cu oile? Sau cum mă voi arăta eu, cel neroditor, în soborul Sfinţilor, care au făcut aici roadele dreptăţii?”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase şi rugăciuni, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 62-63)